Zile numărate pentru Ady Petrușcă pe funcția de director general al societății Nova Apaserv.
Întrunit vineri în ședință, membrii Consiliului de Administrație din cadrul operatorului au făcut o propunere pentru postul de conducere, în condițiile în care interimatul lui Ady Petrușcă urmează să expire peste 10 zile. Și asta după ce, o serie de modificări legislative nu-i mai permit prelungirea interimatului, el beneficiind deja de două astfel de mandate de 4, respectiv 2 luni.
Persoana susținută pentru această funcție este Albert Tănasă, vechi membru PSD, component al Consiliului de Administrație al societății și de asemenea, fost șef al oficiului juridic de la Nova Apaserv, actualmente jurist la SC Urban Serv SA..
Ady Petrușcă va reveni pe postul de director adjunct.
De altfel, CA-ul a organizat concurs pentru funcția de director general, însă procedura va fi reluată din cauză că unicul candidat nu a îndeplinit condițiile de participare.
Vrei o carieră în Jandarmerie? Se fac recrutări pentru admiterea în unitățile de învățământ
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru sala de sport a unei școli din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Apare un nou tip de angajați: Femeile care fac curățenie, bonele sau îngrijitorii de curți
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Schimbări de temperatură anunțate de meteorologi: CUM va fi vremea de Florii
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Jandarmeria Botoșani recrutează candidați pentru concursul de admitere: Sute de locuri disponibile
Diana Arici
Apr 25, 2024