Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare de ebrietate.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi - I.T.P.F. Iaşi au oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Fundu Herţii, județul Botoşani, un autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român C.D., în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.
Cu ocazia controlului, colegii noștri au observat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a fost de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
APIA Botoșani, anunț pentru crescătorii de ovine: Cererile se depun până la finalul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Botoșănean în vârstă de 37 de ani ajuns la Urgențe cu mâna smulsă din umăr
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
ISU Botoșani caută salvatori din pasiune
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Momentul în care Călin Georgescu a fost săltat de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile