Unul dintre membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) a simțit pe propria piele stadiul de degradare în care a ajuns sistemul sanitar românesc.
Acesta s-a deplasat marți la Suceava, acolo unde își făcuse o programare la Clinica Medicală Explora pentru un examen Doppler la arterele carotide. A bătut însă drumul degeaba
”La orele 15:15 m-am așezat la ușa cabinetului pe care personalul de la clinică mi-o indicase în fișa de consultație. Ora care scria în fișă era 15:30. Am așteptat 40 de minute și am coborât la fișier pentru a întreba dacă medicul la care am fost programat mai vine la consultație. O țâfnă bine hrănită m-a tamponat cu un jet de reproșuri că «ea are mult de lucru și că nu are grija medicilor»”, a relatat Dumitru Zmău.
Fostul șef al Poliției Rutiere s-a dus înapoi la ușa cabinetului medical indicat, unde a mai așteptat însă 20 de minute. Tot degeaba însă.
”Nu am mai putut suporta umilința și am coborât din nou la fișier. De data asta, țâfna mi-a luat-o înainte, spunându-mi ba că medicul a avut o urgență, ba că traficul este foarte aglomerat și că e pe vine. I-am spus că și eu mă așez pe vine și fac ceva pe actul ei medical și am plecat la Botosani. Și iată așa am pierdut patru ore, am fost umilit și terfelit de sistemul medical românesc, care mereu plânge că nu este respectat, plătit etc”, a mai spus Dumitru Zmău.
Fostul președinte al ATOP Botoșani crede că starea deplorabilă a sistemului sanitar este explicabilă în condițiile în care nu beneficiezi de servicii nici măcar atunci când plătești și îți faci programare.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Veste pentru botoșăneni: Facturile ar putea fi plătite direct la poștași
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
De ziua lor, jandarmii își prezintă tehnica pe Pietonalul Unirii
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Un nou COD GALBEN de vânt emis pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Candidat la Primărie, pus pe picioare după ce a fost la Urgențe: Felicitări UPU Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024