Un accident de circulație s-a produs în această dimineață, 16 noiembrie 2015, în zona Dealu Mare.
Din primele informații, un autoturism marca VW Transporter s-a răsturnat, iar doi pasageri au fost răniți, după ce șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar din cauza poleiului autovehiculul a derapat și s-a izbit violent într-un parapet. La fața locului au sosit imediat echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) și de la Poliție. Oamenii legii efectuează cercetări în acest caz. Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati pentru a primi îngrijiri medicale.
(G.E.)
ACUM: FC Botoșani joacă meciul meciurilor în fața a peste 6.000 de oameni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Apă cu porția în municipiul Dorohoi – ANUNȚUL Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024