Cu mâinile tremurânde și ochii strălucind de lacrimi, actorul botoșănean Vlad Ivanov a primit diploma prin care a devenit cetățean de onoare al municipiului Botoșani după care s-a adresat audienței.
A făcut-o cu enorm de multă modestie, neașteptată parcă din partea unei persoane de asemenea anvergură, așa cum remarca și criticul de film, Margareta Nistor.
A mulțumit tuturor pentru onoarea ce i-a fost făcută.
„Ați reușit să-mi oferiți o zi absolut minunată, sunt copleșit de emoție, de respectul și recunoștința pe care mi le dați. Vă mulțumesc că sunteți prezenți aici, sunt mândru că sunt botoșănean și asta simt în fiecare clipă și atunci când sunt plecat din țară și când sunt la București, mă întorc acasă și reiau tot traseul copilăriei și adolescenței mele ptrecute aici”,
Vlad Ivanov, actor
Nu a uitat nici un nume dintre cei care l-au susținut de-a lungul anilor pentru a ajunge pe culmile cinematografiei.
„Mulțumesc familiei mele extinse, familiei mele, părinților, mamei care este de față pentru dragostea cu care m-au înconjurat și cu toate condițiile grele, au reușit să mă susțină pe drumul meu ascendent în viață. Cred că un om este suma unor împliniri și de aceea vreau să mă opresc, să fac o plecăciune tuturor învățătorilor și profesorilor mei care mi-au oferit cu mare dragoste și mare suflet, educație”,
Vlad Ivanov, actor
La final, a strâns fiecare mână care i-a fost întinsă și a zâmbit în fiecare fotografie care va constitui un motiv de mândrie pentru cei care i-au atins umărul.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Copilărie răpită de boală: La doar 13 ani, Maria luptă pentru o viață fără durere
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
BLOCADA la Botoșani: Sute de amenzi date și permise suspendate de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Alcoolul a trimis la închisoare un tânăr din Botoșani: A fost încătușat și ridicat de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Bătrân prins băut la volan de polițiști în timp ce conducea haotic pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Cum afectează concediul de maternitate calculul pensiei: Casa de Pensii vine cu explicații
Redacția Botoșăneanul
Feb 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile