Măsura prin care s-au montat limitatoare pe strada Marchian din ”uriașul” municipiu Botoșani nu a fost bine primită, mai ales de conducătorii auto care-i respectă pe ceilalți participanți la trafic.
Mai mulți cetățeni au avut un mesaj de transmis către Primărie, locul în care se întrunește comisia de sistematizare a circulației.
„Am fost rugat să transmit rugămintea lor către comisiile de sistematizare, de a se reanaliza oportunitatea limitatoarelor de viteză de pe Marchian, din dreptul spitalului. Luându-se în calcul și apropierea începerii noului an școlar, cu precizarea că oricum zona respectivă este foarte aglomerată în special în timpul anului școlar sau din septembrie încolo și limitatoarele, astfel cum au fost stabilite, duc la blocarea traficului rutier”,
Marius Oroșanu, consilier local PNL
Coada lungă de mașini ce se formează pe Marchian ajunge să blocheze traficul atât pe Bulevardul Mihai Eminescu cât și partea până la intersecția de la Casa Cărții.
Ca atare, s-a solicitat, în măsura în care este posibil să fie reanalizată măsura cu limitatoarele de viteză de pe Marchian și eventual scoaterea acestora.
Nu ar fi o premieră, pentru că în trecut s-a mai făcut un astfel de experiment care, bineînțeles a eșuat.
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024