Ministrul Educației, Liviu Pop, a cerut inspectorilor școlari generali să verifice până la 1 decembrie situația elevilor care au fost dați afară din sistem.
Aceste verificări au fost solicitate pornind de la datele deținute de minister prin intermediul SIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) care arată că din trei milioane de elevi, la nivel național, în învățământul obligatoriu, 10% au fost raportați ca exmatriculați anul trecut.
„Dl ministru aseară ne-a transmis să reverificăm în aplicația SIIR aceste date statistice vis a vis de elevii exmatriculați. Începând de astăzi (n.r. marți, 14 noiembrie) se verifică fiecare unitate de învățământ prin aplicație, dacă se confirmă datele pe care dlor le-au transmis sau nu se confirmă. Acolo unde vor exista anumite erori, vor fi făcute modificările necesare”,
Gabriel Hârtie, inspector școlar general
Elevii pot fi exmatriculați din cauza absențelor sau din motive de disciplină.
La Botoșani, înainte de verificări datele statistice arată că în anul trecut școlar numărul de elevi exmatriculați a fost de 272, adică 2,51% raportat la numărul total ce intră sub incidența posibilității exmatriculării, respectiv 10.844 elevi.
În schimb, procente crescute sunt înregistrate la corigențe și elevi repetenți, unde numărul celor rămași în urmă cu învățătura, practic se dublează.
Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri naționali pentru a doua oară
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Happy Cinema anunță filme pentru întreaga familie la sfârșit de săptămână - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Muzeul multimedia din subteranul Centrului Istoric va fi deschis și pentru botoșăneni – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 19, 2024