Un biciclist cu vârsta de 21 de ani a fost lovit miercuri dimineaţă de o autoutilitară ce aparţine unei firme de internet, cablu TV şi telefonie. Accidentul a avut loc pe strada Octav Onicescu.
Şoferul de pe maşină încerca să facă stânga, pentru a intra pe drumul fără ieşire care duce în Pietonalul Unirii, iar biciclistul cobora pe trotuar şi a încercat să traverseze stradela pe bicicletă, la vreo doi metri distanţă de trecerea de pietoni.
„Eu l-am văzut că vine, dar nici nu m-am gândit că n-o să oprească”, povestea conducătorul auto.
Acesta nu a mai putut evita impactul şi l-a luat pe capotă pe biciclist, care a fost rănit la picioare.
Bicicleta era una specială, de genul celor folosite pentru acrobaţii.
„Mi-a spus să am grijă de bicicletă că e 40 de milioane”, mai afirma şoferul.
Circulaţia s-a gâtuit pe Onicescu, în urma accidentului formându-se o coloană ce s-a întins aproape pe toată distanţa delimitată de bulevardul Mihai Eminescu şi Calea Naţională. (S.B.)
Bărbat din Sălaj AMENDAT cu 15.000 de lei la Botoșani: Nu mai poate folosi mașina
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024