Știrea zilei
Nu avem drumuri dar pregătim centuri cu stații pline de restaurante și spații de cazare, jos, la Dedeman

Visăm, visăm și când deschidem ochii, continuăm să visăm. Am visat la parcul Cornișa sau la pasarela care lega acest obiectiv de celălalt loc de agrement promis pe versantul opus. Trenuri de mare viteză, autobuze electrice prin oraș sau un stadion scos ca din revistă.

Bifăm un nou capitol și trecem la o altă investiție prezentată la Prefectură înainte de Crăciun. Membrii Comisiei de Dialog Social, sindicaliști și directori, s-au întrunit și aproape că nu s-au putut pune de acord dacă să se întâlnească sau nu cu noii parlamentari în ianuarie 2017, pentru a le transmite problemele județului.

 

Le cunosc, au răspuns unii.

 

Cea mai stringentă problemă ar fi încă drumul Botoșani – Tg. Frumos.

Ca să-i liniștească întrucâtva, directorul Zonei Metropolitane (ZM), Florin Egner, aflat și el la masă, a dat asigurări că, dacă nu se vor concretiza demersurile cu acest drum spre Iași, vom avea măcar o centură ocolitoare, care ar trece prin Curtești și municipiul Botoșani.

 

Proiectul inclus în strategia de dezvoltare a ZM vizează realizarea unei căi de transport rutier de centură pe drumul european Iași – Botoșani, continuând cu drumul Botoșani- Suceava cu ocolire a municipiului prin zona Lebăda, zona unității militare Petru Rareș, ieșirea fiind spre Dedeman.

 

Lungimea variantei de ocolire ar fi de aproximativ 6 kilometri, cu circulație pe patru benzi, fiind vizate a fi construite 2 alveole pentru parcare mijloace de transport de trafic greu, în suprafață de 12.000 mp.

 

”Șoseaua de centură care vine de la Iași spre Suceava trece pe strada Maior Ignat, pe ocolitor sud sunt niște străzi care sunt improprii pentru transportul greu. O parte intră pe Bulevard, unde este o încărcătură exagerată și iese spre Sucevei”,
Florin Egner, director Zona Metropolitană


Proiectul ar urma să fie depus în Programul Operațional Regional axa prioritară 1, sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor poli de creștere din domeniul de intervenție, cu o valoare totală de 2,5 milioane de euro și o durată de realizare de 3 ani de zile.

 

”Noi avem banii pentru studiul de fezabilitate, am avut de anul trecut. Noi vom face studiul de impact, studiu de fezabilitate, proiect tehnic și proiectul propriu-zis”
Florin Egner, director Zona Metropolitană

 

Suma alocată și disponibilă este de aproximativ 300.000 de lei, bani ce vor fi cheltuiți anul acesta pe studii.

 

”Dacă vor veni utilaje grele dinspre Iași către Suceava ne-am gândit și la posibilitatea de a avea un spațiu de parcare aici, un spațiu care se va chema stație termodală. Deci un spațiu, în zona vis a vis de Dedeman, unde are Primăria Curtești o anumită suprafață de teren și să mai completăm cu altă suprafață care este în domeniul privat și care ar putea fi cumpărată”,
Florin Egner, director Zona Metropolitană

 

Șoseaua de centură este vizată să realizeze legătura cu Parcul de Agrement Cornișa unde ar urma să fie o avalanșă de persoane.

 

”Noi mai avem două obiective în zonă, unul este parcul Cornișa. Pot veni la Cornișa oameni din Iași, Tg. Frumos, Flămânzi, o să parcheze poate unii dintre ei, aici jos, în starea termodală. Noi am vrea să legăm lucrul acesta, ajută la dezvoltarea economică a comunei Curtești, are niște consecințe evidente”
Florin Egner, director Zona Metropolitană

 

Din Zona Metropolitană fac parte comunele: Bălușeni – Botoșani – Bucecea – Curtești – Mihai Eminescu – Răchiţi – Roma – Stăuceni – Vlădeni.

De la înființare și până în prezent, cu excepția prezentării unor proiecte de acest gen care au rămas pe hârtie, această structură nu prea și-a dovedit utilitatea.

Sucevenii fac şosea de centură către Botoşani

 

loading...
Prostimea voteaza de firecare data degeaba cu ciuma rosie! Noi astia din zona asta suntem niste mici omidutze pentru gasca penala a lui Dragnea !
11 februarie 2017, 15:15
mare dreptate are Oraseanul din Deal , Egner asta numai minciuni si promisiuni, tipic PSD.....
5 februarie 2017, 08:38
Rapanosul asta de Egner, informator dovedit al securitatii dar pe chestia asta avansat de PSD, sub semnatura anemicului primar Portariuc, pe un post caldut, la Zona Metropolitana, nici nu ar trebui sa deschida gura in public. Cand pensionarii botoseneni l-au facut pe asta Primar in municipiu, el cu manuta lui i-a dat lui Patriciu autorizatia de construire a statiei peco Rompetrol de pe Soseaua Iasului. Statia este construita taman in drum si face imposibila, pe veci, largirea normala, pentru trafic fluent si nepoluant a Soselei Iasului, asa cum se numeste portiunea de iesire spre Iasi a Caii Nationale. Daca va uitati, toate constructiile de pe mana dreapta, cum pornesti de la Rompetrol si pana la iesire, la Luk Oil, sunt construite la 13 m de axul virtual al unui drum de doua benzi pe sens. Asta pentru a se prezerva teren pentru o eventuala (si atat de normala) largire a Caii Nationale, largire care sa continue tronsonul de drum deja largit in 1986, dintre Complex Orhideea si statia peco Rompetrol. Tronsonul s-a largit atunci cand s-a construit Stejari-i. Acum la Rompetrol vand benzina cazahilor niste negustori chinezi iar noi botosenenii ne inghesuim pe un drum stramt si inghitim noxe la greu. Imi inchipui ce porcarie va face aiuritul asta, acum, la Dedeman, caci acolo marea lui centura ocolitoare nu are unde se intepa in E28, caci Primaria Curtesti (dl Vitel - tot PSD) tot membra de vaza a Zonei metropolitane, a dat terenul sa se construiasca catamai hangarul pentru PKW Vulcanizare auto. Si pentru ca nu era destul, au lotizat restul terenului stabil pentru case. Pe unde va trage Egner centura? Peste case, peste vulcanizare? Peste umplutura carata de smecheri? Se rupe centura la primul an ploios... Din ce bani se vor face atatea exproprieri? Din banii oamenilor activi, cati or mai fi ramas si dintr-astia prin Botosani. Cate matanii vor bate pentru "sanatatea" lui Egner, cei calcati in picioare? Raspuns: tot atatea cate injuraturi trag cei ce au treaba la Spitalul judetean si n-au unde-si parca masina, ca parcarea este prea mica! Asta pentru ca terenul necesar unei parcari dimensionate la o policlinica si un spital, teren care era acolo, mare si gratuit, s-a dat! Ca sa se tranteasca acolo catamai biserica. Asa ca, dragi pensionari, votati-va prostii in frunte! Ei va vor face viata exact cum este prostia lor: dureroasa. Cam pentru 100 de ani. Cam atat este durata de viata utila a unei constructii.
8 ianuarie 2017, 14:20
Minciuni,minciuni si alte minciuni :))
8 ianuarie 2017, 11:23
Loading...
Loading...
Sondaj
Ce ar trebui să facă autoritățile în Centrul Vechi?
Să acționeze ca până acum
Să recurgă la măsuri de forță
Să evacueze scandalagiii
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Bogăţia vine din suflet, dacă e să vorbim de partea materială nu mă consider un om bogat. Am văzut oameni cu bani şi cred că ştiu să fac diferenţa între cei care au bani şi cei care au mai puţini bani. Şi mai ştiu şi ...
Curs valutar
23 iunie 2017
EUR
Euro
4.5673 lei
USD
Dolarul SUA
4.0905 lei
CHF
Francul elveţian
4.2091 lei
GBP
Lira sterlină
5.2034 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6772 lei
XAU
Gramul de aur
165.1775 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2236 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4773 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0951 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0923 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1738 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6141 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27 o C
Dorohoi
27 o C
Bucecea
27 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
27 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.