Un grav accident rutier, soldat cu două victime, a avut loc marți noaptea.
O turma de mistreti a semanat spaima, marti noaptea, pe un drum intens circulat din Maramures si a provocat un grav accident rutier. Animalele au aparut pur si simplu in mijlocul soselei, iar soferul unei masini de teren a intrat in plin in ele, a izbit apoi un tir si a fost proiectat intr-un pom.
Barbatul si pasagerul din autoturism au fost grav raniti.
Soferul masinii de teren se indrepta spre Satu Mare, cand - deodata - o turma de 10 mistreti a aparut in mijlocul soselei. Nu a mai avut timp sa evite animalele si le-a lovit pe trei dintre ele, apoi a izbit un TIR de pe celalalt sens de mers si s-a oprit cu autoturismul intr-un copac. Si barbatul de la volan, si pasagerul au ramas incarcerati.
Martor: "Din cate am inteles de la soferul de TIR polonez i-au iesit in fata intre 6-10 mistreti. Si celalalt a incerca sa ii evite si a intrat in el. Sunt in stare foarte grava, cel putin cel de pe locul din dreapta."
Sofer: "Am inteles ca a trecut drumul un card de mistreti."
Cei doi barbati raniti - in varsta de 32 de ani, respectiv 40 de ani - au suferit rani grave si au fost transportati de urgenta la spitalul din Baia Mare. Soferul TIR-ului - un cetatean polonez - a scapat teafar. Ca sa se poate intelege cu el, autoritatile au chemat un translator.
Subcomisar Gheorghe Goth, Serviciul Rutier Maramures: "Intre Cicarlau si Ilba a patruns pe contrasens intrand in coliziune frontal cu o autoutilitara inmatriculata in Polonia. A rezultat ranirea a 2 persoane. Este posibil ca una dintre cauze a fie aparitia pe carosabil a unui animal."
Oamenii legii au deschis in acest caz un dosar de cercetare penala. (Sursa: Pro Tv)
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024