Marţi seară, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul SPF Stânca a oprit în trafic, în localitatea Stânca, un VW, condus de cetăţeanul român Hercule B., în vârstă de 35 de ani.
În urma verificărilor efectuate poliţiştii de frontieră au descoperit în interiorul autoturismului un motoscuter marca Piaggio Liberty, fără numere de înmatriculare şi fără documente de provenienţă. Ca urmare a continuării cercetărilor, s-a stabilit că motoscuterul respectiv figurează ca furat din Italia. Cetăţeanul român a declarat că a achiziţionat motoscuterul de la o persoană din localitatea Negreşti, judeţul Botoşani, în urma unui anunţ de pe internet. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Motoscuterul model Piaggio Liberty, în valoare 2.250 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Stânca în vederea continuării cercetărilor.
CITEŞTE ŞI:
Motoscuter furat la miezul nopţii cu staţii de emisie recepţie