Cadrul didactic de la Școala nr. 7 din municipiu cunoscut ca având antecedente de etilism cronic, a fost supus unei anchete după ce a fost acuzat că a lovit o elevă din clasa a V-a. Alexandru Boatcă a fost mustrat și își păstrează catedra de muzică.
Potrivit celor relatate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ), prin purtătorul de cuvânt, comisia de disciplină și-a încheiat activitatea.
”În data de 30 aprilie 2015 dlui a primit o observație scrisă dată de comisia de disciplină iar Școala Generală nr. 7 va monitoriza în permanență activitatea didactică a profesorului. S-a urmat procedura legală, observația scrisă este primul pas în sancționarea dlui profesor, sperăm să nu mai avem situații neplăcute acolo la școală”, a arătat Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al IȘJ Botoșani.
Deși nu este la prima abatere și în trecut profesorul de muzică a mai avut probleme cu faptul că venea băut la școală, procedural, nu poate fi exclus din sistem. Decât dacă ar săvârși fapte mult mai grave decât lovirea unui copil.
Ciprian Manolache: ”Comisia de disciplină a hotărât în urma anchetei să-i dea mustrare scrisă, cu recomandare de la medicul de la Medicina Muncii și pe viitor, dacă situația se repetă se va trece la o nouă procedură, la o nouă formă de sancționare care poate merge până la diminuarea salariului cu un anumit procent și chiar cu excluderea din învățământ. Dacă face fapte foarte grave, sperăm să nu se ajungă aici”.
Mai mult decât atât, Alexandru Boatcă se pare că și-ar fi recunoscut fapta și ar fi promis solemn că nu va mai repeta gestul. ”Profesorul a recunoscut, a primit informația scrisă, mai mult decât atât, a promis că pe viitor nu va mai repeta acțiunea pe care o cunoașteți”, a încheiat inspectorul școlar botoșănean. (G.E.)
MOBILIZARE cu peste 70 de forțe de ordine: Bunica Viorica găsită în apropierea unei păduri
Diana Arici
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Un sucevean a dat de probleme la Botoșani după ce l-au oprit polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
SEARA TRECUTĂ: Bunica Viorica a dispărut în drum spre casă
Diana Arici
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024