Consilierii judeţeni desemnaţi la alegerile locale de duminică şi-au primit vineri mandatele din partea Biroului Electoral Judeţean (BEJ). Nu a fost o acţiune festivă, ci una desfăşurată în mare viteză.
Judecătoarea Mihaela Ungureanu a avut o alocuţiune în care a felicitat noii aleşi, după care le-a înmânat certificatele doveditoare consilierilor social-democraţi. A făcut-o în ordinea în care aceştia erau trecuţi pe buletinele de vot.
Judecătorul Mărioara Ilie, locţiitor BEJ Botoşani, a predat la rândul său certificatele consilierilor liberali. Tocmai cei care au devenit primari, Cătălin Flutur şi Florin Bulgaru, dar şi deputatul Costel Şoptică au sosit cu întârziere.
„La primărie”, a spus consilierul judeţean Victor Ivănescu în momentul în care a fost strigat numele noului edil şef al municipiului reşedinţă.
Un alt liberal, Radu Judele, care la rândul său intră în incompatibilitate cu postul de administrator public pe care îl ocupă, n-a mai venit deloc, explicaţia fiind că s-ar afla în delegaţie.
Prefectul este cel care, cel mai târziu până la data de 30 iunie, trebuie să convoace noul Consiliu Judeţean la prima şedinţă. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Noii consilieri PSD convocați la partid: Să nu trădați!
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024