Federaţia Română de Fotbal (FRF) recomandă, într-un comunicat, întreruperea activităţii fotbalistice în aer liber pe durata avertizării meteorologice.
Printre partidele vizate de anunțul celor de la FRF se regăsește și cea care stă să înceapă între FC Botoșani și CSMS Iași.
„Având în vedere avertizarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, Federaţia Română de Fotbal recomandă întreruperea oricărei activităţi fotbalistice în aer liber în intervalul prognozat. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cu cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, cantităţi de apă importante, în intervalul 20 septembrie, ora 16 - 21 septembrie, ora 10, pentru judeţele Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea şi Bacău. De asemenea, a fost emisă şi o avertizare cu cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, intensificări ale vântului şi cantităţi de apă însemnate pentru celelalte judeţe, până pe 21 septembrie, ora 21. Conform ANM, temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55-60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafele de peste 65-70 km/h şi vijelii”,
se arată în comunicatul citat.
Miercuri, sunt programate două meciuri în etapa a XI-a a Ligii I: de la ora 18:30 - FC Botoşani - CSMS Iaşi, pe Stadionul Municipal din Botoşani şi de la ora 21:00 - Dinamo - Concordia, pe Stadionul Dinamo din Capitală.
La această oră pe Stadionul Municipal este soare, iar cerul nu este deocamdată amenințat de nori negri.
Totuși avertizarea pare să fi speriat suporterii de la Botoșani pentru că tribunele și peluzele sunt pustii cu mai puțin de jumătate de oră de fluierul de start.
UPDATE: Deja un anunț oficial arată că meciul Dinamo - Concordia a fost amânat din cauza condițiilor meteorologice.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri naționali pentru a doua oară
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Happy Cinema anunță filme pentru întreaga familie la sfârșit de săptămână - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Muzeul multimedia din subteranul Centrului Istoric va fi deschis și pentru botoșăneni – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 19, 2024