Regizorul unor succese românești, precum ”Filantropica” și ”Restul e tăcere”, Nae Caranfil, revine cu cel de-al șaptelea lungmetraj al său, o comedie burlescă, țesută cu elemente de musical, despre criza vârstei de mijloc, dragoste, depresie și frica obsesivă de cutremure.
Vineri 20 ianuarie la ora 19.00 la cinema Unirea va avea loc premiera filmului ”6,9 pe scara richter”
Un tânăr actor de teatru navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de „musical", o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”.
Însă „adevăratul" cutremur pentru el se dovedește a fi re-apariția intempestivă a propriului său tată, după decenii de absență. Manipulator și amoral, tatăl se instalează în universul fiului, confiscându-l cu totul și bulversându-i existența.
Tony-actorul, soția sa instabilă psihic, tatăl hedonist și frumoasa (deși mult prea tânăra) iubită a acestuia, evoluează împreună într-un „cadril" tragi-comic, în așteptarea unui dezastru seismic și a unei premiere teatrale unde, cel puțin în intenții, „toată lumea râde, cântă și dansează
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024