Cel mai bun absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București provine din Botoșani. Anul acesta și-a terminat studiile superioare ca șefă de promoție cu nota 10:00.
Este vorba de Diana Tatiana Pleșca, fiica Simonei și a lui Iuri Pleșca. Tânăra a învățat la Colegiul Național Mihai Eminescu, unde a luat bacalaureatul cu 9,88, clasându-se pe locul 5 în tot județul. Apoi și-a îndreptat pașii spre domeniul juridic, făcându-l foarte bucuros pe bunicul său, nimeni altul decât fostul consilier județean Eugen Nițură.
”Sunt foarte mândru cu nepoata. Este de excepție, a avut 10 pe linie în toată facultatea. Și mama ei a fost premiantă și olimpică”, ne-a mărturisit Eugen Nițură, actual președinte al PRM Botoșani.
Mama proaspetei absolvente este inginer horticultor și este director general la o societate comercială, iar tatăl, Iuri Pleșca, este inginer agronom, fiind acționar la o firmă care lucrează circa 1.000 de hectare de teren.
”Mă simt emoționată deoarece în această sală sunt oameni care au fost mereu în culise, dar a căror importanță este incontestabilă, oameni care ne iubesc necondiționat și care au fost alături de noi în orice situație, atunci când ne-a fost greu, oameni care au făcut sacrificii de care nu vom ști niciodată. Acești oameni sunt părinții noștri cărora le mulțumim pentru tot efortul făcut”, a spus Diana Tatiana Pleșca, la cursul festiv, moment în care din sală s-au auzit ropote de aplauze.
Diana Tatiana Pleșca își dorește să devină magistrat. (S.B.)
VEZI VIDEO LA 35:30
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024