Acolo vineri, au cerut clarificări cu privire la contractul încheiat cu o firmă care aparține
liberalului Sorin Cornilă, același de altfel cu care Florin Țurcanu, președintele Consiliului Județean a colaborat și la montarea panourilor publicitare din întreg județul.
Sorin Cornilă a încheiat un contract cu
Direcția Copilului imediat după ce Florin Țurcanu a ajuns președinte la CJ.
”
Am primit o adresă prin care ni se solicitau documentele și contractul de service pe care îl avem încheiat cu firma Powerline. Este pentru perioada 2012 – 2014. Eu cu dl. Sorin Cornilă am încheiat contractul, acum nu știu dacă mai este al lui. Atât ni s-a solicitat, acest contract de mentenanță, un contract de 1.200 de lei lunar”, a declarat
Dan Șlincu, director executiv DGASPC.
Plata lunară a contractului, nu se făcea automat, fără a exista și o intervenție efectivă din partea firmei care aparținea, cel puțin la momentul semnării contractului lui Sorin Cornilă:
”În cazul în care aveam o defecțiune pe segmentul acesta ei veneau și făceau reparații. Ei veneau mentenanță la calculator lunar, deci o dată pe lună oricum verificau și verifică fiecare calculator din aparatul propriu”.
Dan Șlincu a mai adăugat că cererea DNA-ului a fost onorată luni dimineață când s-au trimis toate actele solicitate.
”Le-am dat copiile după documente, ei în adresa respectivă ne solicitau să răspundem dacă avem sau nu avem compartiment pe parte de IT, le-am comunicat că nu funcționează în cadrul Direcției un astfel de compartiment și trebuie să apelăm la o firmă specializată în acest moment”, a încheiat
Dan Șlincu.
DNA a fost vineri și la CJ unde a ridicat mai multe documente cu privire la afacerea panourilor din județ prin care președintele
CJ dădea asigurări cetățenilor vis a vis de întreaga sa disponibilitate de a le sta la dispoziție.
(G.E.)
CITEȘTE:
DNA a venit la CJ! Afacerea cu panourile şi alte businessuri în atenţia procurorilor anticorupţie