Totul, spun actualii, a plecat de la erori de proiectare. Erori care au dat peste cap întreg proiectul și care a dus la întârzierea de jumătate de an a deschiderii obiectivului. Ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în iunie 2013, ceea ce înseamnă că anul acesta în Cireșar ar fi trebuit să fie gata. Nu a fost așa.
Problema a fost (re)discutată în plenul municipal, cel care a avut nelămuriri fiind Cristinel Brumă: „Pentru că s-a menționat aici o problemă care mi-a atras atenția o să vă rog să îmi spuneți dacă în urma reproiectării proiectului integral Cornișa se vehiculează că au mai căzut din obiectivele incluse. Spunea dl. Onișa că nu vom mai avea patinoar sau alte obiective incluse. Rămâne în aceeași formă?”.
A primit răspuns pe loc. Ovidiu Portariuc a explicat că, din cauza proiectării inițiale care a fost eronată a fost nevoie să se parcurgă această etapă din nou. Nu a fost însă scos nici un obiectiv, ci doar s-a dispus reamplasarea lor.
”În cazul patinoarului, la solicitarea unității militare a fost modificat acoperișul care a fost scos din proiectul inițial. Deci discutăm doar de modificări tehnice pe obiective sau de mutarea obiectivelor pe amplasament. Dar costurile necesare reamplasării obiectivelor nu sunt costuri eligibile. Nu sunt vinovați cei de la ADR că atunci când s-a făcut proiectul inițial, cei care au făcut măsurătorile și verificările în teren au constatat că acolo e un alt teren care nu aparține municipalității”, a declarat primarul.
Modificările din proiectul aprobat la finanțare nu vor fi și susținute din fondurile comunitare ci, cel mai probabil din bugetul local.
”Diferența este estimată undeva la aproximativ 3 – 4 milioane de lei, tot ceea ce înseamnă mutarea acestor obiective și amplasarea lor. Pentru că mutându-se, vă dau un exemplu, râul de raft, s-au modificat înclibațiile din teren sau tipurile de pompe. De la această eroare, practic întreg proiectul a fost reproiectat”, a subliniat Ovidiu Portariuc.
Primarul a mai menționat că reproiectarea a durat între 8 și 10 luni de zile. Ultimul termen avansat pentru terminarea obiectivului este luna iunie a anului viitor. (G.E.)
CITEȘTE: Imagini în premieră cu piscina exterioară de la Cornișa, au apărut și primele tobogane: GALERIE FOTO
Nereguli prin Piața Centrală: Șoferi pe legea lor și mizerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Declarația zilei 14 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 14, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 14, 2024