)
missgrey.ro
Ştiri
Fiul unui șef de post din Botoșani, primul pe țară la Siguranță Publică, la examenul de la Academia de Poliție

Ultimul examen de admitere la Academia de Poliție a triat noii studenți de la Poliție, Jandarmerie, Poliția de Frontieră și Pompieri. A fost concurență acerbă iar recordul a fost înregistrat la Jandarmerie unde au fost șapte candidați pe un loc.    

Admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” s-a încheiat cu proba scrisă. Dintre cei 3.300 de candidați înscriși au promovat 635, numărul locurilor scoase la concurs de celebra instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), scrie Evenimentul Zilei. Dacă, în medie, la nivelul academiei a fost o concurență de peste cinci candidați pe un loc, la arma Jandarmerie a fost cel mai mare număr de înscriși.


Cea mai mare notă de admitere (9.80) a fost înregistrată la Facultatea de Ordine si Siguranță Publică, iar aceasta a fost obținută de către un candidat din județul Botoșani.


Este vorba de Cătălin Tărnăucianu, fiul șefului de post din comuna Ibănești, care a luat 9,40 la Limba Română, 10 la Istorie și tot 10 la Limba Engleză.


Ultima medie de admitere, la această facultate a fost 8.30.

 

Fiica frumoasă a unui primar din Botoșani, în topul promovaților la Academia de Poliție

FOTO: Facebook

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

 

download from google play download from apple store
Loading...
Felicitari!
13 august 2017, 21:44
Loading...
Sondaj
Când va fi inaugurat Parcul de Agrement Cornișa?
2018
2019
În apropierea viitoarelor alegeri locale
Niciodată
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Cer să se facă locuri de fumat în fața Liceului Pedagogic și Elie Radu. Foarte multe chiștoace pe jos (pe bună dreptate, le dau dreptate fumătorilor – nu sunt coșuri de gunoi suficiente și cu loc special de aruncat țigara ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5802 lei
USD
Dolarul SUA
3.8939 lei
CHF
Francul elveţian
3.9868 lei
GBP
Lira sterlină
5.1608 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4723 lei
XAU
Gramul de aur
161.4840 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2231 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4882 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0589 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1070 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1778 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6153 lei
Vremea
astăzi
Botosani
7.9 o C
Dorohoi
7.9 o C
Bucecea
7.9 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
11 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.