missgrey.ro
Reportaj
”Paradisul morții” – calea fără întoarcere unde OMUL a murit pentru totdeauna – GALERIE FOTO

Marfarul trece șuierând printr-un soi de tunel care desparte și totodată unește o clădire ce se întinde de-a lungul străzii. Linia ferată traversează perpendicular șoseaua, își face loc prin mijlocul imobilului construit din cărămizi maro-roșiatice și se oprește într-o cu totul altă lume. Cât cuprinzi cu ochii vezi doar pavilioane lungi-lungi din lemn, doar cu parter și multă sârmă ghimpată.

Mii de oameni îngrămădiți mai rău ca vitele sunt goniți afară de soldați care și-au pierdut de mult noțiunea de umanitate. În câteva zeci de minute cei mai mulți din nefericiții aduși cu trenul vor fi deja cenușă. Ceilalți vor avea parte de o moarte lentă, ajungând să blesteme clipa în care au văzut lumina zilei. Este soarta oamenilor ajunși la Auschwitz-Birkenau.

”German Nazi Concentration and Extermination Camp Auschwitz”, locul în care intri cu eticheta în piept

Șapte decenii trecute de la Al Doilea Război Mondial și ororile naziștilor sunt mult prea puține pentru ca uitarea să se aștearnă peste Oswiecim, orașul rebotezat Auschwitz de NSDAP (Partidul Muncitoresc Național-Socialist German) și căruia i-a fost dat să fie gazda celui mai mare lagăr de concentrare și exterminare. Sute de oameni din toate colțurile lumii, din Israel până în Serbia și din Italia până în România, stau zeci de minute la coadă pentru a prinde un bilet la ceea ce oficial poartă acum denumirea de ”German Nazi Concentration and Extermination Camp Auschwitz”. Sunt serii de 30 de persoane grupate la câte 15 minute, în funcție de limbă: engleză, franceză, germană, poloneză, italiană. Primești o etichetă care ți-o lipești în piept pentru a fi reperat de ghidul ce îți este repartizat. Seamănă cu un cod de bare. Cât de ciudat... să intri cu un cod de bare în lagărul unde oamenii nu mai erau oameni, ci niște numere. Sau poate că este un fel de introducere în atmosferă. De parcă ar mai fi fost nevoie.

Munca NU i-a eliberat

Și cu siguranță nu mai este când simți fiorul ce te străbate atunci când treci pe sub poarta cu celebrul și crudul mesajul ”Arbeit macht frei” – Munca te va elibera. Nu te simți deloc ”eliberat”, parcă o greutate invizibilă te apasă pe umeri. Pavilioanele etajate, cu a lor paloare sepia, redau în interior universul concentrațional din anii 1940 – 1945. Iar cuvintele sunt prea puține pentru a descrie ceea ce vezi. Munți de păr albit și încrețit de trecerea atâtor ani stau alături de o carpetă cusută din podoaba capilară a deținuților aduși aici de prin toate părțile Europei. Alți munți de încălțăminte stau mărturie picioarelor care au străbătut universul concentrațional. Nu ai voie să le pozezi. Ici-colo sunt aruncate valizele celor pe care soarta, războiul și naziștii i-au adus în lagăr. Unele dintre ele au încă inscripționate numele proprietarilor și anul nașterii. ”Eva Reich – geb 1916”, scrie pe una dintre ele. Da... Eva îi zicea iubitei lui Hitler, cea care i-a devenit nevastă în ultimele ore de viață ale dictatorului și totodată al celui de-al Treilea... Reich. Evreilor, dar nu numai lor, li se spunea că își pot lua bunuri cât pot căra în spate. Credeau că vin la muncă și aveau și confirmarea chiar de la intrare cu acel ”Arbeit macht frei”. Prada era astfel asigurată. Așa s-au adunat și munți de ibrice, farfurii, oale care acum se amestecă într-o tăcere colorată.

Între Zyklon B și injecția în inimă

Nu foarte departe sunt expuse sute de cutii pline cândva cu Zyklon B, denumirea comercială a pesticidului pe bază de cianură care a luat viețile a peste un milion de oameni ajunși la Auschwitz-Birkenau. Era o veritabilă fabrică a morții. Odată intrați în lagăr deținuții erau ”examinați medical” de un medic. Bătrânii, copiii și femile erau trimiși la ”dușuri”. Li se cerea să se dezbrace, intrau în săli care chiar semănau cu băi gigantice, numai că pe unde ar fi trebuit să curgă apa ieșea cianura. Moartea era groaznică. Oamenii se urcau unii pe alții în ultimele clipe ale vieții pentru a ajunge la ferestre. Dincolo de uși, la vizoare, naziștii priveau spectacolul grotesc. Acum vizitatorii tot prin vizoare se uită fiindcă ușile continuă să fie ferecate. Cadavrele erau băgate în cuptoare lipite cu așa-zisele băi, iar de acolo ieșea cenușa. Un circuit diabolic al morții...

Și mai chinuitor, dacă poate exista așa ceva, dar pentru acele vremuri iată că s-a putut, a fost până naziștii și-au reglat uriașa mașinărie a morții. Nu cunoșteau cantitatea exactă de Zyklon B care trebuie utilizată pentru a omorî în câteva secunde sute de oameni. Așa că au tot experimentat, iar primele loturi au agonizat zeci de ore până când cianura și-a făcut efectul... total. Și aceasta după ce căzuse o altă metodă de ucidere în masă, a injecțiilor direct în inimă. Era prea costisitoare, presupunea un efort prea mare, consuma prea mult timp. Naziștii constataseră că nu este tocmai ușor să ucizi zeci de mii de oameni zilnic, așa că s-au tot perfecționat. Logistic și financiar.

Când viața durează două luni

De o moarte și mai lentă aveau parte cei care treceau parodia de test medical. Erau oamenii în putere folosiți drept unelte vorbitoare la munci extreme. Erau exploatați și înfometați, tratați mai rău ca sclavii. În câteva săptămâni oameni în toastă firea de 80 – 90 – 100 de kilograme ajungeau cadavre vii la 30 și ceva de kilograme. Iar pereții de la Auschwitz stau mărturire. Sunt mii de tablouri cu pozele nefericiților care te privesc parcă în străfundul sufletului. Wanda Pekalska a ajuns în lagăr pe 1 iulie 1942 și a decedat pe 12 septembrie 1942. Ian Pojar a trecut poarta unde ”Munca te va elibera” pe 5 aprilie 1941 și a devenit cenușă la data de 22 iunie 1941. Avea doar 29 de ani, dar în poză pare de vreo 50 și ceva. Kamila Boboli a pășit în Auschwitz pe 13 octombrie 1942 și a respirat ultima oară aerul impregnat cu miros de corp uman ars pe 2 decembrie 1942. Da, cam asta era durata de viață a ”supraviețuitorilor” testului medical. Între miile de tablouri abia dacă găsești oameni care să fi rezistat jumătate de an.

Cel mai trist zâmbet

Prin marea de tablouri cu chipuri cadaverice am găsit și unul cu un zâmbet în colțul gurii. Helena Biskup, o poloneză... Nu împlinise încă 20 de ani când ajunsese în lagăr. Și-a serbat ziua – ce ciudat sună – la Auschwitz, unde a ținut piept morții mai bine de un an, până la 9 martie 1944. Cred că este cel mai trist, schimonosit, chinuit zâmbet care mi-a fost dat să-l văd surprins vreodată într-o fotografie. Helena fusese 30421. Asemeni tuturor celorlalți deținuți și ea era doar un număr. Politica de depersonalizare, de dezumanizare a Reich-ului lui Hitler nu permitea ca deținuții să mai aibă vreun nume. Erau doar numere.
Numere pe care moartea le pândea oricum la tot pasul. Unul dintre pavilioane găzduia un simulacru de tribunal în care deținuții erau judecați de ofițerii naziști pentru fapte inventate. Sentința venea în câteva minute, iar deținutul era executat la un zid care astăzi este plin de flori. Sau spânzurat într-un show grotesc al morții la care ceilalți deținuți erau obligați să privească pentru amplificarea sentimentului de teamă. Sau ghilotinat chiar pe holul pavilionului cu ”tribunal”. Pe măsura înaintării în război metodele și comportamentul naziștilor cunoșteau noi și noi etape ale barbariei. La un moment dat, pentru a le curma din fașă orice gând de evadare, s-a introdus ”răspunderea colectivă”. Încerca unul să evadeze, erau executați încă 10. Așa, la întâmplare...

Paradisul lui Hedwig

”La ce grup sunteți? Deutsch? Aici este grupul în limba engleză. Căutați-vă grupul în germană. Eu trebuie să vorbesc la 30 de oameni în engleză, nu mai mult!”, o aud dintr-o dată aproape țipând pe Beata Juszczyk. Este ghidul grupului nostru care se răstește la câțiva germani. Nu știu de ce, dar am sentimentul că, dacă ar fi fost oricare nație a pământului în afară de nemți, poloneza noastră, care deseori vorbește cu ochii închiși despre naziști, ar fi avut totuși altă atitudine. Ne îndreaptă spre ieșirea din Auschwitz și ne arată spre un gard peste care nu putem trece. Acolo a fost ”paradisul” pentru o familie. Și nu glumește.
Rudolf Hoss a fost proiectantul și comandantul lagărului de exterminare de la Auschwitz construit pe baza unor barăci militare. Undeva la margine locuia o familie de polonezi. I-a scos din casă și alături de soția sa, Hedwig, și-a făcut casa lor acolo. Partenera sa de viață numea ”paradis” acea zonă. ”Paradisul” în care și-au găsit sfârșitul peste un milion de oameni. Rudolf Hoss a început pe 2 septembrie 1941 testarea tehnicilor de exterminare. A ordonat construirea unor camere de gazare în care erau uciși concomitent 2.000 de oameni, în condițiile în care la Treblinka, lagărul unde s-a specializat în omorul în masă, ”capacitatea” era de numai 200. Cianura de hidrogen produsă din Zyklon B ucidea victimele în maxim 15 minute. „Ştiam că au murit atunci când încetau să mai ţipe”, spunea Rudolf Höss.

”Fratele” Birkenau

La Birkenau, acolo unde începe această relatare, la vreo 3 kilometri de Auschwitz-ul propriu-zis, a coordonat lucrările celui mare lagăr care a existat vreodată. ”Inițial a fost construit pentru prizonierii ruși după ce naziștii au declanșat Operațiunea Barbarossa și au invadat Uniunea Sovietică, însă lucrurile nu au mers așa cum s-au așteptat”, pune niște ghilimele cu mâinile Beata Juszczyk. Așa că din lagăr pentru prizonierii de război sovietici a devenit tot unul în care vizați în principal erau evreii. Aici intra trenul cu deținuți direct în mijlocul lagărului.

Bruta executată lângă cuptoare

Pentru ”rezultatele deosebite” în punerea în practică a Soluției Finale din doctrina hitleristă, Rudolf Hoss a fost promovat de Adolf Hitler la capătul a trei ani și jumătate în care a reușit să omoare undeva între 1,1 și 1,5 milioane de evrei. Timp de aproape un an după sfârșitul războiului a reușit să fugă. Devenise fermierul Franz Lang, însă culmea ironiei, a fost pârât chiar de Hedwig, soția sa, cea căreia îi dăruise ”paradisul de la Auschwitz”, de teamă că fiul lor, Klaus, va fi deportat în Uniunea Sovietică. Capturat de birtanici, Rudolf Hoss și-a recunoscut fără nici o remușcare crimele, pe tot parcursul procesului susținând însă că n-a făcut altceva decât să execute niște ordine. Cum le-a executat am încercat să vă arătăm și noi ceva mai sus. A fost la rândul său executat pe 16 aprilie 1947 chiar la lagărul de la Auschwitz, în apropierea unui crematoriu.

Când toată drumurile duceau la lagăr

La Auschwitz-Birkenau au fost omorâți potrivit istoricilor 1.095.000 de evrei din toată țările Europei. Dar nu doar ei au cunoscut ”soluția finală” în cel mai mare lagăr al naziștilor. 147.000 de polonezi, 23.000 de romi, 15.000 de prizonieri sovietici și 25.000 de prizonieri din alte țări și-au găsit tot aici sfârșitul. Undeva în lagăr a fost realizată și o hartă cu săgeți din diferite colțuri ale Europei spre Auschwitz-Birkenau. De acolo au fost aduși oamenii special pentru a fi uciși în lagăr. România are un singur oraș pe hartă: Cluj-Napoca.

România, alături de alte câteva zeci de state, apare și la monumentul de la Birkenau. Țările lumii au gravat câte un mesaj într-o piatră neagră, iar România are și ea mesajul său, o mărturie a ceea ce a fost și nu trebuie să mai fie vreodată.

În capitalism și lagărul este o afacere

Dincolo de șosea viață revine în 2016, Auschwitz redevine Oswiecim, orașul în care lagărul Auschwitz-Birkenau a devenit o afacere în toată regula. Hoteluri, restaurante, pizzerii, magazine cu suveniruri... concentraționale. La câteva sute de metri de locul în care oamenii mureau de foame în urmă cu câteva decenii, vizitatorii se îndoapă la ”Ristorante del Papa”.

 

CITEȘTE ȘI:

REMEMBER : Ucişi în închisoarea comunistă de la Botoşani

 

pantofi-trendy.ro
loading...
Wanda Pekalska a ajuns în lagăr pe 1 iulie 1942 și a decedat pe 12 septembrie 1941.O mica greseala!
22 august 2016, 10:05
Loading...
Loading...
cumparamisim.ro
Loading...
starshiners.ro%20
mydressing.ro
loading...
Sondaj
V-au plăcut Zilele Orașului 2017?
Da
Nu am participat
Nu știu / nu mă interesează
Nu
Declaraţia zilei
”Sunt bilețele deja pregătite să nu se încurce delegații ca domnii să-și perpetueze puterea. Eu îi rog pe membrii PNL, pe delegații care vin la conferința de mâine să analizeze foarte bine situația, să înțeleagă ce s-a î ...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.5333 lei
USD
Dolarul SUA
4.1453 lei
CHF
Francul elveţian
4.1837 lei
GBP
Lira sterlină
5.3604 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7195 lei
XAU
Gramul de aur
168.8079 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2160 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4522 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0998 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0381 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1682 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6094 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.