Ieri seară copii și tinerii cu și fără dizabilități și-au dat mâna și au evoluat împreună în cadrul spectacolului ,,Cântec de Crăciun” organizat de către Centrul de Zi pentru copii cu nevoi speciale ,,Șansa Mea” - DGASPC Botoșani.
Concertul organizat în parteneriat cu Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian”, Corul Sfântul ,,Ioan Iacob Hozevitul” și Ansamblul ,,Comorile Luncii”. Invitate speciale au fost: Oana Tăbultoc, Iustina Irimia-Cenușă alături de grupul vocal ,,Dorulețul” și Mariana Ichim - Hodan.
Pe scena Casei Tinereteului, copiii de la ,,Șansa Mea” au spus poezii, au dansat și au prezentat obiceiuri de iarnă. Momentul lor a fost răsplătit cu un puternic ropot de aplauze pe care le-au meritat din plin. Cele câteva minute în care copiii au evoluat în fața publicului sunt rezultatul unui efort imens, atât din partea lor cât și a celor ce i-au coordonat, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
Colindele, cântecele și tradițiile de iarnă prezentate de către parteneri i-au ajutat pe cei din sală să pătrundă în atmosfera sărbătorilor ce se apropie.
Spectacolul a fost dedicat copiilor cu dizabilități și părinților acestora precum și comunității botoșănene. Acesta s-a vrut a fi unul al bucuriei, al unității și al diversității. Bucuria ne-a fost adusă în suflete de fiecare moment ce s-a prezentat, unitatea a fost creată de faptul că, indiferent de condiție, copiii și tinerii au evoluat pe aceeași scenă. Dizabilitatea înseamnă, printre altele și diversitate. Copiii cu dizabilități sunt o realitate a lumii în care trăim, o realitate pe care ar fi de dorit să o cunoaștem, să interacționăm cu ea spre a o înțelege pentru ca, în final să o acceptăm.
Cunoașterea este un prim pas către acceptarea și integrarea copiilor cu dizabilități în familie și mai apoi în societate.
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024