Scrie scriitorul
SCRIE SCRIITORUL despre prostime și fiorul național: Stă doar într-un singur testicul
Pe românul oropsit nimic nu-l unge mai mult la suflet decâtnaţionalismul agresiv. Românaşului,  când îl trec fiorii şi când i seface pielea ca de găină,  simte că întinereşte; uită de foame şi sete,glandele lacrimogenii îi intră în funcţie, brusc, i se umezesc obrăjoriistafidiţi de necazuri.
Dacă mai vii şi cu un supliment bine ales, cu ceva muzică patriotică şi două trei poezioare mobilizatoare de Adrian Păunescu sau de Corneliu Vadim Tudor, dacă se poate dintre cele recitate de însăşi autorii lor pe la urechile ceauşeştilor, atunci intră în transă şi poţi să-i insinuezi în minte tot ce-ţi doreşti, va deveni preş în faţa ta. Dacă-i arunci şi câteva scovergi, de îndată eşti îmbrăţişat şi eşti declarat  prorocul neamului. Să ne amintim cum a fost privit, imediat după decembrie  ’89,  „tătuca” Iliescu, protectorul şobolanului rozaliu.  Totul e să ştii să-l duci ci zăhărelul. În această campanie electorală cei care au puterea au şi cubuleţele de zahăr la ei. Priviţi cu atenţie, Victoraş nu face decât să bage mânuţele în teşchereaua comună, adică în seiful bugetului naţional, să sustragă ceva mărunţiş şi să-l împartă oropsiţilor. Chiar dacă mânuţele îi tremură,  este somat de către baroni să acţioneze în acest mod. E drept, mulţi dintre „stimulatorii„ lui  ajung pe la DNA, gen Hrebenciuc, Şova , Duicu, Mazăre şi, nu în ultimul rând,  Ilie Sârbu! Ce-ar fi dacă Ilie Sârbu  ar face-o pe-a bolnăviorul până îşi vede ginerele preşedinte. Motive ar avea, stă doar într-un singur testicul. Pe celălalt i l-a retezat Adrian Năstase la vânătoare.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Nici cu „ ghinionistul” Klaus Iohannes nu-i pe bune. E abonat la gafe, nu este întâlnire, fie cu jurnaliştii,  fie cu admiratorii,  să n-o comită. Bine, n-o face din prostie, la el e vorba de - o accentuată inabilitate politică şi de lipsă de spontaneitate. Şi apoi, să vii la români cu sloganul: „România lucrului bine făcut”, fie şi-n glumă,  e ca şi cum i-ai cere lui Dorel de la forjă să vorbească precum un academician sau lui  Victor Ponta să recunoască, acum în plină campania electorală,   că a lucrat ca ofiţer sub acoperire la SIE. Să fim sinceri, România e ţara lucrului făcut de mântuială. Tot ceea ce se întâmplă astăzi sub ochii noştri confirmă acest lucru. Klaus Iohannes nu pare deloc pregătit politic, de cum deschide gura dă impresia de versatilitate, îşi tot caută cuvintele şi ideile până ce vocea-i  îngheţată. Probabil că nici consilierii nu-l ajută. Când îl văd pe neamţ îmi vine în minte imaginea lui Emil Constantinescu la primele lui ieşiri în public.
Chiar dacă Monica Macovei e un candidat integru, adept al independenţei justiţiei, imaginea ei se degradează pe zi ce trece, şi nu din cauza discursului politic,  ci din lipsa mijloacelor de comunicare, presa şi televiziunile o cam ocolesc. E  foarte puţin vizibilă. Elena Udrea nu mai e privită doar drept „pupila” lui Traian Băsescu, ci mai degrabă ca fosta soţie a lui Dorin Cocoş, cel implicat în tot felul de dosare penale. Teodor Meleşcanu e „plasmatic” în comportament,  se mulează după cum cer cei ce conduc ţărişoara, a jucat şi încă mai joacă la două capete, iar Călin Popescu Tăriceanu nu-i decât „un viclean copil de casă… al PSD-ului”.
CITEȘTE:
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
PS. Ghiţă Vâzdoagă, eminenţa cenuşie a PSD Botoşani,  îl apără pe Hrebenicuc, eminenţa rozalie de la centru, considerându-l un fel de îngeraş. Poate că pentru social democraţi o fi un fel de Lucifer. Iaca, „aducătorul de lumină”( în limba  latină) a PSD-ului, de data aceasta a adus întuneric şi-un val de tristeţe pe feţele mai marilor îndrumători de turmă roşie. S-ar putea să avem surprize şi la Botoşani, laţul se strânge şi-n jurul unui parlamentar de-al nostru.
CITEȘTE:
Precampania de la Botoșani, văzută la București : Țurcanu cu ie și Flutur în costum bavarez
SCRIE SCRIITORUL despre căpriţe şi revelioane: Puţin din toate, nimic de durată
După ce-a fost ales, Klaus Iohannis a făcut un singur lucru bun: areîntregit imnul naţional. Nu-i nici o glumă! La Palatul Victoria, decând a ajuns Victor Ponta premier, „Deşteaptă-te, române!”, s-a intonatfără o strofă. Până şi cântăreţul Marcel Pavel a dezvăluit că a fostobligat de şefii PSD,  ca în faţa câtorva zeci de mii de români, peNaţional Arena, să mutileze imnul naţional.
SCRIE SCRIITORUL: Pluguşor cu politicieni, între măgari, gâsculiţe, penali şi strigoi
Aho, Aho, politicieni fârtaţi
mincinoşi şi deocheaţi
mâine anul se-nnoieşte
gogoaşa se râncezeşte 
SCRIE SCRIITORUL despre crăciuniţele din politică şi... Pufoşii noştri parlamentari
Aleşii noştri, stăpânii noştri! Toţi sunt pufoşi şi zgomotoşi de spuică-s ursuleţi de pluş numai buni pentru a fi făcuţi cadouri copiilor,acum,  în prejma sărbătorilor, pentru a fi niţel smotociţi. La cât demult se zbat în Parlament pentru a le fi doar lor bine, aleşii noştrimerită tot… respectul nostru şi al urmaşilor noştri.
SCRIE SCRIITORUL despre plata ca la bordel : Coada pisoiului Victor Viorel şi alte cozi de topor
Pisoiul roşu Victor Viorel Ponta a ieşit ciufulit şi cu codiţa întrepicioare din alegerile pentru Cotroceni, asta după ce s-a linguşit caultimul laş pe lângă pensionari şi alte categorii defavorizatepromiţându-le lapte şi miere pentru  următorii 5 ani.
SCRIE SCRIITORUL despre trăiască România dodoloață și alegerile din Republica Moldova
Afirmaţia îi aparţine poetului Lucian Blaga, participant activ  laMarea Unire de la Alba Iulia de pe 1 Decembrie 1918.  În mileniul trei oreîntregire naţională se poate face şi prin extinderea circumferinţelorcercului ce include o etnie. Ştiu, e dureros pentru părinţi, dar celmai românesc îndemn pentru o familie de moldoveni este:”Lăsaţi-vă copiiisă plece de acasă!”.
SCRIE SCRIITORUL despre : Jungla politică și pădurea carpatină   
În jungla politicii e aidoma ca-n pădurile noastre carpatine, suntanimale şi animăluţe care,  chiar de-şi schimbă ciclic părul, năravurilele rămân constante. Acum, când iarna bate la uşă şi ţărişoara noastrădragă abia a ieşit din febra alegerilor prezidenţiale, e timpul sătragem cu privirea în toate direcţiile şi să privim cu luciditate spreviitor. După câteva luni de huzur,  cu tot felul de  praznice şi pomeni,a început să sufle peste ţară un vântişor ce anunţă vremuri de criză. 
SCRIE SCRIITORUL un basm de la Dorohoi: Doly cel voinic şi căpuşele de aur
A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nu s-ar  povesti. Nu cu mulţiani în urmă, pe când democraţia abia de făcea ochi, apăru, ca prinminune, pe meleagurile Dorohoiului un voinic în ale politicii, toţiconcitadinii săi au început să-l vadă ca pe un viteaz, exclamând întaină că în momentul când Doly, aşa era dezmierdat de cei apropiaţi, vaajunge măricel, se va mândri ţara cu el, iar pe albia Buhaiului va curgedoar lapte, miere şi lovele. Ce mai, tânărul june de Dorohoi eraperceput, de mulţimea sictirită de poveştile băsiste, ca un profet!
SCRIE SCRIITORUL despre David și Goliat & Ponta care s-a prăbușit ca un monstru cu picioarele de lut    
Orice bun creştin ştie despre mitul lui David şi Goliat, despre triumfulomului obişnuit asupra unui gigant. Asta s-a întâmplat şi duminică pescena noastră politică. Este de ajuns să facem un exerciţiu deimaginaţie spre a vedea asemănarea dintre cele două tablouri.
SCRIE SCRIITORUL despre anul alegerilor fierbinți în Europa de Est : Voința poporului mai puternică decât armata rusă  
În acest an estul Europei s-a confruntat şi încă se confruntă cu alegerifierbinţi. După episodul „Maidan”de la Kiev şi după călcarea Crimeii decătre cizma bolşevică, Ucraina s-a confruntat cu două rânduri dealegeri; pentru preşedinte şi, de curând, alegeri parlamentare. Înmai, Petro Poroşenko a fost ales din primul tur de scrutin preşedinte alUcrainei, acest aspect reprezentând o victorie clară apro-occidentalilor.
Loading...
SCRIE SCRIITORUL despre wrestling politic cu damf Dâmbovițean
Până se deschid urnele, sondajele primează. Înpreziua alegerilor conştiinţa cetăţeanului, obosită şi hăituită deatâtea impulsuri şi provocări, intră într-o perioadă de limpezire,uşor-uşor ceaţa dispare, în prim plan apar buletinul de vot şi urna.Prin minte încep să i se succeadă imaginile şi vocile celor care i-auîncântat auzul cu tot felul de promisiuni, toate halucinante în felullor.
SCRIE SCRIITORUL: Deshumarea agentului 007 PSD
Victor Ponta se agaţă de artişti precum scaiul pe blana oii. Înainte dedecernarea Premiului Nobel pentru Literatură, candidatul PSD-ului pentruCotroceni a dat să-l încurajeze pe Facebook pe Mircea Cărtărescu,candidat cu mari şanse la râvnitul premiu, conform caselor de pariuriliterare. Răspunsul scriitorului a venit prompt, plin de lehamite şisictir faţă de premierul plagiator.
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Salata autumnală a fatidicului an 2014 e una politică, garnisită cuminciuni de tot felul, pentru toate gusturile şi pentru toatecategoriile de românaşi, de aici sau de pretutindeni. Sunt deshumate totfelul de slogane, unele de-a dreptul hazlii, care dădeau bine acum douădecenii şi mai bine, pe când democraţia noastră orbecăia sub lămpaşeleminerilor lui Miron Cosma, iar tovarăşul Ion Iliescu îi înfiera cumânie proletară pe destabilizatorii de ţară  Ion Raţiu şi pe CorneliuCoposu,  acuzându-i ca făcând jocurile agenturilor străine.
SCRIE SCRIITORUL despre cum eșuează un neamț
Cine nu-şi aminteşte de spumoasele  poveşti cu un neamţ alecandidatului PSD pentru Primăria Botoşani, Ovidiu Portariuc .  Peatunci, părea  un june social democrat ascultător,  cu temele făcute lazi, cu mintea igienizată, nevirusată de gogomăniile lui Costică Macaleţişi Gheorghe Marcu.
SCRIE SCRIITORUL despre Toamna papagalilor: Îţi dau zile de la mine / votul vostru mi se cuvine
Toamna e anotimpul numărării bobocilor şi recoltării roadelor. În România se întâmplă şi unele lucruri trăsnite, odată la doi, trei sau patru ani toamna se numără voturile. Când ceaţa începe să ne estompeze vederea şi când  bruma anunţă frigul, politicienii noştri ne trimit la urne să le… acordăm tot sprijinul.
SCRIE SCRIITORUL: Piesa „Scaunele” în regia lui Ovidiu Portariuc
Piesa „Scaunele” este una dintre capodoperele lui Eugen Ionescu. Mareledramaturg este considerat unul dintre întemeietorii teatruluiabsurdului. De vreo doi ani Victor Ponta a legalizat „politicaabsurdului”. Şi cum toate exprimările pesediste sunt la fel, s-a ajunsca şi la Botoşani să ne lovim zilnic cu tot felul de absurdităţi.
SCRIE SCRIITORUL despre bruma de trădători căzută peste Primărie: Șopârlisme politice și limbaj de lemn, plin de așchii
În pragul toamnei Brumă a depus jurământul de credinţă PSD-ului.Ştim bine că prima brumă afectează frunzele. Iaca, la mulţi dintreconsilieri botoşăneni, în plină şedinţă, le-au picat frunzele rămânândgol-goluţi! Nu în sensul propriu, ci figurat. Cel puţin doi dintre eiar trebui să se ruşineze, să stea ascunşi cel puţin până ce votanţii lorvor uita pentru ce i-au trimis în Consiliul Local.
SCRIE SCRIITORUL despre boala limbii roșii: Politicieni cu fundul în mai multe partide, excitații psihice
Suntem într-un an prost, bine că ne apropiem de sfârşitul lui, seanunţă încă patru luni de foc. Iaca, vitele se îmbolnăvesc de boalalimbii albastre, politicienii de boala limbii roşii! Să venim cu câtevadetalii. Deja, pe teritoriul României, au fost semnalizate decese, înrândul vitelor, cauzate de boala limbii albastre. În judeţul nostru s-a semnalat un caz, iar boala se răspândeşte cu rapiditate.
SCRIE SCRIITORUL despre paharnicul lui Ponta de la Botoşani: Partea plină a paharului gol
Românul va avea trei luni de mari satisfacţii şi împliniri, politicieniinoştri, de la primari la parlamentari, ne vor servi zilnic partea plinăa paharului… gol. Oricum, nu-i constă nimic, aşa că va fi apă… chioarăpentru toată lumea, chiar şi septicii îşi vor putea potoli setea,candidaţi pentru Cotroceni avem din tot spectrul politic; de la mitomanila idealişti, de la băsişti la antenişti, de la ecologişti lanaţionalişti şi nonconformişti.
SCRIE SCRIITORUL despre Pişcotul şi „Pişcoata” din Parlament: Cotu’ şi Pişcotu’, promisiunile şi votul
Pişcotul politic e un produs umanoid, pufos, ca o gogoaşă alungită,făcut din minciuni şi vorbe goale, care se umflă în sucul gândiriielectorului flămând şi nesigur pe el, dându-i senzaţia de saturaţie şibună dispoziţie. Asemenea pişcoturi avem peste tot în ţară, dar parcăatât de rumene şi aromate ca la Botoşani, nu sunt. De ce oare?
SCRIE SCRIITORUL: Minciună trandafirie cu acorduri false
Se confirmă faptul că dl Victor Ponta nu le are cu acordurile; acordulcu FMI e în aşteptare, acordul cu Uniunea Europeană e în piuneze. Deasemenea, acordul cu poporul, plin de promisiuni, din timpul campanieidin 2012, a fost spulberat de multişor timp, şi văd că la Botoşani, înpremieră naţională, a spulberat şi acordul cu limba română.
Cica ospatarita Doina Fedorovici are ,,studii,,: Facultatea M.Kogalniceanu!...studii temeinice, e clar!...evident, pt cei care se afla in miezul noptii mintii.
31 octombrie 2014, 08:19
iolanda-elena i, vezi ca o sa zbori din invatamant nu numai din functie
31 octombrie 2014, 08:01
Asa ceva este pedepsit de orice biserica, de orice credinta de pe fata pamantului
30 octombrie 2014, 19:21
fapta de la liceul Saveni,relatia dintre o profesoara, fie ea si de franceza,si un copil de clasa a 9a este FOARTE, FOARTE, FOARTE grava, depaseste limitele imaginarului, ale credibilului…. este practic sau faptic de neimaginat asa ceva… este de neinchipuit… nu ne putem gandi cum a fost pedepsit acest copil in excursie…… l-au cazat singur in camera, pentru a fi abuzat sexual… Parintii au ramas fara grai... satul a amutit....a siluit constiinta, sufletul curat al unui copil.i-a uluit pe toti cu insolenta, si cu nerusinarea ei...este stupefiant... neobrazarea, nesimtirea acestei fiinte este fara margini...
30 octombrie 2014, 17:07
IT lui Brasoveanu e de la Saveni, aflam si numele individului
30 octombrie 2014, 15:00
Mare scriitor cand vii cu niste brasoave despre pedofilie?
30 octombrie 2014, 12:27
à propos, ce s-a mai intamplat cu relatia aia supersecreta ,xxx , dintre profa de franceza si copilul ala din clasa a 9a,petrecuta pe la noi pe la Brasov.Si-a schimbat telefoonul, ca nu-mi mai raspunde sau si l-a distrus
29 octombrie 2014, 15:18
scriitorule esti mai infantil decat fiul lui popa manoliu
29 octombrie 2014, 13:37
De unde ai tras tu concluzia ca Vazdoaga i-a luat apararea lui Hrebenciuc?Declaratia a fost:Sa lasam justitia sa-si faca datoria.Daca in mintea(?) ta asta inseamna a-i lua apararea,atunci ai dreptate.Nu ratezi nicio ocazie sa devii ridicol.Apropo-cand pronunti numele ADRIAN PAUNESCU,ridica-te in picioare.
29 octombrie 2014, 09:16
Bai fratilor,mai lasati-ma cu senatoarea voastra! Daca era fata desteapta facea facultatea la stat si cum naiba dintre atatea mii de absolventi de drept a ocupatea atatea functii.O fripturista,sustinuta cu pile de tataia Afrasinei(care s-a facutde rahat de atitea ori in Parlament),o gisculita de-a lui nea Nelu Cotrocelu care s-a Vazut cit bine afacut tarii,se baga si ea in seama ca musca in c...l calului.Pacat ca un asemenea judet a trimis in Parlament o fripturista ,o neica nimeni si atentie acesti parveniti sunt periculosi fiindca se cred cineva ,nu-i mai votati taica! astia trag Romania in jos!
28 octombrie 2014, 23:56
In economia de piata,toti angajatorii urmaresc progresul persoanei.Daca Fedorovici a evoluat de la ospatarita si fata de casa la Senator,e ceva.Pentru documentare vezi CV-ul ei.Daca si al tau e asemanator,poti fi invidios daca nu,ciocu mic.STUDII1996 – 2001: Universitatea „M. Kogălniceanu" Iaşi, Facultatea de dreptLicenta: „Declaraţia Universală a drepturilor omului - origini, însemnătate, interpretare"2005 - 2006: Universitatea „M. Kogălniceanu" Iaşi, Facultatea de dreptMaster „Drepturile omului şi justiţie constituţională"2005 – 2006: Academia de Studii Economice din BucureştiCursuri postuniversitare „Managementul administraţiei publice locale"EXPERIENTA PROFESIONALA1994 – 2000: Parlamentul Romaniei ,Camera DeputatilorSef cabinet parlamentar2000 – 2003: Parlamentul Romaniei ,Camera DeputatilorExpert parlamentar2003 – 2004: Parlamentul Romaniei ,Camera DeputatilorConsilier parlamentar2005 – 2008: Serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor – judetul BotosaniConsilier2009- 2010: Institutul National de StatisticaDirector Coordonator2010 – 2012: Serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor – judetul BotosaniConsilierIunie 2012 – Decembrie 2012Consiliul Judetean BotosaniVicepresedinteDecembrie 2012 - PrezentSenatul RomanieiSenatorSecretar al comisiei juridice, de numiri, disciplina, inumitati si validari
28 octombrie 2014, 22:12
PSD e un partid de frustrati arunca prin oras tot felul de prostii cu Iohannis. Mintea proasta e a ospataritei Fedorovici, o pitipoanca de Cosula, fosta fata in casa a lui Viorica Afrasinei
28 octombrie 2014, 21:32
Nu credca era momentul sa razi de lipsa testicolului unui om!Ma intreb totusi,cand i-ai numarat ouale si ai sesizat lipsa la inventar?A fost ghinionul lui la vanatoare.Unii nici nu au mai avut ce numara.Iarsi ai calcat in strachini luand in deradere opere celor doi TITANI ai literaturii romane.Crezi ca ar putea fi vreo comparatie intre cele doua trei pagini despre moarte scrise de tine si operele celor doi?Hai sa tinem oleaca distanta.In privinta nationalismului romanilor eu zic ca nu este exagerat,extremist in niciun caz.Si Eminescu a scris frumos,despre tara si neamul inlacrimand ochii cititorilor.S-au gasit totusi unii evrei sa-l critice,neconvenindu-le atitudinea lui.O sa-l critici si tu?Asta ar fi culmea!Doar nu esti evreu.
28 octombrie 2014, 16:21
Loading...
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
 ”Din cele patru locuri unde au fost înscriși câte doi o persoană a fost absentă, o persoană a fost descalificată pentru că are garaj. Într-un caz două doamne licitat până la 440 lei pe loc în zona Calea Națională nr 7 ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6400 lei
USD
Dolarul SUA
3.9322 lei
CHF
Francul elveţian
3.9662 lei
GBP
Lira sterlină
5.2076 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4928 lei
XAU
Gramul de aur
162.2804 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2236 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4878 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9665 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0837 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6235 lei
Vremea
astăzi
Botosani
6.4 o C
Dorohoi
4 o C
Bucecea
6.4 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
4 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.