La ședința operativă de astăzi care a avut loc la Consiliul Județean între președinte și șefii de direcții s-a luat o decizie importantă.
Costică Macaleți a reușit să găsească două persoane, un inginer și un economist care să facă parte din corpul de control al președintelui, structură care acționează strict la ordinul acestuia și verifică unitățile aflate în subordine.
”Chiar dimineață în ședința operativă, principala chestiune pentru care i-am chemat pe colegii din CJ, a fost acest lucru. Să numim în corpul de control salariați din interiorul CJ-ului pentru că avem problema de la Nova Apaserv în sensul că, trebuie să aibă loc o selecție a CA-ului plus examenul de manager”,
Ceilalți doi membri care făceau parte din corpul de control au renunțat la această calitate după ce unul s-a transferat la Administrația Finanțelor Publice iar celălalt la altă direcție din CJ.
Membrii corpului de control trebuie să aibă cunoștințe vaste de personal și chestiuni corporatiste. Cele două posturi ocupate în prezent temporar, urmează să fie scoase la concurs sau ocupate cu economiști, cooptați prin transfer de la alte instituții.
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024