Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutura confirmat faptul că marți, 18 octombrie 2016 a fost invitat la sediul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, pentru audieri.
Acolo i s-a comunicat calitatea pe care o are în dosarul terenului pe care s-a construit Uvertura Mall, alături de alte persoane, fie că vorbim de funcționari din Primărie sau foști consilieri locali din mandatele anterioare.
”Ieri am fost citat și am fost la DNA Suceava în care mi s-a comunicat calitatea de suspect într-un dosar. Asta e ceea ce pot să vă spun despre ceea ce mi s-a întâmplat ieri. Sunt mai multe persoane cu această calitate”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Prejudiciul calculat în acest dosar se ridică la suma de 2 milioane de lei, a ținut să clarifice primarul, având în vedere că informațiile care au tot circulat în ultimele zile, în lipsa unei comunicări oficiale, ”pe surse” sunt multe și diversificate.
”Ca să lămurim niște lucruri, că am văzut așa niște informații contradictorii, fiecare în funcție de modul cum vrea să interpreteze, este vorba despre un prejudiciu care este stabilit în lei și nu în euro. Pentru că am văzut niște sume în euro, una e să fie roni și alta euro”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Edilul șef a declarat că diferența de sume este rezultată ca urmare a calculării a chiriei pe teren la momentul șantierului, adică a efectuării lucrărilor și cel în care mall-ul a devenit efectiv funcțional.
”Suntem într-o perioadă în care toți cei implicați nu putem să facem foarte multe comentarii, dar pot să vă spun că este vorba despre o diferență calculată într-o redevență care se datora contractului, organizării de șantier și de fapt a fost calculată ca și cum obiectul ar fi funcționat din momentul semnării contractului. Fiecare înțelege ce vrea, dar aici este diferența care apare, de sumă”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul a arătat că nu i s-a comunicat numele celorlalte persoane care au calitatea de suspect, sau martor, în acest dosar instrumentat de DNA Suceava.
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Incendiu URIAȘ: O femeie din Botoșani a rămas fără acoperiș deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Sute de botoșăneni AMENDAȚI de polițiști: S-au reținut și câteva permise
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024