Interviuri
INTERVIU Florin Ţurcanu : Am făcut poate greşeala vieţii mele / Femeile sunt orgolioase
Până la bilanțul mai sec, cu cifre și poate grafice, președintele Consiliului Județean Botoșani își face astăzi la Botoşăneanul o evaluare după aproape un an de mandat. Dincolo de bani aduşi sau neaduşi, de promisiuni realizate sau care încă aşteaptă să fie puse în practică, Florin Ţurcanu a realizat că funcţia dobândită în vara anului trecut l-a propulsat în centrul atenţiei, de la presă şi adversari politici la colegi de partid şi… servicii. „Sunt cel mai vânat om din Botoşani de după revoluţie”, afirmă şeful judeţului, care şi-a dat seama că disputa în care a intrat cu PSD-iştii nu este doar cea mai mare greşeală a primului an de mandat, ci poate chiar a întregii sale vieţi.
interviu Florin Turcanu presedinte CJ Botosani

„Sper să pot rezolva aceste probleme până la finalizarea primului mandat”

-    Spuneaţi acum două-trei zile că aţi albit de când sunteţi preşedinte la Consiliul Judeţean. Consideraţi că aţi albit cu folos pentru botoşăneni sau mai puţin?
-    În primul rând aş vrea să spun Hristos a Înviat tuturor botoşănenilor şi am spus acest lucru pentru că, într-adevăr, angajamentele au fost mari în faţa cetăţenilor, USL-ul a câştigat şi eu am câştigat preşidenţia Consiliului Judeţean în urma întâlnirilor cu cetăţenii şi am avut nişte discuţii şi angajamente publice în ceea ce priveşte dezvoltarea judeţului Botoşani, implememtarea unor programe majore la nivelul judeţului Botoşani. Timpul se scurge, aşa cum aţi relatat, deja în iunie împlinesc un an de zile de când am depus jurământul în această funcţie şi trebuie să analizez în fiecare zi, în fiecare lună, ce am asumat şi ce am reuşit să fac în această perioadă, aşa cum, cu toţii ne propunem şi ne dorim să realizăm tot ceea ce am propus şi am promis, dar încă în acest parcurs, un an de zile, nu am realizat chiar tot ce am propus să realizăm, dar sper să pot rezolva aceste probleme până la finalizarea primului mandat.

-    Sloganul electoral a fost „Botoşani, judeţul în care vreau să trăiesc”. Credeţi că îşi doresc acum mai mult botoşănenii să trăiască în judeţul Botoşani decât în urmă cu un an?
-    Acest slogan a fost şi va rămâne sloganul meu şi cred că orice cetăţean îşi doreşte să trăiască în judeţul Botoşani chiar dacă poate are lipsuri majore. Pleacă în alt judeţ, pleacă în altă ţară la muncă, dar tot acasă la el se simte cel mai bine. Vă daţi seama că după 22 de ani în care mulţi au trecut prin fruntea judeţului sunt multe lucruri de realizat. Nu le putem realiza într-un an sau doi, dar cred că am aşezat lucrurile pe drumul drept şi sper ca faptele să vorbească, nu vorbele sau promisiunile.

„Drumul morţii” - „În principal, responsabilitatea şi posibilitatea este la PSD”

-    Spuneaţi în campania electorală de anul trecut că botoşănenii, Botoşaniul,  nu vor mai fi pe ultimele locuri din ţară în ceea ce priveşte finanţarea, cel puţin de la bugetul de stat. S-a promis că măcar o să se încerce aducerea unor mari investiţii şi mă refer în primul rând la cele două drumuri, Botoşani – Suceava, Botoşani – Târgu-Frumos. Chiar dacă nu ţin direct de Consiliul Judeţean, nu s-au realizat.
-    Cred că dvs. cunoaşteţi, şi dacă o să analizaţi cu maximă atenţie alocările bugetare din iunie 2012 până în prezent, Botoşaniul a fost în primele judeţe din România în tot ce priveşte alocaţiile bugetare. Nu trebuie să ne uităm, să analizăm sumele care vin cu destinaţie directă pe numărul de angajaţi sau pe numărul de asistaţi social, nu trebuie să ne propunem să avem asistaţi sociali mai mulţi decît judeţul Vaslui sau alte judeţe din România.

-    Dar să avem drumuri mai bune decât ei ne putem propune.
-    Dacă veţi analiza – şi vreau să vă spun că eu am analizat – am fost în primele 10 judeţe din România în tot ceea ce priveşte alocarea sumelor. Mai mult, şi chiar de la minister am avut alocate, prin Ministerul Dezvoltării am avut anul trecut undeva la 200 şi ceva de miliarde, anul ăsta iar 105 miliarde alocări, suntem în primele judeţe din România ca sume şi nu comparăm Botoşaniul cu Clujul, Clujul a primit 70 de miliarde şi noi am primit 105. Ei au 2.000 de kilometri de drum judeţean, noi avem 600, adică totuşi, în raport cu dimensiunea judeţului, am avut sprijin. Două lucruri majore care n-au fost clar definite sunt drumurile naţionale Târgu Frumos - Botoşani, Suceava – Botoşani şi, în speţă, DN 24 C Rădăuţi Prut – Manoleasa. Am avut aceste discuţii, avem aceste promisiuni, am discutat şi cu partenerii din cadrul USL-ului, dl preşedinte Andrei Dolineaschi, avem promisiuni că până în 2016 vom avea finalizate aceste două investiţii majore. Mă bazez pe promisiunile făcute de colegii noştri şi, în speţă, în principal, responsabilitatea şi posibilitatea este la PSD. Nu că vreau eu să se ducă de la mine la ei, dar ei coordonează acest minister şi am discutat cu dl Andrei Dolineaschi şi m-a asigurat că vom primi finanţare şi atunci m-a rugat să renunţ la mitingul care îl aveam propus pe 30 mai pentru că avem promisinile solemne că, cel târziu la anul, vom avea sume alocate pentru acest două drumuri.

„Am înţeles că trebuie să am răbdare, să nu mai fac şi eu valuri în cadrul USL-ului”

-    Mi-aţi anticipat practic întrebarea următoare, care era cam aşa: aţi anunţat o serie de acţiuni de protest, de la mitinguri cu cruci şi până la greva foamei şi nu le-aţi mai pus în aplicare niciodată. Au fost presiuni mari de la Guvern, de la partid, să nu le puneţi în practică?
-    Am fost şi sunt membru al unui partid politic care formează USL-ul. Eu personal am încercat să mă identific ca un om care face administraţie şi nu face politică, dar politica şi factorul de decizie politic nu prea mi-au dat posibilitatea să fac acest lucru şi atunci trebuie să îmbin administraţia cu politica pentru că, aşa cum ştim cu toţii, factorul decisiv şi atunci, aţi văzut foarte clar, am fost rugat, nu intenţionat, să înţeleg situaţia, să aştept, pentru că timpul este foarte scurt şi avem timp să implementăm toate promisiunile pe care le-am făcut cu toţii în campania electorală.

-    Dvs. aţi înţeles, botoşănenii credeţi că o să mai înţeleagă mult?
-    Eu o să le explic acest lucru, şi acum o fac, sper să înţeleagă că nu depinde de mine să fac un teatru pentru că, greva foamei era în primul rând de înţeles şi apreciat de colegii mei din USL că doream să fac spectacol, să atrag simpatizanţi care sunt nemulţumiţi de starea drumurilor şi am înţeles că trebuie să am răbdare, să nu mai fac şi eu valuri în cadrul USL-ului, să mai avem anumite probleme de dezbătut la nivel naţional privind şi această situaţie de la Botoşani. Sunt altele de clarificat, nu mai vreau şi eu să aduc o altă situaţie în discuţie.

„A fost un spectacol mediatic, presă, birou sigilat, calculatoare ridicate”

-    Lumea spune că v-aţi schimbat de când a avut loc descinderea DNA-ului acum vreo lună de zile. Este sau nu este aşa?
-    Adică?

-    De exemplu, staţi mai mult la Botoşani şi mai puţin la Bucureşti decât înainte de a se produce respectiva acţiune.
-    Nu cred că a fost o chestiune de schimbare sau neschimbare. Aia a fost o chestiune controlată de organele statului, colegul nostru a dat şi va da explicaţii în faţa organelor în drept. Aşa cum aţi observat şi dvs., până în prezent, instituţia interviu Florin Turcanu presedinte PNL Botosani n-a fost implicată şi n-a avut de suferit din acest scandal mediatic şi sperăm ca până în final colegul nostru să îşi demonstreze nevinovăţia şi atunci să putem reabilita imaginea Consiliului Judeţean pentru că, vrem sau nu vrem, nu a fost moral pentru CJ să treacă prin stituaţia prin care a trecut pentru că a fost un spectacol mediatic, presă, birou sigilat, calculatoare ridicate, sper să clarificăm acest lucru prin faptul că va demonstra că nu a avut nici o implicare şi nu are nici o vină în chestiunea asta. Că m-am schimbat eu sau nu m-am schimbat... Eu mă duc la Bucureşti de câte ori sunt invitat la ministere, unde am treabă sau de câte ori am acţiuni politice. Ceea ce vreau să vă informez: nu am angajat şi nu angajaz Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte deplasarea mea şi cazarea mea la hotel.

-    Cine suportă cheltuielile?
-    Eu suport cheltuielile, merg cu maşina mea şi a colegilor mei şi cazarea – stau împreună cu soţia mea, care este deputat în Parlamentul României şi nu angajez, nu iau bani, decât îmi fac decontul că am plecat la Bucureşti şi am parte de 30 de lei pe zi pentru că ăia mi-i dă obligatoriu.

-    Aţi adus aminte de soţia dvs. Cine credeţi că a ajutat mai mult în ascensiunea politică şi administrativă: dvs. pe d-na deputat, sau d-na deputat pe dvs.?
-    (Râde) Mă puneţi într-o situaţie delicată...

-    Mâncaţi rece acasă?
-    Femeile sunt orgolioase şi cred că împreună am făcut tot ceea ce puteam facem omeneşte să câştigăm aceste alegeri pe care noi le-am avut şi cred că împreună vom încerca să ducem la îndeplinire ce-am asumat în faţa cetăţeanului. Ştiţi foarte bine, reprezintă un colegiu pe care eu l-am reprezentat în 2008-2012, atâta timp cât cetăţenii au fost şi sunt alături de noi înseamnă că nu i-am dezamăgit. O să fac tot ce depinde de mine să nu-i dezamăgesc pe aceşti cetăţeni din Colegiul Săveni pentru că a fost şi este pentru mine un loc unde eu am putut să mă afirm politic pentru că, dacă nu câştigam mandatul de deputat în 2008, eram în altă calitate în cadrul PNL, nu mai eram aici unde sunt şi atunci cetăţenii au fost poate factorul decisiv în lansarea mea în cadrul PNL.

„Sunt mulţumit că fratele meu nu mai este preşedinte al ANSVSA”

-    Regretaţi acum că v-aţi promovat familia în funcţii în administraţie şi politică după ce s-a întâmplat cu fratele dvs.?
-    N-o să am niciodată, nici un regret, pentru că n-am luat eu pe frate’miu dintr-o postură de om care şi-a terminat studiile la seral sau făcute aşa, peste noapte, el a făcut o facultate la stat, şi-a făcut treaba cât a putut să şi-o facă în calitatea lui de preşedinte. Dacă aţi urmărit cu atenţie – şi ştiu că aţi urmărit – poate el a plecat de acolo că, într-adevăr, a vrut să-şi facă treaba şi n-a vrut să facă lucruri care nu trebuiau făcute de un preşedinte care respectă nişte principii în viaţă.

-    Şi atunci în ce ţară trăim dacă oamenii care ajung pe funcţii publice vor să facă treabă şi sunt îndepărtaţi?
-    Nu ştiu, nu vreau eu să comentez...

-    Vă întreb fiindcă faceţi parte din USL, conduceţi ţara.
-    Eu personal sunt mulţumit că fratele meu nu mai este preşedinte al ANSVSA pentru bine lui şi liniştea familiei. Eu i-am cerut personal să renunţe la această calitate când am văzut ce scandal şi ce se porneşte împotriva lui şi i-am spus că ştiu foarte bine, am trecut prin multe viaţa asta, îi recomand să se retragă, să lase pe alţii care vor să facă mult mai mult decât a făcut el.

-    Şi o să-i recomandaţi să se retragă şi din postura de consilier al premierului?
-    Va rămâne consilier la cancelaria primului ministru, este mai nou secreter general adjunct şi este numit prin dispoziţia preşedintelui Crin Antonescu şeful reţelei electorale şi a registrului votantului la nivel naţional. Aşa cum am stabilit în regulament şi statut, la nivel judeţean preşedintele numeşte prin dispoziţia lui secretarul coordonator şi şeful reţelei electorale şi a registrului votantului şi trezorierul, la nivel naţional a fost numit prin decizie a preşedintelui Crin Antonescu, Mihai Ţurcanu în calitatea asta. Săptămâna viitoare va pleca la Bruxelles cu 41 de de membri ai acestei organizaţii. Fiecare judeţ va trimite şeful care coordonează reţeaua electorală şi registrul votantului, va sta la Bruxelles o săptămână, de acolo încep strategiile şi implementarea programului pe care fratele meu îl implementează la nivel naţional.

-    Aţi avut un cuvânt de spus în accederea dlui în această funcţie?
-    La Bucureşti mă ocupam mai mult eu de lucrul ăsta, având în vedere – aţi observat şi dvs. – că avem foarte multă treabă în judeţ, nu puteam să stau foarte mult la Bucureşti pentru că, chiar am treabă şi aici, şi atunci am zis că o să vin la Bucureşti cât pot, dar n-o să pot să stau foarte mult că într-adevăr şi presa mai critica, şi cetăţenii poate doreau să ajungă azi la mine, nu mâine şi atunci am găsit soluţia asta cu el şi eu să-l sprijin, să-i stabilesc, să-i spun cam ce ar trebui să facă, să urmăresc să implementeze acest program cu maximă, maximă atenţie.

„Am făcut poate greşeala vieţii mele că am acceptat să intru într-un joc care mie nu îmi face onoare”

-    De unde au plecat meciurile astea dintre preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul municipiului reşedinţă?
-    În primul rând aş vrea să îmi cer scuze de la toţi cetăţenii din judeţul Botoşani că eu personal am făcut poate greşeala vieţii mele că am acceptat să intru într-un joc care mie nu îmi face onoare şi nici cetăţenii nu apreciază acest lucru. Am încercat să clarific nişte aspecte în relaţia preşedinte-primar, am observat că aceste aspecte nu pot fi clarificate şi atunci nu-mi rămâne decât să regret că am acceptat să răspund la câteva provocări, dar asigur că toţi cetăţenii din judeţul Botoşani că nu mă interesează şi nu mai am nici o preocupare în ceea ce priveşte calitatea şi îndeplinirea sarcinilor asumate în faţa electoratului de către primarul municipiului Botoşani.

-    Adică dumnealui este singurul responsabil de ceea ce a promis la nivelul municipiului?

-    Eu am vrut să fim responsabili aşa cum am asumat în faţa electoratului, am avut o echipă puternică care a mers în fiecare zi cu dumnealui, eu am participat atât cât mi-a permis timpul, dar i-am pus la dispoziţie toate pârghiile legale pe care le-a avut PNL Botoşani şi am vrut să asumăm în continuare şi administrarea municipiului, aşa cum am promis. Am încercat acest lucru, am observat că nu se poate şi atunci îmi dau seama că mai bine îmi văd de treaba mea la CJ şi îl las pe dl primar aşa cum consideră el mai bine şi să răspundă la rândul lui în faţa electoratului.

„Colaborăm...!? Nici n-am putut colabora!”

-    Asta înseamnă că nu mai colaboraţi?
-    Colaborăm...!? Nici n-am putut colabora! Aţi văzut că eu am vrut o colaborare, dar nu am reuşit să o avem şi atunci vom avea o relaţie corectă, omenească, dar instituţional, dacă dlui o să aibă o problemă cu CJ, îl aştept cu drag în fiecare zi, dar eu nu îmi mai propun să mai ies public şi să spun că nu-mi place sau ar trebui făcut una sau alta la nivelul municipiului Botoşani?

-    Dar când v-aţi vorbit ultima oară? Mai discutaţi din când în când?
-    Am discutat cu dumnealui când m-a sunat la telefon, în ziua când în cadrul Consiliului Municipal s-a respins un proiect legat de Poliţia Comunitară, cred.

„Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului Botoşani, va rămâne acolo”

-    Aţi adus aminte de Consiliul Municipal. Cum e, rămâne fără reacţie din partea PNL retragerea unei bune părţi a atribuţiilor viceprimarului liberal?
-    Am discutat cu colegul meu Viorel Iliuţă. Dlui este şi preşedintele organizaţiei municipale PNL Botoşani, el a asumat această calitate de viceprimar în urma unor discuţii avute cu dl primar. Am înţeles că în discuţiile respective şi-au clarificat şi aspectele în ceea ce priveşte atribuţiile, a rămas cu această funcţie clarificând aceste aspecte. Am înţeles că aceste discuţii s-au finalizat cu modificarea atribuţiilor. Dl preşedinte Viorel Iliuţă, viceprimarul municipiului Botoşani, va rămâne acolo atât timp cât consideră că poate fi de folos cetăţenilor. Când va considera că nu mai este de folos cetăţeanului din municipiul Botoşani, se va retrage de pe acea calitate.


-    Nu intenţionaţi să plătiţi cu aceeaşi monedă, să retrageţi din atribuţiile vicepreşedintelui PSD de la CJ?
-    Exclus! Am văzut că s-a discutat la nivelul televiziunilor, ziarelor, că CJ nu a dat atribuţii vicepreşedintelui PSD. Vreau să vă informez că prima dată când am repartizat atribuţiile, era dna senator Federovici, i-am chemat pe dl Sorescu şi pe dna şi le-am spus: staţi la masă şi veniţi cu o popunere cum vreţi să aveţi atribuţiile. S-au dus în cabinetele lor, s-au întâlnit şi au venit şi mi-au spus: cam aşa vedem noi repartizarea atribuţiilor. Aşa am făcut şi nu am schimbat nici o atribuţie din momentul respectiv până în ziua în care ne aflăm noi. Mai mult de atât, am dat şi semnătură finală pe atribuţiile pe care vicepreşedinţii le au în cadrul instituţiilor din subordinea CJ. În numele preşedintelui CJ au semnături finale, adică nu trebuie să ajungă la mine o hârtie care trebuie să ajungă la Protecţia Copilului. Dl vicepreşedinte Pavăl are semnătură finală şi atribuţiile au fost asumate.

„Pe omul Ţurcanu îl puteţi acuza de foarte multe lucruri”

-    Pe de altă parte, se vehiculează insistent pe piaţa politică botoşăneană informaţii precum că se negociază cu PDL schimbarea viceprimarului şi a vicepreşedintelui CJ de la PSD.
-    Exclus! Pe omul Ţurcanu îl puteţi acuza de foarte multe lucruri, eu ştiu, că m-am trezit dimineaţă cu faţa la cearceaf, că-s nervos, că am supărat pe nu ştiu cine, dar că nu încerc să-mi respect angajamentele făcute în faţa partenerilor dintr-o alianţă, fără să îi informez, nu fac lucrul ăsta. Eu tot timpul informez partenerii când am de gând să iau o decizie. Când am schimbat majorităţile la nivelul CJ am informat partenerii de decizia care doresc să o iau.

-    A, deci e posibil să faceţi chestia asta, dar întâi îi anunţaţi.
-    Atâta timp cât USL-ul rămâne în picioare aşa cum este el la ora actuală nu putem lua în calcul o asemenea discuţie.

-    Cam tremură picioarele...
-    Dacă USL-ul nu va mai rămâne în picioare, atunci vă daţi seama că nici eu nu mai ştiu cum vor fi reaşezate pe eşichierul politic majorităţile la nivel naţional, judeţean şi atunci poate fi luată în calcul orice variantă. Dar atât timp cât USL-ul rămâne în picioare, varianta este asta care o vedeţi şi dvs., fără nici o discuţie.
interviu Florin Turcanu presedinte CJ Botosani 2

„O candidatură a lui Ţurcanu care să fie pierdută n-o să vedeţi”

-    Peste trei ani mai candidaţi?
-    Vă doresc să fiţi sănătos şi familia mea să fie sănătoasă, să ajungem în 2016 şi vom lua o decizie aşa cum o să consider eu mai bine pentru judeţ şi să fie bine şi pentru familia mea. Deocamdată este prematur să afirm lucrul ăsta, îmi doresc să fiu sănătos, să implementez programele pe care le-am asumat şi atunci voi analiza cu maximă, maximă atenţie. Dacă reuşesc să implementez, ceea ce vă pot spune este că, dacă simt că nu mai sunt dorit de cetăţeni, sigur nu voi candida. Dacă voi avea certitudinea că cetăţenii mă doresc... Adică, o candidatură a lui Ţurcanu care să fie pierdută n-o să vedeţi. O candidatură a mea ca să câştig da, dar o candidatură a mea aşa, de dragul de a candida, exclus.

-    Şi cum o să simţiţi?
-    Aşa cum discută un om politic, discută cu cetăţenii şi în primul rând face nişte cercetări sociologice, pentru că, dacă ne trezim dimineaţă şi ne rugăm la Doamne Doamne să ne spună în vis dacă mai mă aleg cetăţenii sau nu, nu cred că se mai finalizează. Vom avea cercetări sociologice, vom analiza, dar vă spun: o singură dată am candidat la Primăria Suliţa şi am pierdut la două voturi şi mi-a părut rău că am pierdut şi am făcut această greşeală. Nu sunt un om politic care îmi propun să candidez la orice funcţie, indiferent dacă o câştig sau nu. Voi candida la funcţii atât cât ştiu eu că pot să câştig acea bătălie, când nu mai simt eu că nu mai pot să o câştig mă retrag din poziţia pe care am avut-o.

-    O să fie oricum mai greu pentru că, nu cred că o să mai fie USL-ul la data respectivă.

-    Vom analiza cu maximă atenţie şi vă asigur că, dacă eu voi candida, voi fi convins şi voi avea toate garanţiile legale că voi câştiga această calitate. Dacă o să vedeţi că nu voi candida să ştiţi că nu îmi asum şi nu intru într-o bătălie pe care o pierd.
Interviu realizat de Sergiu Bălăşcău
CITEŞTE UN INTERVIU REALIZAT ÎN 2011 CU FLORIN ŢURCANU:
 INTERVIU Florin Ţurcanu : „N-am săpat niciodată pentru această funcţie”
FLASH INTERVIU: Funcționarul public al anului, 40 DE ANI de muncă în același loc

15 persoane din întreaga țară au fost premiate pentru rezultate meritorii la locul de muncă, printre care și doi botoșăneni. Premiile au fost acordate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP).

INTERVIU ministrul Gabriel Petrea: Fiind membru în Guvern pot să vă spun exact ce s-a întâmplat / Niciodată nu sunt destule doamne

În decembrie tocmai a împlinit 32 de ani, iar în ianuarie a devenit unul dintre cei mai tineri miniştri de după revoluţie. Este întruchiparea visului social-democrat, al junelui care a urcat în ierarhie nu pe trepte, ci cu liftul, ajungând să conducă Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, calitate în care în luna martie a fost prezent la Botoşani, unde a participat la o întâlnire cu parlamentarii, şefii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean, patronate şi sindicate.

INTERVIU Răzvan Rotaru: Conducerea partidului ar putea să dea mai multe explicații. Am votat pentru, este un vot public, am înțeles că sunt înregistrări

În doar două luni de la debutul mandatului de parlamentar, Răzvan Rotaru a reușit să intre în atenția presei naționale printr-un punct de vedere mai... aparte privitor la proteste, față de al majorității colegilor. Iar la Botoșani a fost unul dintre cei care în interiorul filialei a criticat vehement refuzul unor lideri ai organizației PSD de a-i da ”undă verde” lui Cosmin Andrei să ocupe funcția de secretar de stat. Cum a gândit deputatul Răzvan Rotaru în aceste două probleme, dar și alte lucruri poate inedite, le aflăm în rândurile următoare.

FLASH Cine este anonimul care a preluat Cornișa : Așteptările sunt foarte mari, este foarte dificil

Despre Parcul de agrement turistic și sportiv Cornișa nu s-a mai vorbit de câteva săptămâni de zile iar așteptările privitoare la o eventuală deschidere a obiectivului care a suscitat atâta interes, s-au disipat odată cu venirea toamnei. Însă, serviciul care va administra acest complex are deja trei salariați care și-au început activitatea de o săptămână de zile.

Marian Murariu, adevărul despre postul de viceprimar : Nu sunt un vânător de funcții!

Tânărul viceprimar Marian Murariu a bifat deja în calendarul de pe birou două luni de zile de când s-a așezat efectiv pe fotoliul administrativ. Cât de mult sau cât de puțin a reușit să se integreze în administrația publică locală de la Botoșani știe doar domnia sa. În exterior, este persoana care în momente oficiale nu schițează nici măcar o umbră de zâmbet și care, cel puțin pentru moment, își tratează misiunea din fruntea Primăriei cu extrem de mare seriozitate.

INTERVIU Mihai Venedict – WorkTape Medical: Alimentele reprezintă carburantul nostru esențial și contează enorm calitatea și cantitatea

După un periplu prin Bucureşti şi Anglia s-a întors la Botoşani unde şi-a deschis un centru de recuperare cum nu se prea întâlneşte prin zonă. Este fiziokinetoterapeut şi la nici 30 de ani a hotărât să îşi ia destinul în propriile mâini şi să îşi iniţieze propriul business. Cel puţin declarativ este însă mai puţin interesat de afacere şi mai mult de recuperarea botoşănenilor. Şi pentru aceea a venit cu câteva noutăţi pe… piaţa serviciilor de aces tip.

INTERVIU : Mihaela Huncă, despre clișee și ipocrizie - Nu am habar la ce fel de „vedete” faceţi trimitere

Este șefa Inspectoratului Școlar Județean Botoșani de deja patru ani de zile și unii ar spune că i se potrivește de minune sintagma ”doamna de fier a învățământului botoșănean”. A atras și simpatii și antipatii și nu de puține ori a ținut prima pagină a ziarelor. După patru ani de zile în fruntea educației botoșănene, Mihaela Huncă face un bilanț al realizărilor, dar și al eșecurilor.

Botoșăneanul care își ia doctoratul pe băncile unei universități de prestigiu din Anglia: DESCOPERĂ-l pe Andreas, un tânăr cu o minte strălucită

Andreas Zimmermann este un tânăr de 21 de ani, născut și format la Botoșani. A absolvit Colegiul Național ”Mihai Eminescu” și a plecat să studieze în cadrul unei universități de prestigiu din Anglia. Este pasionat de tot ceea ce ține de automobile și își dorește pe viitor o carieră în domeniu. Nu a rămas în România pentru că străinătatea l-a primit cu brațele deschise și i-a oferit mai multe posibilități.

FLASH INTERVIU : CINE este Bogdan Cărăușu, liderul protestatarilor de la Botoșani?

Cine ești tu? – Un om obișnuit. Un om obișnuit, dar un om neobișnuit de nemulțumit.
Aproape toată suflarea din Botoșani a stat cu ochii pe tinerii care au ieșit în stradă într-unul din cele mai mari mitinguri din ultimii 15 ani. În fruntea lor, un alt tânăr, necunoscut opiniei publice până de curând. Iar întrebarea unanimă a fost, evident, cine este Bogdan Cărăușu?

Loading...
FLASH INTERVIU: Cerșetoria înflorește la Botoșani - DE CE stau cu mâna întinsă tinerele nimănui : FOTOGALERIE & VIDEO

Majoritatea botoșănenilor le știu pe fetele cu haine murdare și rupte care stau în intersecții și cer câte un ban de la șoferi dar și pe cele care stau în fața supermarketurilor mult vânata fisă de 50 de bani de la coșul de cumpărături. Există totuși un lucru pe care puțini îl știu, pe unii nici nu-i interesează, alții n-au timp să asculte. Și anume povestea acestor sărmane, în cazul în care ele, spun adevărul.

INTERVIU Francezul care a dat luxul din Paris cu Lara Fabian sau Yves Saint Laurent, ca să bage bani în Botoșani: Aș putea trăi aici o viață, dar iernile sunt prea grele!

S-ar muta cu totul în colțul Moldovei de care atâția oameni fug, și ar da cu dragă inimă mâncarea cu nume greu de pronunțat din Franța pentru o porție zdravănă de sărmăluțe cu mămăliguță caldă. Asta dacă nu ar fi iernile atât de grele, ierni care lui Mickael Sejourne nu îi plac de nicio culoare. Cum de s-a rătăcit atunci în Botoșani? Pentru că a căutat un colț de rai unde să-i crească și inima, și afacerea. Și l-a găsit.

INTERVIU Mirela Saucă: Un liberal botezat în marxism-leninism, care se gudură în fața lui Ponta ca un cățel
Este mamă a două fete, este întreprinzător privat, iar de vreo doi anide zile este şi om politic. Pe scurt, ea este Mirela Saucă, unul dintrefoştii lideri ai Partidului Forţa Civică Botoşani, care prin succesiuneade fuziuni şi alianţe din Dreapta eşichierului politic face acum partedin Alianţa Creştin Liberală. Cum este văzută campania electorală pentruprezidenţiale prin ochii unei figuri relativ noi din politicabotoşăneană şi ce aşteptări are de la turul al doilea citiţi înrândurile următoare.
INTERVIU Florin Ghiorghiţă, dezvăluiri de la HSR, la… duş: Am stat fărăun loc de muncă aproape doi ani şi jumătate, nu a interesat pe nimeni
Fostul, timp de 12 ani, viceprimar al municipiului Botoşani, este figuracentrală a lumii politice locale de două săptămâni. După ApR, PRM şiPDL, după ce a declarat că preferă să se retragă din politică decât săpărăsească rândurile democrat-liberalilor, după ce în nenumărate rândurii-a adus laude publice lui Cătălin Flutur, Florin Ghiorghiţă a votatpentru demiterea propriului coleg de partid, Eugen Ţurcanu, care îi este şi rudă, din funcţia de viceprimar şia contribuit decisiv la desemnarea unui viceprimar de la PSD. Înaceastă mişcare s-a aliat cu Ovidiu Portariuc şi Cosmin
Interviu Elena Udrea: N-am fost un ministru care a stat la cafele, ciunul care a încercat să îmbunătăţească viaţa locuitorilor din Botoșani
Dacă nu a fost prezentă săptămâna trecută la Botoşani, când s-aulansat şi aici candidaţii de la Partidul Mişcarea Populară pentrualegerile europarlamentare, în schimb Elena Udrea a acordat un interviuîn care face mai multe referiri la judeţul Botoşani. Printre altele,fostul ministru al Dezvoltării, care a vizitat judeţul în perioada2010-2011, a trecut în revistă proiectele din judeţ la care a contribuitîn timp ce făcea parte din precedentul Guvern.
INTERVIU Roxana Vașniuc: De când sunt eu pe lumea asta mi-am dorit săfiu la televizor / Doar pentru că e nu ştiu ce milionar nu e suficientpentru mine - FOTOGALERIE
Apare mai mereu la posturile centrale de televiziune şi în tabloide, dareste o apariţie relativ rară prin Botoşani. Roxana Vaşniuc a revenitînsă acasă pentru câteva zile, cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi apurtat cu reporterul Botoşăneanul o discuţie despre cariera sa, desprelumea mondenă, despre cum a plecat din judeţ şi a ajuns la posturilecentrale TV. Toate acestea înaintea relansării sale într-o emisiune careva începe să fie difuzată în aproximativ o lună.
INTERVIU Amitabh Vardhan, director Cine Grand: Este cu mult peste așteptările noastre / Am făcut ca Botoșaniul să nu mai meargă la culcare înainte de 1 noaptea
INTERVIU Mihai Ţâbuleac : Este grav ce se întâmplă la Botoșani, dar mă opresc aici
INTERVIU Cătălin Flutur : Sunt la o vârstă la care nu mă mai joc cu viaţa mea / Sunt şi regrete
INTERVIU Cosmin Andrei: Ne-au ameninţat, ne-au insultat & Sunt cu ochii pe ei!
INTERVIU Părintele protopop Lucian Leonte : Permanent se face propagandapăcatului
Eu zic sa-l mai lasati in pace cu atatea interviuri. Cand sa mai poata si omul asta sa faca ceva pentru serviciul in care este platit din bani publici? Maine, poimaine, cand cine o sa-l intrebe ce a realizat, o sa spuna ceva de sute de iesiri in presa si nu a avut timp de treburile judetului. Noi, alegatorii trebuie sa vedem cu ochii nostri schimbarile majore din fata ochilor, nu? Pana acum am vazut foarte multa gargara, prin toate publicatile, locale si centrale, nimic altceva.
29 mai 2013, 15:55
Când am schimbat majorităţile la nivelul CJ am informat partenerii de decizia care doresc să o iau - afirma domnul Turcanu. Deci, tot ce a spus pe parcursul acestui generos interviu poate fi anulat cu zicala de mai sus. Adica, dumneata faci ce vrei si pe urma informezi partenerii politici. Normal este sa discutati propunerile dumitale si daca USL-ul este de acord, atunci poti sa faci orice schimbari. Iata ,,stilul democratic si sincer" al domnului Turcanu.Daca asa va proceda si in viitor, praful se va alege de USL la Botosani.
28 mai 2013, 18:26
minciuni! minciuni! minciuni! DAR CU APA LA UNGURENI??? ce mai faceti d-le TURCANU?!caci a-ti avut peste80% la alegeri caci doar a-ti promis multe si nevrute!!!!!!!!!
26 mai 2013, 23:52
Sa va dea Dumnezeu sanatate, domnule presedinte!
23 mai 2013, 19:55
Florin, cine nu te cunoaste, te crede. Eu te cunosc si nu te mai cred.
23 mai 2013, 10:33
Asa trebuie sa faca un ziarist adevarat.Sper sa nu ramana singura actiune.
23 mai 2013, 10:20
Un om sincer. Il stimez pentru acest lucru si sunt sigur ca, in masura in care va putea, va ajuta acest judet uitat de conducerea centrala. Mult succes ii doresc si spor in toate!
23 mai 2013, 08:35
Turcanu a stiut sa promoveze doar familia si atat!!!! Cel mai slab student la Medicina Veterinara a fost Mihai Turcanu, fara F. T. acesta era un nimeni, daca cineva poate sa ne spuna realizarile acestuia ....... un nou mandat la CJ Botosani in alta lume si poate ne spune pt fratele M.T. pregateste un EBA masculin????
23 mai 2013, 07:53
demisia mincinos ce esti. i-l intreci pe Ponta la minciuna per secunda,
23 mai 2013, 07:11
Loading...
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
 ”Din cele patru locuri unde au fost înscriși câte doi o persoană a fost absentă, o persoană a fost descalificată pentru că are garaj. Într-un caz două doamne licitat până la 440 lei pe loc în zona Calea Națională nr 7 ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6400 lei
USD
Dolarul SUA
3.9322 lei
CHF
Francul elveţian
3.9662 lei
GBP
Lira sterlină
5.2076 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4928 lei
XAU
Gramul de aur
162.2804 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2236 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4878 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9665 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0837 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6235 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.