Top News
Durere fără margini: Fată de 27 de ani adusă în sicriu acasă, din străinătate – FOTOGALERIE

Pentru familia Chiriac din Botoșani Crăciunul din acest an a fost cu siguranță cel mai trist din întreaga viață. Cu mai puțin de o săptămână înainte de marea sărbătoare a iernii părinții au primit cea mai cruntă veste posibilă.

Răceala fatală

Adriana, fata lor plecată la muncă în Irlanda, pe care o știau sănătoasă, a încetat subit din viață. A murit în locuința pe care o avea închiriată în orașul Bray și în care stăteau împreună cu prietenul său, Costel Rusu. O insuficiență cardică i-ar fi pus prematur capăt zilelor. Dusă la autopsie chiar în Irlanda, medicii au explicat că o răceală gravă, netratată corespunzător, i-ar fi fost fatală.

Adusă acasă cu donații

A urmat ”Odiseea” revenirii în țară. Repatrierea presupunea costuri de câteva mii de euro, care nu puteau fi suportate nici de prieten și nici de familie, așa că s-a demarat o campanie online de strângere de fonduri. S-au depus bani inclusiv la o alimentară frecventată de români, care, mișcați de drama incredibilă, au contribuit fiecare după puteri, astfel încât într-un timp foarte rapid s-a reușit să se adune suma necesară repatrierii.

Primită de zeci de oameni în lacrimi

Chiar și în aceste condiții, Adriana Chiriac a ajuns acasă abia pe 29 decembrie. Aceasta și pentru că a fost adusă cu o mașină și nu pe calea aerului, iar timp de două zile nu a putut fi traversat Canalul Mânecii. Ieri la amiază, o mașină destinată celui mai nefericit tip de transport a parcat în curtea Bisericii Bunavestire din municipiul Botoșani. Era așteptată de zeci de oameni care au izbucnit în plâns. Sicriul alb și închis era ancorat la propriu de caroserie și a fost scos pe brațe de oamenii prezenți în curtea lăcașului de cult. În camera mortuară au intrat mai întâi părinții, rudele, prietenii și cunoștințele așteptând câteva minute afară.
Costel Rusu, prietenul său, urma să sosească în România cu avionul.
Adriana Chiriac era singură la părinții.
Sâmbătă va va face ultimul drum în această lume.


Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace

Tânăra moartă în Irlanda, adusă acasă după Crăciun cu donaţii la alimentară

 

loading...
Multa putere parintilor ei,pentru ca ei sufera fara margini si nu cumva sa se indeparteze de Dumnezeu dupa acest necaz deoarece numai asa fetita lor va fi inger acolo sus!...Dumnezeu sa aiba grija de ea !
30 decembrie 2016, 13:53
Loading...
Loading...
jobs by neuvoo neuvoo.ro
Loading...
loading...
Sondaj
Sunteți mulțumiți de intervenția autorităților după prima ninsoare din această iarnă?
Da
Nici da, nici nu
Nu
Nu am ieșit afară
Declaraţia zilei
„Sentimentele sunt amestecate, pe de o parte mă bucur pentru faptul că în calitate de deputat pot continua și pot promova anumite probleme care au apărut în învățământul botoșănean. Nu numai promova, dar mai mult rezolva. ...
Loading...
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.4955 lei
USD
Dolarul SUA
4.2279 lei
CHF
Francul elveţian
4.1918 lei
GBP
Lira sterlină
5.1959 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6684 lei
XAU
Gramul de aur
163.0860 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2093 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4565 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1792 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1638 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1663 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6046 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
© Copyright 2009 - 2017 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.
loading...