Câteva zeci de elevi de la liceele şi colegiile municipiului Botoşani s-au anunţat să participe, alături de dascălii lor, la sărbătoarea Uniunii Europene ce va fi organizată luni, 9 mai, la Instituţia Prefectului.
Dedicată dezvoltării economice a uniunii, Ziua Europei din acest an îi va da ocazia prefectului Dan Nechifor să premieze tinerii care au câştigat distincţii pentru proiectele realizate prin fonduri europene. Elevi ai Colegiului Naţional “A. T. Laurian”, ai Școlii Gimnaziale nr. 17 Botoşani, dar şi de la şcoala nr. 1 Vlădeni vor fi printre cei premiaţi pentru proiecte precum, “eEschool”, “Harta europeană a muncii” sau “Mythological Encyclopaedia”.
Cu un deosebit interes va fi, cu siguranţă, urmărită şi prezentarea tânărului de la Palatul Copiilor, care, sub îndrumarea profesorului coordonator Grigore Luisian, a primit trofeul concursului la Campionatul Naţional de Robotică "Cupa Chindiei" de la Târgoviște, din acest an. Nu vor lipsi prezentările semnificaţiilor zilei de 9 Mai şi nici expoziţia de peste 200 de desene realizate de elevi ai şcolilor generale nr. 7 şi 11 din Botoşani.
Declaraţia Schuman va fi citită în acest an de către elevul Ioan Agavriloaie din clasa a IX-a H a Colegiului Național „A. T. Laurian”.
CITEȘTE: Ziua Europei sărbătorită de elevi cu prefect şi surpriză de senatoareFOTOGALERIE
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024