Social-democrații botoșăneni au început pregătirile pentru ședința de constituire a noului Consiliu Județean. Membrii de partid care au dobândit mandate de consilieri județeni au fost convocați marți la o ședință.
Aceasta s-a desfășurat la sediul partidului din fosta Casă a Căsătoriilor și a fost convocată de Costică Macaleți, cel agreat de conducerea centrală pentru a ocupa postul de președinte. El a transmis un mesaj cât se poate de clar colegilor de partid – ”să nu trădați” – dat fiind faptul că, măcar teoretic, votul pentru desemnarea noului șef al CJ Botoșani este secret. Ședința, la care a luat parte și Răzvan Rotaru, deși acesta nu este consilier județean, a avut loc fără președintele și președintele executiv al PSD Botoșani, Ovidiu Portariuc, respectiv Doina Federovici, ambii fiind plecați la București în acea zi.
La întrunire au participat inclusiv Dorin Birta și Liviu Toma, social-democrații care au primit girul formațiunii pentru ocuparea celor două posturi de vicepreședinți ai CJ. PSD-iștii au 18 mandate în CJ Botoșani, iar PNL-iștii 15 și în mod normal nu ar trebui să aibă emoții în privința impunerii oamenilor pe posturile de conducere. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Prima demisie PSD-istă de calibru, se coace un puci anti Portariuc
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024