O cunoscută societate de asigurări intră în faliment, asta după ce Autoritatea pentru Supraveghere Financiară a luat această decizie, anunță Ziarul Financiar.
Potrivit jurnaliștilor de la publicația mai sus menționată, din boardul Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF) care s-a întrunit pentru a decide soarta societății Astra Asigurări, a făcut parte și Gheorghe Marcu, fost lider al Partidului Social Democrat (PSD) Botoșani, fost om politic cu funcții în Parlament și în Consiliul Județean Botoșani.
Alături de acesta, au pecetluit soarta societății și președintele ASF, Mișu Negrițoiu, vicepreședintele responsabil cu sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare, Mircea Ursache, vicepreşedinte pe sectorul asigurărilor şi reasigurărilor, Marius Vorniceanu, vicepreşedinte membru executiv responsabil pe sectorul sistemului de pensii private, Ioan Giurescu, prim-vicepreşedinte repsonsabil cu sectorul asigurărilor, Cornel Coca Constantinescu, precum și membru neexecutiv, Albin Biro.
Totodată, ASF a făcut promisiuni că va proteja interesele celor aproape două milioane de clienți ai Astra Asigurări, al cărei faliment produce o pagubă de un miliard de lei.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024