O femeie a fost găsită astăzi fără suflare.
O femeie a fost găsită fără suflare, miercuri, în apartamentul închiriat în cartierul Titan din Capitală. Descoperirea şocantă a fost făcută chiar de fiul victimei. Imediat, zona a fost împânzită de poliţişti. Pe corpul femeii, criminaliştii au găsit multiple urme de violenţă.
Principalul suspect a fost prins de oamenii legii în Teleorman. Potrivit România TV, este vorba de un bărbat de 51 de ani, soţul femeii. Cercetările efectuate au stabilit că între victimă şi soţul acesteia aveau loc frecvente certuri. Din data de 9 octombrie victima nu a mai fost văzută şi nici nu a intrat în contact cu vreo persoană, ulterior fiind găsită decedată.
”Din datele şi probele administrate s-a conturat ipoteza că principal suspect în această cauză este soţul victimei, dispărut de la domiciliu. S-a reliefat posibilitatea ca acesta să se afle într-o zonă a graniţei de sud a ţării, iar în colaborare cu poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman, bărbatul a fost depistat. Ulterior, suspectul, de 51 de ani, a fost condus la audieri, la sediul Poliţiei Capitalei”, mai spun poliţiştii.
Surse din cadrul anchetei au precizat că bărbatul şi-a lovit soţia cu un corp dur şi apoi a înjunghiat-o de mai multe ori.
Potrivit aceloraşi surse, în urmă cu 22 de ani, bărbatul şi-a omorât în acelaşi fel prima soţie şi a făcut 13 ani de închisoare pentru omor.
Ambele crime au fost comise din gelozie.
Concurs inedit la Școala de Cooperație de Ziua Pământului, elevii au nevoie de... like-uri – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 24, 2024
Bagajul perfect chiar există: afla cum îl pregăteşti rapid
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
O mamă și fiul ei de patru ani au dispărut de acasă: Poliția, APEL către cetățeni
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024
Festivitate de premiere organizată pentru cei mai buni elevi contabili din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024