Pregătirea antiinfracţională şi antivictimală a minorilor reprezintă un scop permanent pentru poliţiştii botoşăneni, se arată într-un comunicat de presă trimis redacției astăzi, 11 februarie 2016.
Pentru realizarea acestuia, activităţi precum identificarea categoriilor de minori aflaţi în situaţii de risc, informarea lor în vederea adoptării unui comportament bazat pe respectarea legii şi a normelor sociale sau consolidarea parteneriatelor cu alţi factori de răspundere, constituie preocupări ale tuturor structurilor de poliţie. Astăzi, 11 februarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii – Inspectoratul de Poliție Județean Botoşani, împreună cu poliţişti de proximitate, s-au întâlnit cu peste cincizeci de copii aflaţi în sistemul de protecţie, fiind instituţionalizaţi în centre de plasament de tip clasic sau în complexe de tip familial. Astfel, poliţiştii au fost primiţi în vizită de către copii cu vârstele între șapte ani şi 18 ani, din cadrul Centrului de plasament „Prietenia” şi al Complexului „Cireşarii” din municipiul Botoşani. Temele de discuţie au acoperit un spectru larg, însă cu abordare specifică, pe categorii de vârstă.
Copiilor le-au fost prezentate şi explicate riscurile implicării în comiterea de fapte antisociale (inclusiv noţiuni despre răspunderea penală în cazul minorilor), efectele consumului de substanţe psiho-active, riscurile unui anturaj nepotrivit ori ale practicării jocurilor de noroc. A fost de asemenea abordată tematica traficului de persoane, copiii fiind învăţaţi să recunoască situaţiile de risc, în cazul acestui fenomen şi cum le pot evita. La finalul activităţilor, poliţiştii le-au explicat micuţelor gazde că pot oricând să le ceară ajutorul dacă sunt în pericol şi le-au lăsat următoarele:
SFATURI PENTRU VIITOR
- Ai grijă cum îţi petreci timpul liber, evită împrejurările care te-ar putea aduce în situaţia de a comite o faptă rea!
Nu lega prietenii cu persoane care au un comportament antisocial, care te îndeamnă la lucruri rele! Şi nu face nimic doar pentru a impresiona pe „şeful găştii”, fii tu însuţi şi vei fi mult mai apreciat! Gândeşte-te de două ori înainte de a te duce cu prietenii atunci când te cheamă să faceţi diverse lucruri rele (uneori privite ca « aventuri »), ale căror consecinţe pot fi grave !
- Ştim cu toţii că băutura cauzează foarte multe probleme. Din păcate, pentru mulţi tineri distracţia este condiţionată de consumul de alcool sau, mai rău, de droguri şi astfel se ajunge uneori la situaţii cu urmări nefaste. Nu vă distrugeţi viaţa ! Aveţi atâta tinereţe în suflete să vă puteţi distra şi fără aceste stimulente înşelătoare.
- Nu riposta la agresivitatea verbală şi evită agresiunea fizică! Nu te lua la bătaie cu colegii, pentru că, fără să vreţi, puteţi suferi accidente dintre cele mai grave! Limitează-te la posibilităţile băneşti de care dispui, dorinţa de a avea tot mai mulţi bani (uneori pentru că cei din anturajul tău au) a determinat mulţi tineri să comită infracţiuni! Atenţie: de la un simplu furt se poate ajunge uşor la tâlhărie! Este suficient ca, surprins în timpul săvârşirii furtului, autorul, încercând să se apere sau dintr-un impuls de moment, să devină violent şi… va fi vorba de tâlhărie. Iar acest lucru se va face bine simţit la « dozarea » pedepsei.
- Evită să intri în vorbă cu necunoscuţi! Evită deplasările pe timp de noapte, mai ales neînsoţit(ă) şi locurile izolate, lăturalnice, necirculate! Ascultă sfatul profesorilor! Fii convins că îţi vor întotdeauna binele!
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024