Politica
Chiul pe bani grei in Parlament
Merg la serviciu doar cind au chef, iar cheful nu le vine prea des. Este vorba despre parlamentarii de  Botosani, care se prezinta la lucrarile  Senatului si Camerei Deputatilor cu o  frecventa demna de invatamint la distanta.Cel putin asa reiese dintr-un studiu intocmit de  Institutul de Politici Publice.Potrivit centralizarilor efectuate de acesta in  functie de voturile date la proiectele de legi,  deputatii de Botosani vin la serviciu cam doua zile  din trei.Buhaianu, chiulangiul nr.1 Catalin BuhaianuDintre deputati, cea mai proasta prezenta o are  democrat-liberalul Catalin Buhaianu. Conform  amintitei statistici, acesta nu se prezinta nici macar  la jumatate dintre lucrarile in plen ale  Camerei Deputatilor. 48% este prezenta pe  care el o are la vot.In top chiulangiilor acesta este urmat tot de un  membru PD-L, Radu Dragus, care are o  prezenta de 56%.Radu DragusNici seful liberalilor botosaneni nu se prea  omoara cu prezenta la serviciu. Liviu Cimpanu are un procent de participare la lucrari de  59%.Social-democrata Doina Dretcanu are doar un  procent peste colegul de Parlament, adica 60%, in  timp ce liberalul Mihai Malaimare reuseste sa  vina cam la doua treimi, 66%, dintre sedintele de  plen ale Legislativului.In aceste conditii PSD-istul Costica Macaleti aproape ca incepe sa devina un performer. El  are un procentaj de 70%.Cel mai bine din acest punct de vedere sta insa  PRM-istul Stefan Baban. Cu un procent de 80% acesta pare venit insa de pe o alta lume, aceea a  parlamentarilor care chiar se duc acolo unde i-au  trimis alegatorii.Theodorescu, omul invizibilRazvan TheodorescuCel mai chiulangiu parlamentar de Botosani  il gasim insa la Senat. Daca multiplele calitati de  istoric si om de cultura nu ii pot fi contestate, in  schimb despre Razvan Theodorescu se poate  spune ca se ocupa de orice altceva numai de  treburile de parlamentar nu.Acesta a participat doar la 37% dintre sedintele  de plen ale Camerei Superioare.La popul opus il regasim pe conservatorul Gavrila  Vasilescu. De voie sau de nevoie, in calitate de  secretar al Biroului Permament, acesta a luat  parte la 82% dintre sedintele de plen.Daca nu se prea inghesuie cu mersul la  serviciu, unii parlamentari au si uitat ca au fost alesi  de botosaneni. Deputatul Mihai Malaimare si  senatorul Razvan Theodorescu nu au  calcat prin Botosani in acest an. Cu domiciliul in  Bucuresti, acestia si-au inchis cabinetele din  Botosani. Ca atare, de vreun an nu au mai tinut  nici o audienta in circumscriptie, singura  legatura aflata la dispozitia celor care i-au  votat fiind posta electronica.Chiul platit cu sute de milioane 20.000 de lei, adica 200 de milioane de lei vechi,  cam atit ne costa un parlamentar intr-o luna de  zile.In primul rind fiecare senator sau deputat  primeste o indemnizatie asimilata salariului.In functie de postul ocupat de demnitar intr- una din cele doua camere, nivelul brut al  acesteia variaza de la circa 5.000 de lei la  7.000 de lei.Apoi, parlamentarii primesc o suma forfetara  ca sprijin pentru activitatea din  circumscriptie. Aceasta este egala cu o  indemnizatie si jumatate bruta, ceea ce insemna  alti 7.500 - 10.500 de lei pe luna.Pe linga faptul ca de aceste sume beneficiaza  inclusiv parlamentari care au cam uitat drumul  Botosaniului, precum Razvan Theodorescu sau  Mihai Malaimare, care nici macar nu mai au  cabinete la Botosani, dar totusi li se aloca bani  pentru functionarea acestora, in plus senatorii  si deputatii trebuie sa justifice cu acte doar o  parte dintre cheltuieli. Altele se deconteaza pe  baza unei simple declaratii pe propria  raspundere date de demnitar.Dar asta nu e tot.Parlamentarilor li se deconteaza si cazarea la  Bucuresti. Celor care locuiesc in hotelurile  puse la dispozitie de Legislativ li se  deconteaza peste 200 de lei pe zi, iar celor care  stau in alte spatii aproximativ o treime din  aceasta suma. Astfel se ajunge sa se cheltuie intr- o luna, numai cu cazarea, intre 2.000 si  peste 6.000 de lei.In plus, parlamentarii mai primesc si tot felul de  diurne: pentru deplasarea la Bucuresti, de  deplasare in interiorul circumscriptiei, dar in alte  localitati decit cele in care isi au domiciliul sau  diune pentru deplasarea in tara atunci cind sint  trimisi de conducerile celor doua camere.In fine, parlamentarii beneficiaza de masini,  telefonie si internet oferite gratuit de stat.Stefan BABAN 80,14% prezenta la vot (loc 61 din 325)163 luari de cuvint (loc 34 din 331)38 initiative legislative (loc 52 din 331)Catalin BUHAIANU 48,36% prezenta la vot (loc 246 din 325)7 luari de cuvind in plen (274 din 331)18 initiative legislative (152 din 331)Liviu CIMPANU 59,03% prezenta la vot (187 din 325)36 luari de cuvint (146 din 331)27 initiative (93 din 331)Radu DRAGUS 55,71% prezenta la vot (210 din 325)18 luari de cuvint (209 din 331)17 initiative (163 din 331)Doina DRETCANU60,12% prezenta la vot (184 din 325)45 luari de cuvint (119 din 331)16 initiative (177 din 331)Costica MACALETI 69,62% prezenta la  vot (116 din 325)57 luari de cuvint (102 din 331)13 initiative (207 din 331)Mihai MALAIMARE 65,58% prezenta la vot (141 din 325)38 luari de cuvint (139 din 331)22 initiative (118 din 331)……………………………………………………………….Mihai TIBULEAC85,18% prezenta la vot (7 din 134)116 luari de cuvint (42 din 137)21 initiative (44 din 137)Razvan THEODORESCU 36,73% prezenta (104 din 134)82 luari de cuvint (56 din 137)14 initiative (69 din 137) Gavrila VASILESCU 81,88% prezenta (11 din 134)498 luari de cuvint (7 din 137)45 initiative (14 din 137) Deputatii cu cele mai mari valori la diurne incasate in 2006 1.Ioan Oltean (PD) 13.8292.Constantin Faina (PC) 13.4353.Obuf Catalin Ovidiu Buhaianu (PD) 13.2864.Ion Călin (PSD) 12.9375.Costică Macaleti (PSD) 12.9376.Ioan Stan (PSD) 12.9377.Renică Diaconescu (PNL) 12.8368.Ion Dumitru (PSD) 12.8369.Ioan Munteanu (PSD) 12.83610.Monalisa Galeteanu (PSD) 12.783 Investigatie realizata in august 2008
Loading...
Loading...
Sondaj
Când va fi inaugurat Parcul de Agrement Cornișa?
2018
2019
În apropierea viitoarelor alegeri locale
Niciodată
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este un nivel de avarie care implică oprirea obligatorie generală pentru că riscăm să intre aerul pe coloană. În momentul în care intră aerul pe coloanele de aducţiune este o chestiune mai gravă decât o oprire generală de ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.5975 lei
USD
Dolarul SUA
3.8945 lei
CHF
Francul elveţian
3.9646 lei
GBP
Lira sterlină
5.1203 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4365 lei
XAU
Gramul de aur
160.3963 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2242 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4922 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0552 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1140 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1788 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6176 lei
Vremea
astăzi
Botosani
10 o C
Dorohoi
10 o C
Bucecea
10 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
10 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.