Una dintre cele mai revoltătoare situații se regăsește la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) unde postul de director executiv adjunct este blocat de o persoană care a cam trecut de stadiul în care poate fi considerată aptă. Pentru că nu e nici măcar în stare să vină la serviciu.
Dan Constantin Ștefan pare să fie dintotdeauna director la AJOFM, sprijinit fiind de fostul PDL. Au tot existat discuții și persoane propuse politic pentru schimbarea sa de pe funcția de conducere, însă nici una nu s-a mai concretizat.
Între timp, ex-democrat liberalul a rămas în fruntea instituției însă dă arareori pe la birou. Anul acesta de exemplu din 78 de zile a fost prezent la serviciu 11 zile.
Iar singurii care pot interveni sunt cei de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).
”El este salariatul ANOFM, nu este salariatul AJOFM. O măsură dacă se poate lua, doar la nivelul Agenției Naționale. Și mai mult decât atât, dacă aș vrea, să presupun că aș vrea să îl introduc într-o comisie de disciplină, nu eu sunt cel care pot face chestia asta ci ANOFM”,
Teodor Dimitriu, director executiv AJOFM
Dan Constantin Ștefan are, se pare, o gravă problemă cu alcoolul. Aceasta ar fi principala cauză a problemelor sale, fiind unic întreținător de familie, el având în grijă un copil. Și-ar fi pierdut și locuința de la Botoșani iar în prezent ar sta mai mult prin comuna Tudora.
Iar pentru zilele în care nu poate ajunge la serviciu ca să fie director, face rost de un soi de adeverințe medicale.
”El pentru toate zilele are foarte multe adeverințe medicale. Nu înțeleg de ce adeverințe medicale, eu luam de la dentist când voiam să chiulesc de la școală, nu? Nu să fiu director. El are acoperite majoritatea zilelor, deci eu nu a ce să-i fac. Am făcut adresă către ANOFM prin care am transmis câte zile de concediu medical are și am întrebat aceste adeverințe medicale”
Teodor Dimitriu, director executiv AJOFM
Aceste adeverințe medicale pot motiva absentul de la serviciu și se consideră ca un concediu fără plată, astfel că Dan Constantin Ștefan a fost plătit doar pentru numărul de zile în care a lucrat efectiv.
Am încercat să-l contactăm pe fostul director în nenumărate rânduri. Inclusiv la telefonul de serviciu, unde răspunde o voce feminină căreia îi place să înjure.
Astfel, că am adresat o solicitare însă de săptămâna trecută la conducerea AJOFM Botoșani.
Iar de aici, chiulul directorului adjunct pare să capete o altă dimensiune, pentru că în ultimul an, jumătate din perioadă, Dan Constantin Ștefan nu prea a muncit.
„În urma cererii dv. din data de 20 aprilie 2017 vă comunicăm faptul că dl Constantin Dan Ștefan, director executiv adjunct în cadrul AJOFM a fost prezent în unitate un număr total de 101 zile în ultimele 12 luni, respectiv aprilie 2016 – martie 2017, dintr-un număr total de 254 de zile lucrătoare”,
răspunsul AJOFM la solicitarea de vineri, 20 aprilie 2017
35 de puncte sunt trecute în total în paragraful privitor la atribuțiile de la serviciu ale directorului executiv adjunct, Dan Constantin Ștefan, goluri care trebuie să fie acoperite de colegi.
Și chiar și așa, acest director este în continuare pe funcție.
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024