Fostul premier al României Petre Roman, căsătorit cu botoșăneanca Silvia Chifiriuc a ajuns, marţi dimineaţă, la sediul Parchetului General.
Acest a fost chemat de procurorii militari pentru a i se aduce la cunoştinţă actul de inculpare în dosarul Mineriadei.
Petre Roman nu a făcut declaraţii jurnaliştilor în momentul în care a ajuns la sediul Parchetului General. Acesta este acuzat de infracţiuni contra umanităţii, inculparea fiind unul dintre actele procedurale anterioare trimiterii în judecată. În perioada evenimentelor din 1990, Petre Roman era premier al României.
Şi fostul preşedinte al României din acea perioadă, Ion Iliescu, a dobândit calitatea de inculpat în dosarul Mineriadei, acesta prezentându-se luni la sediul parchetului. Ion Iliescu nu a dat declaraţii procurorilor.
Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, dar şi fostul premier Petre Roman, precum şi Gelu Voican-Voiculescu, Virgil Măgureanu şi alte persoane au fost inculpate în dosarul Mineriadei din 1990, au anunţat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 23 decembrie, de la acea dată fiind chemaţi toţi cei care sunt vizaţi de anchetă pentru a fi înştiinţaţi. (Sursa: Mediafax)
ACUM: Candidatul MRS la Primăria Botoșani, LIVE cu... panouri la Botoșăneanul TV – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 23, 2024
Coadă la sărmăluțe și vin, caserole împărțite sub ochii polițiștilor – VIDEO
Oana Sava
Apr 23, 2024
Conferință organizată la București privind un proiect, inclusiv pentru deținuții din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Taxe și impozite mai mari de anul următor: Se schimbă modul de calcul
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024