Câteva sute de tineri au venit în seara de sâmbătă, 26 martie 2016, la Uvertura Mall pentru a-l vedea pe Matteo cunoscut sub numele de Matei Vasiliu, unul dintre cei mai la modă cântăreți din showbizul românesc.
Artistul a venit aseară la Botoșani, alături de band-ul său, pentru a sărbători în avans împlinirea a trei ani de la deschiderea centrului comercial. Și cum altfel decât prin distracție și mult dans? La ora 21.00, food court-ul de la etajul patru al Uvertura Mall, acolo unde a fost amplasată scena, a fost luat cu asalt de tineri nerăbdători să-l vadă pe artist. Fete, băieți, familii cu copii, cupluri de îndrăgostiți, și-au pregătit telefoanele pentru a imortaliza momentul. Dacă unii au fost mai norocoși și au prins locuri în fața scenei, bine păzită de bodyguarzi, alții au preferat să stea la mese și să-l asculte pe Matteo în timp ce s-au înfruptat dintr-un meniu delicios. De altfel, nu au lipsit nici fanele care au așteptat cu sufletul la gură apariția lui Matteo. Au țipat cât au putut de tare și și-au fluturat agendele pentru autografe în momentul apariției artistului.
Concertul a început la ora stabilită în program, în pași de dans și cu muzica răsunând în difuzoare. Cântărețul a urcat pe scenă alături de trei dansatori și, după ce a interpretat câteva piese din reporteriul propriu, le-a spus botoșănenilor: ”Aș vrea să vă mărturisesc un secret. Pe lângă artist, recent, noi ne-am deschis și agenție de turism. Mai avem puțin și ne deschidem și fast food, dar până la fast food mi-am deschis agenție de turism și vrem să vă propunem, mai ales că vine vara, o primă destinație, o primă oferă, nicăieri altundeva decât în...Panama”.
Totodată, Matteo a ținut să le reamintească fanilor că după terminarea concertului sunt așteptați în Chicago Club pentru un maraton de autografe și poze.
”Dacă tot e petrecere de trei ani. Eu la trei ani ascultam altceva la petrecerea mea. Dacă tot avem un club, aici, în mall-ul acesta. New Chicago știți de clubul ăsta? Vreau să vă zic că după concertul ăsta ne vedem să facem poze, să ne împrietenim mai bine, să ne schimbăm facebook-urile, instagram-urile. Da? Deci după concertul ăsta ne vedem acolo să facem pozele și autografele. Cine vrea. Doamenlor și domnilor vreau să știu câți dintre voi au ascultat la petrecerea lor Mickael Jackson. Vin în seara asta cu o piesă cunoscută de-a artistului puțin remixată de noi”, a mai spus Matteo.
După încheierea showului, artistul a coborât de pe scenă și s-a îndreptat alături de dansatori în locul în care și-a dat întâlnire cu fanii. Fetele, în mod special, au făcut coadă la masa la care s-a așezat vedeta, pentru a primi un autograf. Rând pe rând tinerii au avut ocazia să se fotografieze cu Matteo și să plece cu semnătura acestuia pe un carnețel. Evenimentele prilejuite de sărbătorirea a trei ani de Uvertura Mall continuă și săptămâna viitoare, pe 29 martie, atunci când va avea loc un concert oferit de Filarmonica Botoșani. Tot atunci, cei care vor fi prezenți în centrul comercial, vor avea parte de o surpriză dulce.
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024