Preşedintele Federaţiei Sanitas Botoşani a decis să se retragă, după aproximativ 25 de ani de activitate. Octavian Dumitru a preluat funcţia de conducere a organizaţiei tocmai în 1999. Mandatul, al patrulea, îi expiră în ianuarie 2017, însă a decis să părăsească funcţia cu un an înainte şi va demisiona în ianuarie anul viitor.
În ceea ce priveşte motivele care l-au determinat să ia această decizie, Octavian Dumitru spune că acestea sunt mai degrabă personale. De asemenea, mai spune că atmosfera din interiorul organizaţiei s-a schimbat mult şi nu mai este prielnică obţinerii rezultatelor. “Consider că e cazul. Nu ştiu, sunt situaţii diverse care dau un fel de atmosferă care nu este pentru lucru. Poate sunt şi eu unul din motive, dar nu numai eu. E o atmosferă în care fiecare are nemulţumiri, fiecare are reproşuri, aşa că e momentul să mă retrag, zic eu. Decizia este personală şi fără să o justific dar, v-am spus, atmosfera nu mai este cea pe care o ştiam eu şi pe care mi-o doream, de lucru şi de unitate. În condiţiile astea trebuie să faci un pas înapoi. Începând cu ianuarie 2016 cred că, de fapt sunt sigur pentru că asta e decizia pe care am luat-o, să-mi dau demisia şi să las locul altora”, a spus Octavian Dumitru, preşedintele de 17 ani al Sanitas Botoşani.
El este unul dintre cei aproximativ 20 de membri fondatori ai sindicatului, la Botoşani. De fapt acesta a luat fiinţă, imediat după revoluţie, la începutul anului 1990, la Spitalul Orăşenesc Săveni, unde Octavian Dumitru era asistent medical. În scurt timp majoritatea angajaţilor din sistemul sanitar botoşănean au devenit membri. La început a fost gândit ca o organizaţie destinată exclusiv persoanelor “de la patul bolnavului”. “În martie 1990 era deja înscris în registrul special al Judecătoriei Dorohoi. Acolo la început, la Săveni, am avut în jur de 350 de membri de sindicat, a fost un număr destul de mare, inclusiv cei care lucrau în dispensarele medicale din jur erau membrii noştri de sindicat”, povesteşte preşedintele Sanitas.
Pe la jumătatea anilor 2000, Sanitas ajunsese să aibă peste 2.500 de membri. Cu timpul însă numărul angajaţilor din sănătate a scăzut fiindcă s-a redus numărul paturilor din cadrul spitalelor şi la fel s-a întâmplat cu numărul membrilor de sindicat. Acum Sanitas are 1.632 de membri iar Octavian Dumitru este al patrulea preşedinte al organizaţiei. Gheorghe Foca a fost primul. Au urmat Marcela Pleşcanu şi Gheorghe Amarghioalei, care a demisionat în 1999. În aprilie acelaşi an, şefia a fost preluată de Octavian Dumitru.
“Acum lucrurile s-au schimbat mult şi nu mai e la fel. Sindicatul Solidaritatea intră peste tot şi influenţează lumea, deşi nu au cu ce, nu au ce să aducă bun. Vin şi spun că primesc bani, că fac, că rezolvă probleme, rezolvă şi ei atât cât se poate în baza unor legi care sunt în România, şi la noi, dar la noi nu se poate vorbi că nu a fost interes, că nu a fost atenţie faţă de personal, dar sunt unii care sunt supăraţi, sunt frustraţi şi reuşesc să îi ademenească cu asemenea, cu nişte avantaje declarative. Sunt nişte lucruri pe care eu nu prea le pot înţelege. Fiecărui membru Sanitas i se pare că să mai încerce o variantă, fiindcă că până la urmă, ştiţi ce se întâmplă, merg acolo şi vin înapoi, că aş vrea să se ştie. Sindicatul cadrelor medicale şi nemedicale din România este Sanitas, pentru aceasta a început activitatea sindicală, pentru tot personalul care lucrează în sistem”, mai povesteşte liderul de sindicat.
Octavian Dumitru spune că este mulţumit de activitatea sa de până acum.
“Lumea a înţeles că noi pentru noi facem ceva şi facem ceva care să ne ajute la rezolvarea problemelor noastre de ordin salarial. Pe toate etapele astea, noi am fost prezenţi, la nivelul judeţului, acolo unde se hotăra ceva. Am făcut de toate, de la discuţii şi întâlniri, la proteste, mitinguri si manifestări judeţene, greve generale la nivelul spitalelor din judeţ, am participat la mitinguri la nivel naţional, de fiecare dată, acolo am participat cu un număr destul de mare de membri de sindicat. Personal pot să spun că am participat şi la Bruxelles. Dar pot să mai vorbesc si de alte forme de a-ţi ajuta colegii prin întâlniri la nivel judeţean si naţional, am participat la majoritatea întâlnirilor pe care le-am avut cu miniştri, am avut la nivel de consiliu naţional şi am avut si la nivel de judeţ. Prezenţa de fiecare dată a reprezentanţilor MS a însemnat de fiecare data întâlniri cu noi. Am avut întâlniri cu profesorul Beuran, cu ministrul Brânzan, cu ministrul Cseke, am stat de doua ori de vorba cu Nicolaescu, cu ministrul Cepoi ministru, am stat de vorba cu ministrul Bănicioiu, am fost nevoiţi să cer nişte audienţe pe care le-am primit. În ultimii 17 ani am avut o mare responsabilitate fiindcă pe mine m-au interesat toţi colegii mei şi fiecare în parte. Şi de fiecare dată încercam să găsim soluţii. Şi s-au găsit de cele mai multe ori”, a mai spus Octavian Dumitru.
În vârstă de 67 de ani, Octavian Dumitru spune că nu ştie cu ce se va mai ocupa după demisie. Cel mai probabil tot timpul îl va dedica familiei sale de la Săveni.
După demisia sa, până când se va decide să se organizeze alegeri, sindicatul va funcţiona cu un prim-vicepreşedinte, funcţie deţinută în prezent de Lia Temciuc şi 3 vice-preşedinţi.
MAI: Zeci de semnalări privind continuarea propagandei electorale în Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Biroul Electoral Central a publicat buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 – turul I
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024