Ziua Eroilor a fost marcată cu onoare în comuna Vlăsinești, sărbătorind credința și aducând deopotrivă prinos de cinstire înaintașilor ale căror nume sunt înscrise în cartea veșniciei și a zbuciumatei noastre istorii.
Primăria Vlăsinești în colaborare cu Școala Profesională „Gheorghe Burac”, bisericile din comună şi Filiala Asociației „Cultul Eroilor ” Vlăsinești au organizat astăzi, cu prilejul Zilei Eroilor și a sfintei sărbători a Înălțării Domnului, o serie de manifestări cultural-artistice, la monumentul ridicat în cinstea eroilor vlăsineșteni, se arată într-un comunicat de presă.
Prezența domnului prefect Dan Șlincu, mesajele de suflet ale celorlalți invitați și minunata evocare făcută de profesorul Gheorghe Burac, au sporit importanța festivităților și au impresionat publicul prezent.
Depunerile de coroane de la Monumentul Eroilor din satul Vlăsinești și de la Troița Bisericii din satul Sîrbi, au încununat acest eveniment, la care au participat cu emoție veterani de război aflați în viață, supraviețuitori ai celui de Al Doilea Război Mondial, văduvele veteranilor de război, rude ale acestora și localnici.
„În numele tuturor organizatorilor și a întregii suflări vlăsineștene sunt onorat să continui tradiția înaintașilor mei, aducând astfel prin binemeritată slavă, prețuire și aleasă neuitare față de eroii neamului românesc. Mulțumesc domnului prefect, domnului senator și tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a acestui emoționant eveniment, cu care ne mândrim” – a declarat Andrei Bouariu, consilier juridic, candidat la funcția de primar a comunei Vlăsinești.
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Sute de botoșăneni AMENDAȚI de polițiști: S-au reținut și câteva permise
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Peste o sută de elevi au primit sfaturi de la polițiști pentru siguranța în mediul online
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024