Ştiri
Pustai după remiza albă cu FC-ul: Am mâncat o pâine albă la Botoşani

Gaz Metan Mediaş şi FC Botoşani au remizat, luni, scor 0-0, într-un meci contând pentru etapa a cincea din noul sezon al Ligii 1, iar antrenorul Cristian Pustai a declarat, la finalul jocului, că este nemulţumit de cele şapte puncte strânse după primele cinci etape.

”Noi suntem vinovaţi că nu am câştigat. Am cedat pe final, nu am reuşit să înscriem, dar am mai greşit aşa, la partidele cu Poli Iaşi şi Concordia Chiajna. E un punct, se adună, se contabilizează, mergem înainte, cu alt moral. Când jucăm acasă vrem să facem spectacol, să vadă lumea că echipa joacă bine. E etapa a cincea, vine pauza, vedem ce se întâmplă. Vreau să revenim cu goluri, ne aşteaptă un meci greu la Bucureşti”, a declarat tehnicianul.

Pustai a vorbit şi despre reacţia nervoasă a lui Eric de Oliveira, în momentul schimbării, din minutul 71 al partidei. Tehnicianul medieşenilor a spus că fotbalistul încă are probleme cu greutatea.

”Acum a avut destul timp să vină, să se antreneze. Eric ar trebui să fie supărat pe el, are probleme cu greutatea”, a mai spus acesta.

Tehnicianul medieşenilor spune răspicat că cele şapte puncte reuşite la finalul primelor cinci etape din Liga 1 sunt puţine şi că etapa viitoare, atunci când echipa sa va evolua contra lui Dinamo, speră să câştige toate cele trei puncte, potrivit ziarului Pro Sport.

"Sunt lucruri normale, am mâncat o pâine albă la Botoşani, am lăsat loc de ”bună ziua”, ne-am descurcat destul de bine. Şapte puncte după cinci etape sunt puţine. Dinamo n-a mai pierdut de mult pe teren propriu, trebuie şi noi să credem în şansa noastră. În doi ani se poate construi o echipă puternică la Mediaş", a conchis antrenorul lui Gaz Metan.
 

Vezi și: Pustai vs Grozavu – Meci nedecis la Mediaș, FC Botoșani vine acasă cu un punct 

Loading...
loading...
Loading...
Sondaj
Cine se face vinovat de explozia din strada Primăverii?
Proprietarul apartamentului
Furnizorul de gaz
Autoritățile
Firma care lucra în bloc la instalație
Altcineva
Declaraţia zilei
„Nu uit ce s-a întâmplat anul trecut! În ultima etapă, când eram la Pandurii, Botoşani a jucat de parcă avea un meci capital, deşi era scăpată de griji. Eu nu uit uşor!”, Flavius Stoican înainte de meciul cu FC Botoșani ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.5989 lei
USD
Dolarul SUA
3.8275 lei
CHF
Francul elveţian
3.9885 lei
GBP
Lira sterlină
5.1871 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4398 lei
XAU
Gramul de aur
161.8424 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2173 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4914 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0833 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1258 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1761 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6181 lei
Vremea
astăzi
Botosani
13.7 o C
Dorohoi
13.7 o C
Bucecea
13.7 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
13 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.