Ştiri
Ortopedia are sală nouă de operaţii, dar fără aparatură: Nu suntem mașini de cusut
Secția de Ortopedie a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani seconfruntă cu lipsuri elementare, dintre care cea mai urgentă este o adoua sală de operații.


„Avem sala, nu avem dotări”

Aceasta în condiţiile în care este o secție unde pacienții se prezintă în mod constant, inclusiv cu tumori osoase.
„Noi am început organizarea unei noi săli de operații pentru că nu mai avem capacitatea fizică de a ne dezvolta și avem nevoie de o a doua sală, obligatoriu, pentru a crește numărul intervențiilor chirurgicale și să scădem durata de așteptare a pacienților până la intervenția propriu-zisă. Doar cu o singură sală, fizic nu se poate opera, nu suntem mașini de cusut. Deci avem nevoie de o a doua sală pentru a putea opera în standarde”, a declarat dr. Radu Malancea, medic șef al Secției de Ortopedie.
Acesta a adăugat că sala există, dar lipsește dotarea spațiului.

Lipsește și artroscopul, o dotare cerută de cinci ani

Totodată, dr. Malancea a mai menționat și lipsa din dotarea Secției de Ortopedie a unui artoscop, instrument pe care continuă să îl solicite de cinci ani.
„Ne lipsește și artroscopul care ar completa paleta de patologie ortopedică la Botoșani, atunci m-aș putea mândri și aș putea spune că aici se poate face absolut orice”, a conchis coordonatorul secției.
Cu privire la achiziționarea artroscopului, managerul Spitalului Județean, Corneliu Mihai, a precizat că „este o dotare care se face conform legislației. Investiția este suportată în procent de 95% de Ministerul Sănătății, în timp ce Consiliul Local ar trebui să contribuie cu 5%”.
(C.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Secție supraaglomerată:paturi ocupate de pacienți cu fracturi ”de sezon”

loading...
Stimabilul din foto poate fi lesne incadrat in galeria scandalagiilor.Nimic nu-i convine,totu-i pute.Desi tot timpul a avut functii prin sanatatea botosaneana ,aportul lui la plus-valoarea acesteia a fost dintotdeauna nul.
5 noiembrie 2014, 13:47
Loading...
Loading...
Sondaj
Trebuie parlamentarii PSD să voteze moțiunea împotriva Cabinetului Grindeanu?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”O mașină cu capacitate mai mare poate ajunge la acele platforme cu probleme și să ridice gunoiul. Trebuie să încercăm să găsim mijloace tehnice astfel încât «să nu dăm foc la cojoc pentru doi purici». Pentru două ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5673 lei
USD
Dolarul SUA
4.0905 lei
CHF
Francul elveţian
4.2091 lei
GBP
Lira sterlină
5.2034 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6772 lei
XAU
Gramul de aur
165.1775 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2236 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4773 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0951 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.0923 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1738 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6141 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.