Ştiri
AJOFM Botoşani: CINE poate solicita atestatul pentru întreprindere socială și cum se acordă acesta

În cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani funcţionează Compartimentul Relaţii cu Angajatorii şi Economie Socială, care are printre alte obligatii şi atribuţii de atestare a întreprinderilor de economie socială, potrivit prevederilor Legii nr. 219/2015 privind economia socială.

Economia socialã reprezintã ansamblul activitãtilor organizate independent de sectorul public, al cãror scop este sã serveascã interesul general, interesele unei colectivitãti si interesele personale nepatrimoniale, prin cresterea gradului de ocupare a persoanelor apartinând grupului vulnerabil si producerea si furnizarea de bunuri, prestarea de servicii si executia de lucrãri. 

 

Întreprinderile sociale pot fi:societãtile cooperative de gradul I, care functioneazã în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, republicatã; cooperativele de credit, care functioneazã în baza Ordonantei de urgentã a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 227/2007, cu modificãrile si completãrile ulterioare; asociatiile si fundatiile, care functioneazã în baza Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobatã cu modificãri si completãri prin Legea nr. 246/2005, cu modificãrile si completãrile ulterioare; casele de ajutor reciproc ale salariatilor, care functioneazã în baza Legii nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariatilor si al uniunilor acestora, republicatã; casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, care sunt înfiintate si functioneazã în baza Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor, cu modificãrile si completãrile ulterioare; societãtile agricole, care functioneazã în baza Legii nr. 36/1991 privind societãtile agricole si alte forme de asociere în agriculturã, cu modificãrile ulterioare; orice alte categorii de persoane juridice care respectã, conform actelor legale de înfiintare si organizare, cumulativ, definitia si principiile economiei sociale prevãzute în prezenta lege.”

 

Activitatea de economie socialã presupune atestarea întreprinderilor sociale și a întreprinderilor sociale de inserție de cãtre AJOFM Botoșani

 

Atestatul de întreprindere socialã se acordã întreprinderilor sociale care dispun, prin actele de înfiintare si functionare, respectarea urmãtoarelor criterii:
    actioneazã în scop social si în interesul general al comunitãtii; 
    alocã minimum 90% din profitul realizat scopului social si rezervei statutare; 
    se obligã sã transmitã bunurile rãmase în urma lichidãrii cãtre una sau mai multe întreprinderi sociale; 
    aplicã principiul echitãtii sociale fatã de angajati, asigurând niveluri de salarizare echitabile, între care nu pot exista diferente care sã depãseascã raportul de 1 la 8.


În vederea obtinerii atestatului, persoanele juridice de drept privat, trebuie sã depunã sau sã transmitã prin postã, cu confirmare de primire, la AJOFM  Botoșani urmãtoarele documente:
    cerere pentru acordarea atestatului, completatã conform modelului prevãzut în anexa nr. 2 (la normele metodologice) sau, dupã caz, în anexa nr. 6 (la normele metodologice) în situatia în care se solicitã concomitent si acordarea mãrcii sociale; 
    actele de înfiintare si functionare care demonstreazã faptul cã activitatea desfãșuratã are scop social. 
Informații suplimentare se pot obține de la sediul AJOFM Botoșani, strada Colonel Tomoroveanu et.2 cam,227 nr.2 sau la tel.0231536791.

Loading...
Eşti patron şi vrei bani de la stat? Angajează tineri și şomeri!


 

Becali s-a lămurit definitiv cu Golofca după eşecul de la Plzen: Vai de capul lui, era parcă de pe altă lume

Cătălin Golofca a fost rechemat de la echipa a doua a FCSB-ului și a fost trimis din primul minut în partida primei echipe, la Plzen, în grupele Europa League.

Vin banii pentru reabilitarea unui drum intens circulat de şoferii botoşăneni

Proiectul, depus în cadrul  Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 6 (Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională), secţiunea 6.1 (Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN-T), vizează creşterea accesibilităţii zonelor cu dezvoltare structurală deficitară şi asigurarea interconectivităţii arealelor rurale cu cele urbane.

 

Companie din Botoşani premiată într-o gală de la Intercontinental, se anunţă o extindere de 7,7 milioane de lei

Una dintre cele mai mari firme din Botoşani are parte şi de recunoaştere naţională, fiind recompensată pentru rezultatele sale în cadrul Galei Premiilor Industriei Românești, eveniment care a avut loc la Hotel Intercontinental din București.

Comunicat PSD: Botoșani a primit de la Guvern fondurile necesare pentru asigurarea cheltuielilor din domeniul asistenței sociale

Președintele PSD Botoșani a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, că în urma solicitărilor autorităților locale, Guvernul a alocat din fondul de rezervă necesarul de bani pentru asigurarea cheltuielilor privind protecția copilului, persoanele cu dizabilități și asistenții maternali.

Comunicat PSD:Tamara Ciofu a organizat prima dezbatere publică pentru a creşte gradul de integrare a persoanelor cu dizabilități din Botoşani

Au început demersurile pentru înființarea unei grădinițe destinate copiilor cu nevoi speciale.

AMENDĂ drastică pentru o femeie care a adoptat cinci pisici și nu a avut grijă de ele

Sancțiune inedită aplicată la Botoșani.

Cuvinte amestecate la dezbaterea de suflet pentru grădinița unicat de la Botoșani – FOTO&VIDEO

Sala Direcției Copilului s-aumplut de oameni cu funcții, la dezbaterea publică organizată astăzi la Botoșani. Au fost, ce-i drept și absenți.

TREI magazine și-au încetat activitatea la Botoșani

Inspectorii din cadrul Directiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au efectuat în ultima perioadă o serie de controale.

(P) Urban Serv Colectaţi separat deşeurile reciclabile!
Loading...
INEDIT: O altfel de grădiniță se va deschide la Botoșani, toții șefii adunați la o singură masă

Reprezentanții celor mai importante instituții de la Botoșani s-au adunat astăzi la o dezbatere publică menită să faciliteze pașii care trebui urmați pentru deschiderea unei grădinițe speciale.

Regizoare, apel la Botoșani: Trebuie să puneți presiune pe politicieni

Intervenție inedită a unui regizor din capitală.

Haine ”de firmă” contrafăcute, descoperite de polițiști într-un magazin din Piaţa Viilor

În cursul zilei de astăzi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au efectuat un control în zona Pieţei Viilor din municipiul Botoşani, în scopul prevenirii şi combaterii încălcării drepturilor de proprietate intelectuală.

Femeia de fier a agriculturii iese din viața publică: De-a lungul anilor greu, ușor, ploaie, vânt… a fost un funcționar model

Direcția Agricolă de la Botoșani are mai puțini angajați, după ce unii funcționari ai instituției s-au pensionat.

Târgul de Crăciun va fi organizat pe Pietonalul Unirii

Primăria municipiului Botoșani va organiza iarna aceasta un târg de Crăciun, după o pauză de câțiva ani de zile.

RAZIE la Botoşani: Poliţia rutieră şi inspectorii RAR, controale riguroase în trafic

Astăzi, 23 noiembrie 2017,  poliţiştii rutieri botoşăneni, împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român, au desfăşurat o acţiune având ca scop reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecinţe grave, produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Visul American prinde aripi la Botoșani

Weekend-ul acesta va avea loc o nouă premieră a Teatrului „Mihai Eminescu”.

Bişniţari surprinşi în fapt în Piaţa Centrală de poliţiştii botoşăneni

Astăzi, 23 noiembrie 2017, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat mai multe acţiuni în scopul prevenirii şi combaterii încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigarete.

Uvertura Mall, contraatac la MRL cu licitaţia de vânzare

Ca  urmare a anunţurilor de vânzare publicate în media cu referire la vânzarea Centrului Comercial Uvertura Mall din Botoșani la licitația anunţată pentru data de 27 noiembrie 2017 de către administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. – Filiala Suceava, conducerea executivă a Societăţii Comerciale Uvertura City Mall S.R.L. face cunoscute opiniei publice următoarele:  

Veşti BUNE pentru pensionari: De astăzi pot cere recalcularea pensiilor

Botoşănenii care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului trecut vor putea cere recalcularea pensiilor începând de joi, conform unui act normativ apărut luni în Monitorul Oficial. 

Încălzire timidă a vremii la Botoşani: CE ne aşteaptă în următoarele zile

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea pentru fiecare regiune a țării, în perioada 23 noiembrie – 3 decembrie 2017. Regimul termic se va încadra, în general, în mediile normale ale perioadei la nivelul întregii ţării, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Loading...
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Vati (aşa scrie – n.r.) laudat cu proiectele mele!!! nerusinatilor,interlopilor si traficanti de carne vie ce a fost unu dintre voi parlamentar psd... jeeet”, Ionuţ Huţanu, viceprimar Nicşeni ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6546 lei
USD
Dolarul SUA
3.9306 lei
CHF
Francul elveţian
4.0083 lei
GBP
Lira sterlină
5.2287 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.5330 lei
XAU
Gramul de aur
163.2736 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2269 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4860 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9984 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0997 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1826 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6254 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.2 o C
Dorohoi
0.4 o C
Bucecea
0.2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
0 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.