Ioan Beşa, bărbatul care l-a ucis cu sălbăticie pe polițistul Sorin Vezeteu în gara din Suceava, ar fi fost depistat mort în Penitenciarul Botoşani într-o poziţie neobişnuită.
Antena 1 susţine că tânărul ar fi fost găsit de agenţii de pază spânzurat în celula sa. La faţa locului au fost solicitate cadrele medicale, care au constatat decesul deținutului.
Primele semne de întrebare privind moartea criminalului de la Suceava nu au întârziat să apară. Astfel, poziția în care a fost găsit corpul acestuia este cel puțin ciudată. Potrivit unor surse, Beșa ar fi fost găsit pe burtă, legat atât de mâini cât și de picioare.
Botoşăneanul a relatat încă din ziua morţii lui Ioan Beşa că acesta se afla într-o poziţie ciudată, cu picioarele legate spre spate.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tânăr din Botoșani, nominalizat într-o competiție a creatorilor de conținut culinar
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Silviu Prigoană a murit într-un restaurant
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Două zile de spectacol la Teatrul Vasilache cu „Ursul păcălit de vulpe”
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Angajări la Urgențe: Posturi de asistent scoase la concurs
Oana Sava
Nov 12, 2024