Ştiri
„M-am săturat până peste cap” – Oamenii la capătul răbdării la cel mai mare protest cu mașinile

Anul acesta s-a dovedit a fi ultima picătură care a umplut paharul pentru miile de botoșăneni, din șapte comune ale județului care sunt nevoiți să circule, de ani de zile, prin gropi.

Civilizația pare să nu ne atingă nici în anul 2017 al României moderne și europene. Botoșănenii trăiesc la fel ca în urmă cu 10 ani, mai ales în mediul rural și circulă asemenea.

 

Drumurile județene sunt semănate cu gropi de toate dimensiunile și tipurile, iar oamenii, zilnic, sunt nevoiți să facă slalom printre ele.

 

Comuna Vorniceni, sâmbătă, orele dimineții.

 

Cel care a mobilizat oamenii în această comună, cunoscută pentru patima cu care își fac dreptate, explică motivul pentru care a decis să organizeze acest protest.

 

”Am fost forțați de situație să ajungem la acest gest deoarece avem două drumuri județene foarte importante, două drumuri județene care fac legătura cu două orașe, Darabani și Dorohoi care arată într-o stare jalnică de degradare. Din acest motiv am recurs la acest gest de a protesta pentru aceste drumuri”,

Mihai Zaharia, organizator protest Vorniceni

 

Omul din Vorniceni este salariat și zi de zi este nevoit să meargă pe drumurile proaste.

 

Gata, și-a spus. Ajunge!

 

”M-am săturat până peste cap. Aștept oamenii să vină. Dacă nu vin astăzi, atunci când?”,

Mihai Zaharia, organizator protest Vorniceni

 

De aici, în jurul orei 10:00, coloana de mașini ce se va forma, va porni spre comuna George Enescu.

download from google play download from apple store

 

FIERBE județul: Peste 400 de mașini străbat Botoșaniul pe trasee concomitente, miting pe terenul de sport

 

Loading...
ce drumuri vreti oameni buni????Macaleti a dat banii la salariati, de unde drumuri daca a facut salarii de 8000-9000 lei???!!!!!Sunt in Cosiliul Judetean o adunatura de prostesti, sefi cu facultati la Dimitrie Cantemir care iau bani pentru ca plimba o hartie.
12 august 2017, 12:27
Loading...
Sondaj
Când va fi inaugurat Parcul de Agrement Cornișa?
2018
2019
În apropierea viitoarelor alegeri locale
Niciodată
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Este un nivel de avarie care implică oprirea obligatorie generală pentru că riscăm să intre aerul pe coloană. În momentul în care intră aerul pe coloanele de aducţiune este o chestiune mai gravă decât o oprire generală de ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5921 lei
USD
Dolarul SUA
3.8901 lei
CHF
Francul elveţian
3.9774 lei
GBP
Lira sterlină
5.1168 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4511 lei
XAU
Gramul de aur
160.5955 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2250 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4895 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0591 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1211 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1786 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6169 lei
Vremea
astăzi
Botosani
17.2 o C
Dorohoi
17 o C
Bucecea
17.2 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
17 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.