Ştiri
Noul director interimar de la „Apă” preia mandatul cu o mare îngrijorare: Este prioritatea mea nr. 1

Operatorul licenţiat de apă şi canalizare al judeţului va avea de luni, 20 martie, un nou director general. Atunci va intra în vigoare hotărârea consiliului de administraţie prin care Albert Tănasă a fost desemnat conducătorul unităţii pe o perioadă de patru luni.

Acesta activează în prezent la oficiul juridic de la SC Urban Serv SA, de unde în prima fază îşi va lua concediu de odihnă, iar apoi concediu fără plată pentru a se putea dedica în totalitate noului post. Odată învestit în funcţie va încerca să medieze conflictul de muncă declanșat la SC Nova Apaserv SA întrucât deja în urmă cu două săptămâni a avut loc o grevă spontană.


„Problema principală - şi aceasta este prioritatea mea numărul 1 - o reprezintă asigurarea unui climat corespunzător de funcţionare a societăţii printr-un dialog permanent cu sindicaliştii”,


Albert Tănasă, director interimar SC Nova Apaserv SA.


Acesta crede că nesoluţionarea problemelor care i-au determinat pe lucrători să iasă în stradă poate genera o grevă generală şi de aceea îşi doreşte o abordare nouă a relaţiei cu salariaţii, dar şi cu acţionarii şi cu presa.


„Voi asigura coordonarea şi întregul proces managerial al unităţii având şi pentru această perioadă câteva obiective manageriale fiindcă şi o lună dacă eşti director tot trebuie să iei decizii manageriale. Eu sunt omul din sistem, de acolo, cunosc foarte bine salariaţii şi cred că acesta este un aspect pozitiv”,


Albert Tănasă, director interimar SC Nova Apaserv SA.


El a activat în perioada 1997 – 2013 ca jurist la compania de apă, iar după desfiinţarea oficiului juridic a trecut la SC Urban Serv SA. În schimb, din 2013 şi până în prezent face parte din consiliul de administraţie al SC Nova Apaserv SA.


Societatea organizează un nou concurs pentru ocuparea postului de director general, după ce la precedentul nu s-a înscris decât un singur candidat, care însă nu a întrunit condiţiile.


Ady Petruşcă a avut două mandate de director general interimar şi nu a putut beneficia potrivit legii de o nouă prelungire.

Loading...
După un concurs eșuat, PSD-iștii își înfig alt om pe funcția de director la Apă

 

EXCLUSIV: Continuă excluderile în PSD Botoșani, OUT și un viceprimar, fost primar

Șirul de plecări sau excluderi de aleși locali din PSD Botoșani continuă cu un actual viceprimar, care timp de mai bine de jumătate de an a îndeplinit și prerogativele de primar.

Antrenorul Botoșaniului după ce echipa a avut bară pe final, la 1 - 1: Trebuie să fim mulţumiţi cu un punct

FC Botoșani a trecut la câțiva centimetri de o victorie în deplasare cu ACS Poli Timișoara. Deși conduși la pauză, moldovenii au egalat, iar în minutul 86 au trimis mingea în transversală.

”Cu fundul în poartă”! Antrenorul Timișoarei a făcut spectacol și după remiza cu Botoșaniul

ACS Poli Timişoara a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu FC Botoşani. După încheierea partidei, antrenorul Ionuţ Popa a fost supărat din cauza atitudinii elevilor săi, care s-au retras imediat după ce au deschis scorul.

Botoșăneanca care face voluntariat în şcolile judeţului: Nu mă plăteşte nimeni să fac asta - FOTOGALERIE

De trei ani merge în şcoli şi licee pentru a le explica elevilor de gimnaziu şi liceeni, cum e cu viaţa şi care este urmarea juridică a faptelor lor.

 

CUM se schimbă ”Prima Casă”: Finanțele și BNR vor să introducă o condiționare de venit

Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României analizează oportunitatea introducerii unor criterii legate de venituri pentru cei care vor beneficia pe viitor de programul "Prima Casă", însă acest lucru nu se va aplica începând de anul viitor, a declarat, vineri, Ștefan Nanu, directorul general al Trezoreriei Statului, prezent la o dezbatere pe teme imobiliare.

Bărbat din Botoșani, nenorocit după ce a primit un hârleț în cap

Un botoșănean a fost trimis vineri în judecată fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.

Transportatorii de la Botoșani scumpesc biletele la cursele cu autocare și microbuze!

Din cauza valului de scumpiri de a lovit România, transportatorii de la Botoșani anunță că vor scumpi prețul călătoriilor pentru infrastructura rutieră.

FC Botoșani smulge un punct de la Timișoara cu un gol de generic

Dacă în prima repriză jucătorii de la FC Botoșani nu au prea strălucit pe teren, în cea de-a doua parte, elevii lui Costel Enache au dat dovadă de mai multă concentrare. Nu suficientă.

Ajutor cerut de la un ex-ministru botoșănean pentru „struțo-cămilele” de la Nova Apaserv

Bugetarii care nu sunt de fapt bugetari chiar dacă lucrează în societăți comerciale cu capital de stat.

Loading...
(P) Urban Serv SA: Colectaţi separat deşeurile reciclabile!

Deșeuri de hârtie și carton, deșeuri de metal și plastic, deșeuri de sticlă.

Gemene de la Maternitatea Botoșani născute prematur

Mămicile care au născut prematur s-au adunat astăzi la Maternitatea Botoșani.

Elevii unui colegiu de elită, activitate inedită alături de copiii cu nevoi speciale: Ne-au oferit o lecție de viață - FOTO

O activitate pentru combaterea discriminării sociale și însușirea valorilor europene a avut loc marți, 13 noiembrie, în incinta unei unităţi şcolare din Botoşani.

Ex-deputat chemat de judecător în instanță pentru „întâlniri ascunse”

Un fost parlamentar de la Botoșani urmează să clarifice, sau nu, anumite aspecte legate de un mare scandal de corupție petrecut recent.

Şmenuri cu terenuri : Un fost director de la o instituţie din Iaşi, băgat după gratii la Botoşani

Alături de alţi 7 inşi, fostul director falsifica acte de proprietate pentru suprafeţe cumpărate pe sume modice de la bătrâni, apoi le schimba amplasamentul.

SECRETUL lui Costel Enache la FC Botoșani: FOTOGALERIE cu jucătorii în ipostaze unicat

Costel Enache schimbă regulile la FC Botoșani.

Sunt copii la Botoșani care se nasc la… 26 de săptămâni  – CE se întâmplă cu ei - FOTOGALERIE

Astăzi, la Maternitatea Botoșani s-a sărbătorit Ziua Internațională a Copilului Prematur.

Tinerii liberali au invitat dărăbănenii să-şi testeze gratuit glicemia - FOTOGALERIE

Ziua Mondială a Diabetului este marcată în fiecare an pe data de 14 noiembrie. În acest context, Organizaţia Judeţeană a Tinereului Naţional Liberal Botoşani se alătură celor care au ales să traga un semnal de alarmă asupra modalităţilor de prevenţie a acestei boli care, la ora actuala, afectează peste 2 milioane de locuitori ai ţării.

Posturi scoase la concurs de către Spitalul Mavromati: CE se caută

Spitalul Județean Mavromati organizează concurs în vederea ocupării a două posturi.

Ministerul Afacerilor Interne a trimis numire pentru șeful Poliției de la Botoșani

Perioada de interimat pentru inspectorul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a expirat.

20 de botoşăneni se pregătesc să devină salvatori alături de pompieri

Alți 20 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, în cadrul proiectului naţional “Salvator din pasiune”.

asta demonstreaza ca psd nu are oameni de valoare, pe cin sa puna?, urgent, atrageti oameni de valoare, cu experienta si scoli serioase, altfel va faceti de bafta, lasati vorba ca nu au vechime, vechime la ce? la pupat k...l vreunui basinos tot fara carte?, aduceti oameni noi cu carte in partid!
20 martie 2017, 09:46
Topul facultăților de drept : 1.Universitatea București2.Universitatea AI Cuza Iași, 3.Universitatea Babes Bolay Cluj, 4. Universitatea G.Bacovia Sibiu, 5.Universitatea de Vest Timișoara- astea sunt facultatile de drept care contează-facultăți de stat nu din alea pe bani. Domnul sa își pună CV ul pe site-ul Apa Nova. Totuși e director, trebuie sa fie bine pregătit!
19 martie 2017, 18:39
auzi la un aplaudac penibil al lui Alberto asta, cica a facut dreptul la Constanta, deh... in fond bine ca nu l-a facut la Calafat...n-am mai auzit nimic de el de prin anii 2000 cand pentru ca era yesman depersonalizat in consiliul local primarul de atunci i-a repartizat fraudulos o locuinta pe care profitorul a cumparat-o mai apoi la pret de camera de camin. A, era sa uit am mai auzit de el acum vreo doi ani cand bocea pe la sediul PSD ca-l dadusera afara de la Nova Apaserv dar cum el deborda de competenta partidul care e in tot si in toate i-a gasit loc caldut la alta societate de stat.
19 martie 2017, 18:26
Etern dezamagitorul PSD... Daca ajungi sa pui pe unul mai pe langa decat Carlan, cand Apaserv-ul este in colaps iminent, inseamna ca esti chiar inconstient. Daca trebuie musai politruc, macar puneti un politruc cu un minim de competenta. Ce o fi aia si cui ajuta, te intrebi nea Costica probabil... Alberto, tu oricum habar n-ai ca o sa fii ala care stinge lumina! Prietenii stiu de ce...
19 martie 2017, 16:11
Un arogant si filfizon ! Nu are profilul unui manager la Apa , e la nivel de presedinte de asociatie de proprietari
19 martie 2017, 13:59
Vom plange dupa Cirlan si alexandrionul lui
19 martie 2017, 11:34
,,Capabil,, om, jurist la diferite societati de stat, asociatii proprietari, acu director general (interimar) la Nova Apa! Sa vedem ce o sa faca, ca de bonificatii grase de la societati (buget) are parte!
19 martie 2017, 11:28
Incredibil de bou esti ! Asta Tănase a facut facultatea prin anii 90 la Universitate la Constanta ! Este un copil foarte ok ! Dar bănuiesc ca tu esti in ratat si spurci tot ce prinzi ! ?Hai sictir !
19 martie 2017, 10:03
Asta caracterizeaza societatea în care trăim - promovarea non-valorilor! Vinovați suntem noi neluand atitudine!
19 martie 2017, 07:05
priviti acest individ si veti intelege totul! un jurist facut la apelul bocancilor la o obscura facultate particulara, pripasit de Egner la PSD de pe la PRM pentru ca-i era un fel de ciochist, extrem de modest intelectual, un profitor al tranzitiei de un arivism iesit din comun extrem de umil si de obedient fata de pesedeii locali suspusi.
18 martie 2017, 22:01
Loading...
Sondaj
Credeți că ”revoluția fiscală” a Guvernului va aduce lucruri bune pentru Botoșani și România?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
 ”Din cele patru locuri unde au fost înscriși câte doi o persoană a fost absentă, o persoană a fost descalificată pentru că are garaj. Într-un caz două doamne licitat până la 440 lei pe loc în zona Calea Națională nr 7 ...
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.6400 lei
USD
Dolarul SUA
3.9322 lei
CHF
Francul elveţian
3.9662 lei
GBP
Lira sterlină
5.2076 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4928 lei
XAU
Gramul de aur
162.2804 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2236 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4878 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9665 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0837 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6235 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.