Pentru al 17-lea an consecutiv, Înalt Prea Sfinția Sa, Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe, marcată în fiecare an pe data de 23 aprilie.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei ne-a onorat cu prezența și anul acesta când, pentru prima dată a trebuit să îndure frigul crâncen de afară. A mărturisit la final că nu a mai simțit temperaturi atât de scăzute de când tot vine la Botoșani.
Astfel și slujba oficiată a fost mai scurtă față de alți ani.
La final, când a coborât din altarul de vară amenajat în curtea Bisericii Sfântul Gheorghe, credincioșii au năvălit spre înaltul prelat pentru a primi binecuvântare.
Tabloul a fost unul impresionat cu zeci și zeci de mâini întinse către mitropolitul pentru care, a fost aproape imposibil să le atingă capetele tuturor.
La fel s-a întâmplat și la plecare, drumul spre mașină fiind unul anevoios din cauza oamenilor care se zbăteau să ajungă la Sfinția Sa. Au intervenit polițiștii pentru a-l ajuta să urce în mașină.
Chiar și cu aglomerația creată, ÎPS Teofan a păstrat o atitudine calmă și un zâmbet blajin pe chip continuând să atingă oamenii care cereau binecuvântare.
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
ANUNȚ Tribunalul Botoșani: Transferul unor mijloace fixe și obiecte de inventar fără plată
Gabriela Erdic
Apr 25, 2024
Sute de locuri puse la dispoziția tinerilor care vor să devină pompieri
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Șoferi de microbuz AMENDAȚI de polițiști după un control în trafic: Câțiva călători, dați jos
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024