Scene incredibile au putut fi văzute la ferma pe care președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis o deține la Răchiți. Duminică, în jurul orei 9:30, un grup de vânători a venit în apropierea gospodăriei și i-au împușcat un câine.
Potrivit unui lucrător al liberalului, vânătorii erau însoțiți de un câine de vânătoare și ca urmare a zgomotului produs, patrupezii lui Ionică Nechifor au ieșit din fermă să vadă ce se întâmplă. Primul a ieșit Boss, care conform martorilor a fost împușcat de patru ori, având răni sângerânde atât la cap, cât și pe spate. Vânătorii ar fi încercat să ia câinile și să plece, numai că atunci au ieșit mai mulți oameni din fermă și au fugit.
”Erau și cu copii, râdeau, unii erau băuți”, a spus un angajat de la firma liberalului.
Acesta a luat câinele, care la ora redactării acestei știri încă trăiește și l-a dus în fața Prefecturii pentru a arăta mai marilor județului de ce sunt în stare vânătorii. A fost însă rapid îndepărtat de acolo de un echipaj de jandarmi, așa că l-a luat pe Boss în brațe și a plecat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
”Am fost anunțat că un grup de vânători se îndreaptă spre fermă, că nici măcar nu era organizat. Erau pe jos, mașinile erau lăsate undeva la un kilometru, au venit în grup toți, au venit cu un câine de vânătoare. Boss a fost primul care a ieșit din fermă și s-a dus spre ei și l-au împușcat, ceilalți câini s-au retras în fermă și nu au mai ieșit. Au vrut să îl ia și să îl ducă fiindcă ei așa fac: îl împușcă și îi iau ca să nu mai ai probe, dar atunci s-au alertat vecinii de acolo, oamenii din fermă, m-au anunțat”, a relatat Ionică Nechifor.
Președintele Moldoovis susține că a reușit să îi ajungă pe vânători și că aceștia au îndreptat puștile spre el, refuzând să se legitimeze și să spună cărei asociații aparțin.
Ionică Nechifor crede că tot ce s-a întâmplat duminică dimineață este o încercare de intimidare a sa și a altor crescători de ovine care marți vor protesta în fața Parlamentului față de adoptarea unei legi care permite ținerea pe lângă o fermă a numai 1 – 3 câini.
VEZI ȘI:
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Bărbat din Botoșani dispărut misterios de luni întregi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024