Peste 4.000 locuri de cazare sunt înregistrate la Botoșani, conform datelor actualizate oferite de Direcția de Statistică. Dintre acestea, în jur de 2.700 sunt la hoteluri, iar diferența la pensiuni turistice sau agroturistice. În municipiul reședință de județ, cele mai importante unități de cazare se pot număra pe degetele de la două mâini. Dar cu ce impresii pleacă turiștii care aleg Botoșani?
Avem un Centru Național de Informare Turistică și suntem într-o continuă ”vânătoare” de turiști, unii ne spun ”județul geniilor” cu meleaguri pe care au pășit personalități precum Mihai Eminescu, George Enescu, Ștefan Luchian sau Nicolae Iorga. Dar suntem pregătiți să-i primim pe turiștii care vor să ne cunoască?
Răspunsul este oferit tot de cei care au vizitat orașul din nordul țării și care și-au lăsat impresiile pe un site de profil (booking.com/). Și laude și critici deopotrivă.
Unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Botoșani, Rapsodia situat în zona ultracentrală. Iată ce spun cei care au avut cameră aici:
• Unul dintre cele mai frumoase hoteluri. Personalul extraordinar de amabil, atât la Recepție cat si la restaurant. Mic dejun foarte bun, variat, gustos. Amplasare foarte buna. Camerele foarte frumoase si curate.
• Mocheta din camera murdara,patata;parcare nerezervata ,camere mici ,nu se incadreaza la hotel de 4*
• Personal amabil ,micul dejun variat,lenjeria curata si de buna calitate,amplasare centrala
• Mirosul din camera. A fost singurul lucru care mi-a displacut.
• Internetul in camera este inexistent.
• Totul la superlativ, Curatenie, personal, mancarea la restaurant exceptionala, micul dejun foarte bun si bogat.
• Nu am avut apa calda dimineata ..
• N-ar strica o atentie mai mare la detalii si mentenanta. Obiectele sanitare din baie fie montate neglijent fie intretinute precar. (de ex. usile la cabina de dus nu se deplasau usor si apa nu se scurgea din cada de dus.
Obiceiul locului de a da muzica cat de tare pot boxele trebuie neaparat limitata. Proprietarii sa se hotareasca daca este un hotel sau un club. Nu era nunta, dar galagia de muzica, chicoteli si fluieraturi a continuat pana pe la 1.00 noaptea auzindu-se chiar si la etajul 3 foarte puternic. Si asta intr-o miercuri. Nici nu-mi pot imagina experienta turistilor cazati cand se desfasoara o nunta...
Hotelul este situat chiar in centru langa zona pietonala. Parcare subterana, camera ok.
La distanță foarte scurtă se află Hotel Maria, poziționat pe Pietonalul Unirii, una dintre cele mai circulate alei pietonale din municipiu. Impresii:
• Super m-am simțit ca în familie staff-ul super totul ok cel mai simpatic hotel din Botoșani merita 10!!
• Sunt un client vechi al acestui hotel, dar din pacate in loc ca serviciile si amabilitatea sa progreseze, ele din contra au scăzut ca intensitate! Eu multumesc celor de la Hotel Maria pentru clipele frumoase oferite dar consider ca se îndreaptă spre o directie gresita din punct de vedere al serviciilor oferite! Plusuri: Amplasarea hotelului!
• Dus defect...baia sub orice critica. Fara bufet in camera. Televizor vechi si cu careva programe , 3 sau 4, Mic dejun de cantina...
• Televizoarele din camera ar trebui schimbate. Camera arata asa bine, singurul lucru discordant fiind televizorul de moda veche. Plusuri: Amplasare hotelului, personalul amabil, dotarea camerei
• Camerele pentru marea majoritate a vizitatorilor sunt invechite un aer de prafuit cam asta e senzatia generala.... desi am rezervat o camera de lux in urma vizionarii prezentarii pe site...rezervarea s-a dovedit a fi un apartament care nici pe departe nu semana cu filmul de pe site, dar in acelasi pret...posibil acele camere sa fie doar pt clienti VIP sau pur si simplu doar cu titlu de prezentare pe site... masa de seara nu am putut sa o servim la restaurantul hotelul datorita faptului ca era inchiriat, alt loc indicat de personalul hotelului pentru servirea mesei tot in incinta hotelului avea aspectul unui restaurant satesc in care fumul de tigara si berea erau elementele principale...instalatiile de climatizare nu functionau posibil sa fi fost oprite desi am incercat sa le pornesc - noaptea afara au fost 0 grade. Micul dejun a fost consistent dar nu in regim bufet suedez....doar pe baza de comanda. Plusuri: amplasamentul central...
Hotel Belvedere se regăsește pe Bulevardul Mihai Eminescu în apropiere de grădina publică cu același nume. Păreri:
• Locatie excelenta. Parcare gratuita.
• Se aude totul din camerele alaturate. Plusuri: Amplasarea si mancarea
• Totul a fost excelent recomand hotelul
• Micul dejun putea sa fie mai bogat cel putin la nivelul locatei. Lipsa unor fructe, ceva dulce care sa dea gust cafelei, zacusca, o salata de vinete,etc. Daca erai la regim sau tine ai post oferta era slabă! Plusuri: Amplasarea si curățenia
• Presiunea scazuta a apei. Hotel cu o amplasare excelenta, personal profesionist si foarte amabil, camerele foarte curate, categoric un hotel care merita 4 stele.
• Mic dejun bufet suedez in ani trecuti cind am fost cazat a fost A la Carte si a fost mai gustos si mai bun. Acuma a fost cu 10 lei mai scump si cind am coborat la sala de mese nu am gasit nimic prajit numai gustare rece si nu a mers termosul de cafeaua. In rest ok. Plusuri: Elegant si este situat chiar in centrul orasului.
Hotel Tex Club poziționat pe strada Primăverii din municipiu este de asemenea rezent pe pagina electronică de profil. Părerile celor care au cumpărat o cameră:
• Doamna din restaurant putea fi mai atenta. Camera foarte mare. Zona linistita. Curatenie
• Plapuma destul de mica fata de pat iar patul cam mic pentru ideea de matrimonial. presiune scazuta la apa(cu greu am facut un dus).
• Personalul care deserveste restaurantul are o atitudine impecabila
Hotel Rareș, situat în Centrul Istoric al Botoșaniului:
• E hotelul ce-mi ofera conditii foarte bune la un pret rezonabil.
• Zgomotul pe timpul zilei si mai ales pe timpul noptii de la conlocuitori ai tarisoarei noastre.....pe romaneste romi de la puradei pana la bosorogi. Plusuri: Hotelul este central, curat, personalul amabil, MD acceptabil fara alacarte, lipsa unui meniu variat la restaurant.
• Nu am ce comenta. Preturile sunt accesibile, curatenia, linistea si vorbele bune din partea personalului.
• Fara caldura si fara apa calda iar panzele de paianjen tronau deasupra capului. Locul amplasarii.centrul vechi.
• Inca de la receptie,proaspat sosit, mi s-a cerut "plata inainte" ca la felinarul rosu.Lenjeria din camera putea a nespalata,m-am culcat imbracat.Personalul trebuie trimis iute,iute la reciclare sau cel mai bine sa fie concediat.Locatia din jur colcaie de tiganime,sper sa nu fiu acuzat de rasism dar nu te simti in elementul tau,seara tarziu,pe clar de luna cand vrei sa decoperi cate ceva din misterul centrului istoric al Botosaanilor atita cat a mai rams,adica din imprejurul acestui hotel. Nimic,dimineata nici nu am mai cerut micul dejun (inclus in pret) si am tulit-o.Adio i n-am cuvinte !
Hotel Europa se află în apropiere de Centrul Istoric al orașului și de Biserica Sf. Gheorghe, apărătorul spiritual al municipiului Botoșani. Au fost mulțumiți sau nemulțumiți turiștii?
• Miros de fum de tigaia. Muzica tare de la club.
• Am facut rezervare la aceasta locatie pentru trei nopti de cazare insa am stat 30 de minute. Am intrebat receptia daca este singura camera care are problem cu a.c. in ideea ca putem schimba camera sau sistemul de ventilatie este acelasi in tot hotelul pentru ca la parter si in restaurant temperatura mi s-a parut mai normala, raspunsul a fost ca asa functioneaza ventilatia. Miros insuportabil in camera de fum de tigara, aer conditionat nu exista, exista o climatizare (ventilatie) pe care intra aer cald cu un miros insuportabil de hazna.
• Saltelele de pe pat sunt extreme de uzate, cearceafurile gaurite si de o culoare incerta, prosoapele din baie sunt gri si destramate, de cosmetice nu pot aminti pentru ca sunt pensiuni care detin cosmetice in baie nu ce am gasit noi in acest hotel. Minibar inexistent, exista doar ca mobila nefunctional insa. Am incercat sa deschidem geamurile. Glafurile scorojite au urme de la geamurile deschise, nu exista plase la geamuri dar exista tantari morti in camera. Nu stiu cum detine acet hotel 4 stele, personal voi sesiza Ministerul Turismului pentru ca mi se pare inacceptabila incadrarea acestui hotel. Plusuri: Locatia hotelului, atat.
• Lipsa aerului condiționat , clubul de noapte(zgomot), mobilierul foarte îmbătrânit etc
• Miros de tutun exagerat, o imbacseala greu de descris. In camera mirosea, efectiv, a bar. Curatenia lasa de dorit. Pete pe pereti, pe covoare, pe lenjerii etc. Totul este vechi si uzat, neingrijit.
• Dupa ce am platit am avut supriza sa ni se ceara bani in plus pe motiv ca deja facusem rezervare pe internet, desi la receptie ni s-a zis un pret mai mic. Apa calda nu curgea, internet nu este. Trebuia sa fim informati de la inceput de aceste lucruri, nu sa ne trezim ulterior cu surpriza ca nu puteam face o baie. Plusuri: Este de apreciat amabilitatea personalului, si cam atat. Mic dejun bun.
Hotel Premier este situat la ieșirea din municipiu spre Suceava și i-a aparținut în trecut Mihaelei Borcea.
• Micul dejun este meschin. Nu poti alege, indiferent daca tii un regim sau nu mananci anumite produse. Asta e asta mananci. Ospatarii cam acri.
• Nu mi-a placut faptul ca nu era pusa pilota pe pat ,doar un cearsaf de pilota de 1 persoana desi era pat matrimonial. Pilota era in dulap. Trebuia sa imbrac eu pilota? Dulapul este foarte mic.Exista minibar dar este aproape gol, doar 2 sticle de vin. Nici macar apa sau un suc. Camera este foarte mica desi in fotografii ai impresia ca este mai spatioasa. La baie era doar 1 prosop de mina desi eram 2 persoane, de la cabina de dus curge apa pe jos si se uda toata baia. De asemenea nu au bufet la mic dejun ceea ce nu este bine. Plusuri: Hotelul este OK de afara si personalul amabil
• Curat , cald ; restaurant bun, parcare
Pensiunea Bianca se află la aproximativ 1 kilometri față de centrul orașului:
• Mi-a placut ospitalitatea pensiunii si personalul.
• Nu ne-a placut ca am avut greu acces la fereastra. Nu ne-a placut accesul spre Pensiune( drumul pietruit). Nu ne-a placut amplasarea Receptiei la etajul 1, ar fi mai potrivit sa fie la parter, in apropierea intrarii. Ne-a placut ca a fost liniste si nu am fost deranjati cu nimic. Ne-a placut terasa unde am petrecut seri linistite admirand stelele si dimineti placute, avand la vedere piscina si si multe si frumoase flori.
• Ce va putem spune este ca noi ne cazam la aceasta pensiune de aproximativ 6 ori pe an de vreo opt ani incoace.Suntem mai mult decat multumiti de absolut tot ceea ce se ofera in aceasta pensiune(cazare, curatenie, mancare).Raportul calitate -pret este excelent comparand cu multe alte pensiuni din tara la care ne cazam(datorita locului de munca pe care il avem). In aceasta pensiune se pune pret pe calitate si confort. Vom reveni cu drag ori de cate ori vom avea treaba in Botosani.
• Drumul pietruit de 300 m inainte de a ajunge. Nunta stil moldovenesc.
• Pensiunea e amplasata departe de centru, in camera a fost zgomot datorita unei nunti, seful de receptie care ne-a primit a fost nepoliticos, nepregatit, rautacios, lipsit de profesionalism. Camera a fost relativ curata, lenjeria parea folosita si era patata. Personalul de la bucatarie / restaurant a fost amabil. Parcarea generoasa.
TOP hoteluri Botoșani după notele date de turiști:
Belvedere – nota 9
Rapsodia – nota 8,5
Hotel Maria - nota 8,5
Hotel Tex Club - nota 8,3
Pensiunea Bianca - nota 8,1
Hotel Premier - nota 7,4
Hotel Rareș - nota 7, 2
Hotel Europa - nota 6,7
Aproximativ 10.000 de turiști au vizitat județul Botoșani în 2015. Numărul acestora ar putea crește în anul ce tocmai a început dacă administratorii acestor unități hoteliere ar putea ține cont și de opinia celor care i-au criticat pentru a-și îmbunătăți serviciile.
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024