Naţional
CUM arată noua reformă a educaţiei: Botox şi silicoane la o inspectoare şcolară – FOTOGALERIE

Numire controversată la o inspectoare care face ravagii pe reţele de socializare.

Violeta Varga duce educaţia arădeană, începând cu acest an şcolar, la un alt nivel după ce a fost numită inspector şcolar pentru management instituţional şi educaţie permanentă la Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad.

 

În fișa postului, se stipulează că doamna Varga va trebui să asigure un mediu educațional pacifist în rândul elevilor, fără violență, fără droguri, să sprijine şi îndrume viaţa asociativă a elevilor, să coordoneze activitatea directorilor palatelor şi cluburilor copiilor, să coordoneze programe de perfecţionare pentru cadrele didactice din domeniul educaţiei sau în domeniul specific de activitate, să transmită direcţiilor de specialitate propuneri de îmbunătăţire a activităţii în teritoriu ș.a.m.d.

 

Toate sunt de altfel "activități pe care credem că le va duce cu mare succes la final, mai ales dat fiind faptul că doamna Varga este de meserie logoped, astfel că are antrenament extrem la pronunțarea corectă a cuvintelor",

 

Dacă activitatea didactică a Violetei Varga nu a fost remarcată în mod deosebit de dascălii urbei, tânăra a făcut, în schimb, furori pe reţelele de socializare. Spunem la timpul trecut pentru că tânăra şi-a şters în urmă cu puţin timp contul de Facebook.

 

Până la comiterea "crimei", însă, scurta trecere în revistă a profilului de Facebook făcea ca botoxul şi silicoanele să se reverse voluptoase pe monitor. (Sursa: Observator)

Divă, cu sexy salariu uriaș, colegă cu ex-liderul PSD de la Botoșani

 

Loading...
Loading...
Sondaj
Credeți că va fi sancționat cineva pentru sistarea neanunțată a apei?
Da
Doar simbolic
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Nu trebuie să fii hidrotehnist ca să-ți dai seama că, chiar dacă ai adus alte două pompe, care să suplinească pompele inițiale, alea nu le pui ca sorb în bazinul pe care tu îl golești, deci este ceva de noaptea minții. Ei ș ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.5988 lei
USD
Dolarul SUA
3.9154 lei
CHF
Francul elveţian
3.9684 lei
GBP
Lira sterlină
5.1585 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4382 lei
XAU
Gramul de aur
160.6332 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2248 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4922 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0574 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1001 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1793 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6178 lei
Vremea
astăzi
Botosani
8.3 o C
Dorohoi
8.5 o C
Bucecea
8.3 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
8 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.