O şoferiţă nu a apreciat bine o curbă strânsă, a intrat pe contrasens şi s-a lovit de un TIR. Mai multe persoane au fost rănite.
Un accident grav s-a produs în judeţul Iaşi. Trei echipaje medicale de urgenţă ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi au intervenit la un accident rutier cu victime care s-a produs în zona Bucium, în cea mai strânsă curbă din zonă, cea dinainte de Motel, pe sensul de urcare.
Maşina Hyundai cu numere de Ialomiţa cobora Buciumul, iar în curbă, pe carosabilul ud de ploaie, şoferul a „scăpat" maşina pe contrasens, pe unde urca un TIR în care a intrat în plin.
În urma apelului înregistrat la 112, au ajuns la faţa locului un echipaj de urgenţă de tip C2 cu medic şi două B2, cu asistent, unde au găsit patru victime. Momentan, femeia se află internată în Clinica de Ortopedie a Spitalului „Sf. Spiridon", la Terapie Intensivă, starea sa fiind una gravă.
O femeie de 58 de ani, pasageră dreapta faţă, prezenta contuzie toraco-abdominală, o altă femeie de 49 de ani, pasageră stânga spate, prezenta fractură de femur, contuzie toraco-abdominală şi bazin. Cea de-a patra victimă, şoferul, în vârstă de aproximativ 55 de ani, prezenta contuzie toraco-abdominală şi plagă la nivelul genunchiului stâng. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon" pentru investigaţii de specialitate. Sursa: ziarul Cuget Liber.
Avertizare ANM: Praf saharian deasupra României până miercuri seară
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Peste câteva zile va începe distrubuirea „buletinelor cu cip”
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Jandarmii de la Bacău vin la Botoșani pentru meciul dintre FC Botoșani și Unirea Slobozia
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Teatrul ”Vasilache” așteaptă publicul botoșănean la ”Rămăşagul lui Păcală”
Redacția Botoșăneanul
Mar 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile