În cursul lunii februarie Elsaco Engineering a finalizat lucrările pentru dezvoltarea sistemului de detectare a pierderilor în rețelele de apă, prin zonarea orașelor Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș și Tășnad, astfel încât să poată fi măsurate și monitorizate cantitățile de apă distribuite în fiecare zonă.
Potrivit comunicatului de presă trimis redacției de societatea sus menționată, serviciile sunt administrate și gestionate de operatorul regional pentru județul Satu Mare, SC APASERV SATU MARE S.A. Lucrările au fost realizate în cadrul contractului intitulat „Zonarea, contorizarea și monitorizarea presiunii în orașele Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș și Tășnad”, derulat în cadrul proiectului major de investiții „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Satu Mare”, cofinanțat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operațional Sectorial „Mediu”.
Prin implementrea acestui contract de lucrări, în valoare totală de peste 3,6 milioane de lei fără TVA, s-a dezvoltat un sistem de management de detectare a pierderilor de apă la standarde europene. Printre lucrările realizate în cele patru orașe se numără: executarea și echiparea completă a 62 de cămine noi de măsură, echiparea cu senzori de presiune a 19 cămine existente, realizarea a 81 de tablouri electrice pentru preluarea și transmiterea datelor și realizarea a 71 de branșamente electrice.
Comisia Europeană vrea interzicerea fumatului și în aer liber, inclusiv la terase
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Filme pentru întreaga familie la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Cardurile de alimente: CINE ar putea rămâne fără ajutorul de la stat
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Declarația zilei 20 septembrie 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024