Breaking news
DIICOT a ridicat un profesor acuzat că făcea sex cu elevii

Procurorii DIICOT de la Botoșani au efectuat o serie de descinderi domiciliare în dimineața zilei de joi, 19 mai 2016. Vizat este un profesor care are 47 de ani și profesează la un liceu din Botoșani.

El este acuzat de procurorii DIICOT de pornografie infantilă și sex cu minori, aceștia fiind chiar elevi de la clasele la care predă. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că profesorul este și director la un restaurant aflat în aceeași localitate cu liceul la care predă. În perioada 2014-2016, el a abuzat de autoritatea și influența pe care o avea asupra elevilor minori care se aflau în educarea sa la unitatea de învățământ și a întreținut acte sexuale cu aceștia în repetate rânduri.
Șocant este faptul că respectivul profesor în cadrul Școlii Profesionale de Cooperație, L.P. a înregistrat o serie de materiale pornografice cu elevii care conțin imagini foto și video. În baza probatoriului administrat astăzi, 19 mai 2016, lucrătorii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Botoșani, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale a IPJ Botoșani a efectuat trei percheziții domiciliare în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluționării cauzei.  


CITEȘTE: Desfășurare de forțe la Botoșani într-un dosar de pornografie infantilă

E DEZASTRU! Lucrările la baraj durează încă o săptămână, acumularea e goală, nu se ştie când se reia furnizarea apei

Problema apei pare cea mai gravă din ultimul deceniu. Iar ceea ce se întâmplă este rezultatul unui lanţ incredibil de bâlbâieli care demonstrează încă o dată uriaşa bătaie de joc la adresa consumatorilor care li se cere mereu să plătească apa la timp. Inclusiv cea de ploaie.

BOMBA BOMBELOR: Ovidiu Portariuc – noul director general al Loteriei Române

La un an şi câteva luni după ce a plecat de la Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc a prins cel mai bun post pe care un social-democrat l-a dobândit după ce PSD-ul a ajuns la guvernare.

Alarmă rutieră: Un taximetrist care s-ar fi drogat s-a izbit în stâlp și a fugit din spital, polițiștii îl caută peste tot - FOTOGALERIE

Un taximetrist în vârstă de numai 33 de ani este la această oră cel mai căutat botoșănean de către echipajele Serviciului Poliției Rutiere. Și aceasta după o aventură desprinsă parcă din producțiile de la Hollywood.

EXCLUSIV: Lovitură de teatru - Raluca Stâncescu a revenit pe postul de prim-procuror al judeţului

După ceva mai mult de o lună de la eliberare, Raluca Stâncescu revine în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

EXCLUSIV: ALARMĂ GENERALĂ la poligonul ACR: O mamă şi-a aruncat copilul într-un canal – FOTOGALERIE

Desfăşurare de forţe la poligonul ACR din Strada Pacea, acolo unde oamenii legii caută un bebeluş care ar fi fost aruncat ca un gunoi de propria mamă.

Ciudăţeniile din apartamentul cu explozia: S-au dărâmat pereţii, lustra şi centrala – intacte – VIDEO

Explozia are a avut loc vineri la amiază la blocul de la intersecţia străzii Primăverii cu Octav Onicescu a lăsat în urma un apartament devastat cu o mulţime de elemente misterioase.

Oameni răniţi într-o explozie produsă în strada Primăverii, zeci de locatari evacuați – FOTOGALERIE

Tabloul din intersecția străzilor Primăverii cu Octav Onicescu este unul sumbru.

Patru tineri s-au dat cu mașina peste cap la Cucorăni, unul a luat-o de nebun pe câmp, noroc rar pentru altul - GALERIE FOTO

Este week-end la Botoșani, așadar nu pot lipsi accidentele. Și, ca într-o mulțime de alte sfârșituri de săptămână, și de această dată evenimentul rutier a avut loc în apropierea miezului nopții.

IATĂ-L! Autorul crimei din Centrul Vechi adus cu mascații la procuror – VIDEO& FOTO

Bărbatul care a șocat un întreg oraș a fost scos din arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și adus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Loading...
Ambasadorul României în Vietnam transportat la spital după accidentul de la Orăşeni

Printre oamenii ajunşi la Spitalul Judeţean Botoşani după accidentul produs miercuri după-amiază la deja celebra intersecţie de la Orăşeni Deal se regăseşte şi un diplomat.

ACCIDENT la Orășeni Deal, trei ambulanțe au preluat răniții, părinți disperați lângă mașini – GALERIE FOTO

Încă un accident rutier a avut loc în urmă cu puține minute în deja cunoscuta intersecție a morții, adică la Orășeni Deal.

TRAGEDIE la plaja de la Stânca! Un bărbat și-a pierdut viața

Numeroasele semnale de alarmă trase de autorități și nu numai cu privire la pericolul pe care îl reprezintă plaja de la ”Marea Nordului” s-au dovedit a fi, din nefericire, cât se poate de întemeiate.

ANCHETĂ după ce un băiat de 17 ani a fost lăsat ca un câine în apă – IMAGINI șocante și scandal, ambulanțierii acuzați că nu și-au făcut treaba –VIDEO

Un băiat de numai 17 ani și-a pierdut viața duminică, în râul Siret, pe raza comunei Tudora, sub ochii familiei. Tânărul a intrat în apă pentru a se răcori însă a fost luat de ape. 

Accident GRAV la Băluşeni : Un unchi beat şi-a băgat nepotul în spital, maşină decupată plină de sânge – FOTO&VIDEO

Un accident rutier de o gravitate extremă s-a produs în această după-amiază pe drumul ce duce spre comuna Băluşeni, limitrofă municipiului reşedinţă de judeţ.

Un Jaguar a spulberat un Audi la Hudum, mamă şi fiică rănite, ameninţări la adresa unuia dintre şoferi  - GALERIE FOTO

Un accident extrem de grav a avut loc în urmă cu puţine momente pe raza localităţii Hudum, din apropierea municipiului reşedinţă de judeţ.

Imagini cutremurătoare în intersecția morții, măicuță întinsă pe asfalt, mașini în șanț, oameni plini de sânge - GALERIE FOTO & VIDEO

Seara de duminică a adus după sine o nouă nenorocire. Încă un eveniment rutier a avut loc la intersecția de la Orășeni Deal, comuna Curtești, cunoscută și ca a morții.

DNA la Modern Calor! Percheziţii la sediul “caloricilor” conduşi de directorul Florin Sandu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite în perioada 2014-2017.

Doi tineri au făcut praf indicatoarele şi s-au răsturnat cu BMW-ul pe 'drumul morţii' – GALERIE FOTO

În urmă cu puţine minute a avut loc un nou accident pe drumul Botoşani – Suceava. Ca într-o mulţime de alte cazuri şi de această dată în rol principal s-a aflat un tânăr cu BMW.

Şeful Direcţiei Anticorupţie Botoşani pus sub control judiciar de DNA în dosarul prim-procuroarei

În acelaşi dosar în care sunt efectuate cercetări faţă de inculpata Raluca Stăncescu, prin Ordonanţele din data de 21 iulie 2017, procurorii DNA Suceava au dispus extinderea acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul Bogdan Buliga.

FC Botoșani dă lovitura campionatului: bate Dinamo pe Arena Națională - VIDEO

FC Botoșani a reușit cea mai prestigioasă victorie din istorie, învingând duminică seară, în deplasare, Dinamo București. Meciul a contat pentru etapa a doua din noul sezon al Ligii 1.

asa ceva este imposibil domnul prof. L.P !!!!fratilor prin mana lui a trecut generatii care acuma as sefi de sala la mari restaurante CLAR a fost o eroare sau o inscenare
20 mai 2016, 06:44
Dac-a vrut baietei, baietei va primi ...ha ha ha
20 mai 2016, 00:15
avea examen de grad maine la liceul economic ,sa vedem cine ii ia locul :)...invidosiiiiii
19 mai 2016, 22:52
clar inscenare tip PNL
19 mai 2016, 22:44
Inscenare!!!! Este un om minunat....uitati-va la realizarile de-a lungul anilor...impreuna cu sute de elevi care au castigat nenumarate premii si e dedicat muncii pe care o face cu profesionalism.UN om deosebit care nu putea fi inlaturat altfel decat printr-o marsavie . Succesul restaurantului pe care il administra si succesul personal la liceul care activa au starnit invidia mediocrilor .
19 mai 2016, 22:21
Termina cu prostiile cu înscenări sau alte lucruri. Omul a fost găsit cu filmulețe si foto in calculatoare si tu o dai cu vrăjeala ca e făcătură. O fi fost ceva politic nu?Un pixel albastru? Dacă era copilul tău era bun ?
19 mai 2016, 22:14
Pacat ca invidia ii roade pe cei slabi,era de asteptat sa i se insceneze ceva la profesionalismul si dedicatia de care dadea dovada .Stiau toti care il cunosteau unde a ajuns si probabil ii rodea.
19 mai 2016, 22:13
Este o inscenare clar..domnul profesor este o persoana minunata , nu se poate asa ceva ..
19 mai 2016, 21:53
un om deosebit, doar ca avea un pacat, ii plac baietii
19 mai 2016, 21:09
Cred că este o eroare, refuz să cred aşa ceva. Este un profesionist, este foarte strict cu elevii în sensul bun al cuvântului, ţine foarte mult la curăţenie, la ţinuta elevilor în restaurante. Cred că vrea cineva să îi facă rău.
19 mai 2016, 20:50
Il cunosc pe domnul profesor,este un om deosebit,succesul sau i-a deranjat pe multi mancatori si anagramati,i s-a inscenat totul, exista Dumnezeu si se va face dreptate!
19 mai 2016, 19:36
Badea CARTAN IL CUNOSTI PE DOMNUL PROFESOR? POATE TE INTERESEZI CE FEL DE OM ESTE.Totul este o minciuna Mare!Doar vin alegeile si acest profesor avea maine examen de grad...oare nu va dati seama de inscenare?
19 mai 2016, 19:32
O sa-si umple gura cu "shaorma".
19 mai 2016, 15:47
Domnul profesor si director pe deasupra a facut-o, deoarece,era tare mahnit ca salariile sunt foarte mici.Facea sex cu elevele(poate si cu elevii???)si mai scotea un ban pentru meditatii la sex.Oare are si doctorat?
19 mai 2016, 13:40
Loading...
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Vati (aşa scrie – n.r.) laudat cu proiectele mele!!! nerusinatilor,interlopilor si traficanti de carne vie ce a fost unu dintre voi parlamentar psd... jeeet”, Ionuţ Huţanu, viceprimar Nicşeni ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6546 lei
USD
Dolarul SUA
3.9306 lei
CHF
Francul elveţian
4.0083 lei
GBP
Lira sterlină
5.2287 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5330 lei
XAU
Gramul de aur
163.2736 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2269 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4860 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9984 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0997 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1826 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6254 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.2 o C
Dorohoi
0.4 o C
Bucecea
0.2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
0 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.